Prin zăpada murdară cu „Jurnalul fericirii” la braţ

Mă plimb prin Bucureşti. Am privilegiul unui drum pe jos. Nu glumesc când spun privilegiu, pentru că simt nevoia unei guri de aer proaspăt.

Peste Capitală, zăpada strânsă mormane, mormane, se murdăreşte şi se înnegreşte. Munţii gri, adevărate baricade în calea oamenilor grăbiţi, caută parcă să se scuze jegoşi, topindu-se pe neobservate.

Excremente de câine, „cuibărite” pe albul apos, se găsesc la tot pasul. La baza munţilor de zăpadă, găuri mărunte şi înghesuite, pătrunse de căldura urinei umane şi canine, dezvăluie câte un petic negru de sol.

Intru într-o  bancă. Îmi fac loc printre sprâncene încruntate şi printre coate ascuţite. În faţă un zid de „spate”, în stânga un zid de „profile” mă „întâmpina” făcând instinctiv paşi mărunţi mai în faţă. Nu cred că pentru a-mi face loc, ci pentru a-şi legitima poziţia în faţa ultimului venit.

Privirile scurte mă săgetează. Sunt prea „bătrân” să mă afecteze ceva. Am de returnat 12 lei băncii, care la rându-i îmi datorează 50. Nu se poate echivala nimic.

Eu am buletinul expirat, cadou de ziua mea. Fac o glumă cu pirpiria de după geamul blindat, pe această temă. Credeam că stă jos. Când acolo stătea pe un „piedestal” de chitanţe.

După ce a coborât de pe „ce stătea” i-am văzut doar fruntea şi părul, delimitate de „bordura” care continua peretele galben „prelins” pe gresia murdară.

În spatele meu, sprâncenele ascuţite ale unui om care a intrat aproape odată cu mine, mă presează să mă grăbesc. Nu mă poate „atinge” nimic. Sunt prea bucuros de plimbarea făcută şi de evadarea din cotidian, încât port un surâs viu, de neînţeles pentru ceilalţi.

Vă pot lua banii, dar nu vă pot închide contul, pentru că aveţi buletinul expirat!” Corect, afirm. Şi particip bucuros la „infracţiunea” de a mi se putea încasa bani, în virtutea aceluiaşi buletin expirat, numai ca să nu mai trec niciodată pe acolo.

Un om de la un ghişeu alăturat, care a prins fără să vrea discuţia, râde şi se minunează. Aş fi putut isca o revoluţie. Aş fi putut strica monotonia aşteptării cu o retorică, oferind un spectacol gratuit celor care aşteptau.

La un alt ghişeu, o minionă prea fardată aproape face o criză de nervi, solicitându-i unei fete firave, cu ochelari, să nu-i treacă şi al doilea prenume. „Ce relevanţă are cum mă cheamă complet, CNP-ul e relevant!” O convinge pe firavă, care plimbând-uşi patru degete drepte şi albe, în partea din faţă a părului castaniu, aprobă sugestia şi îi face minionei pe plac.

E o zi în care nimic nu mă enervează. M-a fascinat prea mult pişatul uman de pe zăpada cristalină care domneşte peste fostul Bulevard „Victoria Socialismului”. Nu-mi pot lua gândul de la plimbarea mea.

Când vede că firavul personaj, în costum negru, cu cravată  siclam, face abuz de surâsuri, domnişoara de la ghişeu, răspunde la fel. Escaladează un scaun, şi se arată „bust”. Pare o Gioconda în tot acest peisaj. Pare chiar mai inocentă decât modelul lui Da Vinci, iar pentru o secundă, din cauza cozii care se formase, chiar am avut impresia că mă aflu la Luvru, toţi aşteptând cuminţi să o admirăm.

Toate gândurile mi-au fost întrerupte de un paznic cocoşat, ce s-a perindat cu mâinile la spate, „tăind” coada în două.

Era bătrân. Ridurile îi șănțuiseră faţa şi se vedea clar că era „om cu pensie acasă”. Acesta era doar un job suplimentar, ca să-şi ajute copiii. La urma urmei ce să facă acasă?

M-am întristat. Brusc mi l-am imaginat în postura de copil, având vise şi speranţe. Mă holbam la el, lacom să-l „studiez”. Nu observa şi nu îi păsa.

Mă gândeam „ce ajunge şi omul” şi mi-am adus repede aminte de o lecţie de la Oxford despre procesul ireversibil al îmbătrânirii celulelor. Trist.

M-am înfumurat că sunt tânăr, în costum, cu o cravată care fură priviri şi că peste toate acestea, am la mine un infinit de surâsuri. Îmi plăcea că nu mă poate atinge nimic şi că ţin o coadă imensă, pentru a da 12 lei, deşi banca are să-mi dea 50, dar nu o poate face, căci am buletinul expirat. Nu m-am gândit la birocraţie, era prea mică pe lângă mine în acel moment. Gândurile mi-au zburat spre zăpada pe care am întâlnit-o în drumul spre bancă.

Când am ieşit din clădire, mi-am făcut loc printre negustorii ambulanţi de chiloţi, mărţişoare şi „cifre aurite”. O bătrână agita o sticlă de cola, la jumătate, cu eticheta ruptă, plină cu „ţuică bună”. M-am gândit la „Groapa” lui Eugen Barbu şi la descrierea Lipscanilor. Eram la cinci minute de mers pe jos de locurile unde la începutul secolului trecut, se petreceau exact aceleaşi lucruri. Am zâmbit bucuros, căci am înţeles ceva ce mă măcina din 2007. Fac „azi-mâine” jumătate de deceniu în „Micul Paris” şi abia acum înţeleg că acest petic despre care vorbesc, este supapa socială a unei categorii sociale, care serveşte un anumit tip de clientelă socială. Am râs cu bucurie ascunsă pentru că în sfârşit am înţeles.

Altădată eram tentat să spun că dacă ajung primar, „îi rad în 5 minute” şi pun lucrurile în ordine. Acum îmi dau seama că de fapt în „şanţul ăsta” al istoriei, vizavi de Unirii, se află monumentul viu al unei anumite tipologii umane. Lui îi lipsesc doar benzile de delimitare şi plăcuţa care să explice ce reprezintă. Supapa socială care rezistă cu încăpăţânare, în faţa oricărei reforme.

          Un el şi o ea, îmbrăcaţi mai diferit, făceau fotografii „Casei Poporului”. Lângă, doi şuţi, cu mutre acre şi-au şoptit, privind din lateral: „e de-ai noştri, dă-i drecu!”.

          M-am oprit la librăria „Luceafărul” şi deşi am vrut să-mi iau Borges „de toţi banii” mi-am luat „Jurnalul fericirii”, de N. Steinhard, deşi o aveam. Îmi plăcea cum arată şi era mult mai groasă ca ediţia pe care eu o aveam acasă.

Gluma mea, întărită de complicitatea involuntară a vânzătoarei, cum că cea pe care o am acasă e mai subţire, pentru că a fost cenzurată a sporit vânzarea.

Eu afirmând că diferenţa de grosime o reprezintă tocmai adevărul. În sinea mea ştiam că şi ediţia de acasă e la fel, dar scrisă mai mic şi cum am descoperit ulterior, are mai puţine note introductive. Aspectul contează. Mărimea contează. Vorba contează. Dacă nu ne comunicam aceste gânduri, muream cu toţii pe paturile de oţel ale tăcerii. Concluzia a fost că eu, împreună cu alţi doi, am cumpărat „Jurnalul fericirii”.( Promit să răspândesc din cunoaşterea pe care mi-o va aduce.)

A fost un gest similar cu cel pe care l-am făcut când am cumpărat toate cărţile scrise de Adrian Păunescu, din aceeaşi librărie. Atunci, motivul a fost că erau ţinute într-un loc „invizibil”.

Eu am vrut să dau un exemplu că sfidez perversiunea privilegiului celor mai bune locuri, oferit unor anumiţi autori. Atunci am rămas fără bani de cafea în oraş, ca să nu fiu ipocrit şi să spun de pâine, luând realmente de toţi banii cărţile lui Păunescu, numai ca să dau un exemplu.

Îl am martor pe Cătălin, care mi-a făcut semn că nu-s normal. Iar eu am râs şi am spus că vreau să dau un exemplu. Era o altă vânzătoare, ce-i drept. A cărei mutră necesită alocarea încă unei persoane care să o însoţească şi care să umble cu un semn portabil de avertizare, „atenţie proaste!!!”.

(Vai mamă, cum îţi mănânci tu sănătatea! Ştiu mamă, ştiu! Dar la dracu, voi m-aţi educat să fiu corect şi curat.)

…Şi cum spuneam, am ieşit din librărie în zăpada pişată şi murdară, ţinând în mână „Jurnalul fericirii”. Dar culmea, chiar nu m-a atins nimic rău, azi…

Bucureşti, 20.02. 2012

http://www.youtube.com/watch?v=f0gic8DymlI

Reclame

6 răspunsuri to “Prin zăpada murdară cu „Jurnalul fericirii” la braţ”

  1. nicula Says:

    frumoasa descriere ……….

  2. constantin Says:

    NE-A IMPRESIONAT PLACUT ESEUL TAU SA TE URMAREASCA TALENTUL TOATA VIATA ,SA AI SANATATE SI LINISTE SUFETEASCA ,BUCURII SI MULTE SATISFACTII DE LA VIATA
    MICA SI TICU

  3. gianina gherman Says:

    servus!
    cred ca nu ti-am spus niciodata…dar: TE ADOR TINERE, de-adevaratelea, asa cum adori un frate mai mic GENIAL
    cam atat….pup
    P.S. restul ti-l spun in privat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: