Vrăbiile din viaţa mea

Moto:         Odată am ucis o vrabie,

                                         Am tras cu praştia-n ea si-am lovit-o,

                                         Pe urmă o zi şi-o noapte întreagă

                                         Am tot plâns-o şi am tot jelit-o.

                                         ………………………………………

                                         De mult nu mai trag cu praştia-n vrăbii,
                                         De mult nu mai merg la nici o îngropare,
                                         Soarele apune după nişte măguri
                                         Şi răsare-n flăcări din mare.
                                         (Zaharia Stancu, Cântec şoptit)

 

 

Mi-e lehamite de gânduri negre. Pe frontul cunoaşterii sufleteşti, în lumea chiloţilor purtaţi pe dos, de frica te miri căror păţanii, am ajuns de nu ştim ce să facem, numai să nu ne mai simţim rău sufleteşte.

Tocmai aici stă cuibărită şi slăbiciunea mea. La propria raportare faţă de fericire. Căutăm să o obţinem prea repede. Alergăm după rezultate imediate. Nu contează cum, trebuie să căutăm să scăpăm de acea presiune pe care familia sau societatea au pus-o pe noi. De aici şi deciziile noastre, luate de foarte multe ori greşit.

Presiune este şi pe cei care spun că n-au nicio presiune. Aceştia din urmă, dacă nu au frici în plan personal, au ţinte false pe care le ciuruiesc cu gânduri negre.

Spre deosebire de fapta lui Zaharia Stancu, din poezia „Cântec Şoptit”, eu nu am ucis niciodată o „vrabie”. Am trăit însă mereu cu frica, cu gândul, că un gest de-al meu, ar putea să lase fără viaţă firava pasăre.

Ezitarea mea de a întinde elasticul cu petic legat de o crăcană, în care să pun o piatră şi să trag, m-a făcut să sufăr.

N-am avut motivaţia necesară de a trage în „vrăbii” pentru că le-am considerat întotdeauna inofensive.

Uneori, sinceritatea îmbracă acest rol de piatră care poate ucide, deşi tu poate ai urmărit cu totul altceva atunci când ţi-ai exprimat-o. Dar, ce-i drept, poţi ucide o vrabie foarte uşor dacă nu eşti atent.

Ea zboară, se joacă, ciripeşte şi nu stă o clipă. O vezi cum dansează în aer, cum îşi caută loc pentru cuib. Acum e aici, acum e acolo, ca dintr-o dată, o izbitură neagră, o trânteşte la pământ, unde mai dă de două ori din aripi, apoi rămâne fără suflare.

În copilărie am văzut două lucruri care m-au marcat. Primul a fost când am văzut de la fereastră cum o pisică a pândit o vrabie şi apoi, punând laba pe ea, a înghiţit-o cu poftă. Prima întrebare pe care mi-am pus-o a fost dacă pasărea avea pui. Am rămas de atunci, cu o amărăciune în suflet.

Al doilea lucru a fost când un uliu a făcut acelaşi lucru, dar undeva deasupra, pe blocul în care locuiam. Am văzut, într-o fracţiune de secundă, momentul când vrabia a fost prinsă, iar apoi am auzit doar ciripitul ei disperat în faţa morţii.

Oare de ce ne este atâta frică de moarte? Să fie doar pentru că, aşa grea cum este ea, ne este dragă viaţa? Să echivaleze oare moartea trupului cu moartea speranţei? Această infirmare a continuităţii să ne dea atât de mulţi fiori reci?

Înclin să cred că, în cazul meu, ezitarea de lovi ceva mai mic şi mai inofensiv mi-a cangrenat o bucată din suflet.

Sufletul meu, ca şi al multora, este regenerabil. El nu se mai regenerează însă, aşa cum ar trebui să o facă. Mereu îşi caută motive să se apere. Tocmai de aceea tind să cred că, nu numai că nu aş avea niciodată puterea să ucid o vrabie, dar am ajuns să îmi fie frică să nu cad victima vreuneia.

Ştiu cititorule, te fac să zâmbeşti. Nu sunt ironic când spun asta. Cum m-ar putea ucide o vrabie? Habar nu am. O vrabie poate fi un gând, un om, o amintire, orice.

Îmi place Jorge Luis Borges, nu doar pentru că mi l-a recomandat un prieten drag. Ci pentru că în poeziile lui am găsit nişte adevăruri minunate. Poetul spune în „Alt poem al darurilor” că iubirea ne ajută să-i vedem pe oameni, aşa cum îi vede Dumnezeu. Tot el adaogă, cântând însemnătatea dimineţii, tocmai pentru că ne oferă iluzia unui nou început.

Fără să vreau, am creat o poezie care leagă beletristic „vrabia” din poezia lui Stancu, cu „dimineaţa” din lirica lui Borges, spunând: „Vrăbiile ştiu limba dimineţii/Fără ştiinţa lor aceasta n-ar veni”. (Rosturi, Sisifica resemnare).

 Poate tocmai de aici şi sensibilitatea faţă de vrăbii şi faţă de soarta lor. Din faptul că sunt primele care anunţă sosirea dimineţii. Ne confirmă că acest nou început numit dimineaţă, este în sine încărcat de speranţă şi optimism.

Poate că vrăbiile nu ciripesc. Poate că ne spun poezii în fiecare dimineaţă. Poezii pe care noi nu le înţelegem, ne prefacem că nu le înţelegem sau nu suntem atenţi la ele.

Aş putea face şi alte paralele, dar vreau să păzesc sensibilitatea acestei scrieri de tot ce este rău, cum vreau să apăr sufletele curate cu care îmi intersectez viaţa, de sechele.

În ultima strofă din poezia teleormăneanului, găsesc absolut din întâmplare aceiaşi filozofie. Cea a dimineţii şi a unui nou început: „Soarele apune după nişte măguri/Şi răsare în flăcări din mare”.

Speranţa, care este întruchipată de către dimineaţă, iar vrabia ucisă, care poate simboliza regretul pot fi elemente comune ale poeziei numită viaţă.

 

 

  Bucureşti, 17 februarie 2012

 

 http://www.youtube.com/watch?v=sYIvYt313a8

Reclame

2 răspunsuri to “Vrăbiile din viaţa mea”

  1. Felicia Colda Says:

    Intre eseu si poem in proza, scrierile tale se nutresc din acelasi izvor:LUMINA.
    Citesc si ma hranesc…

  2. carmendonogan Says:

    Frica de moarte? Mie nu mi-e frica de moarte. Mi-e frica de durerea pe care o las in urma. Mi-e frica de ce s-ar intampla cu cei dragi dupa moartea mea.Stiu ce inseamna sa te simti perdut dupa ce a plecat cineva drag. Dar de moarte de ce mi-ar fi frica? Dupa mine toata viata asta e un test, si cineva sau ceva sta si rade de noi cum de chinuim. O gramada de dezamagiri, deziluzii, tristeti, neajunsuri, presarate pe ici colo cu ceva bucurii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: