O definiţie pentru ezitare

Care fapte de viaţă pot determina un om să-şi piardă încrederea în el şi în ceilalţi? Ce experienţe îl aduc în situaţia de a pune la îndoială onestitatea şi existenţa unor spirite libere şi profunde?Cum se mai repară greşelile făcute asupra celor care, în formare caracterială aflându-se, au ajuns să poarte în suflet povara fricii şi a neîncrederii?

Acum, la malul mării, pietrele rotunde îmi modelează trupul. Mă simt una cu ele şi nu este nicio diferenţă între mine şi roca tăcută, milenară. Din minte nu îmi pleacă însă citatul luat de la Baudelaire scris mare în centrul oraşului nostru de la Pontul Euxin: „Om liber, tu vei iubi întotdeauna marea!”.

Sufăr de indiferenţă. O perioadă alternantă de bucurie şi supărare, iar acum: indiferenţă…Îmi vine să sar etape, apoi îmi recunosc greşelile şi mă întorc în mine însumi, cel pe care îl ştiţi cel cu care v-am obişnuit.

Dar eu îmi port pe zi ce trece, în suflet, sentimentul că mă cunosc tot mai puţin. În loc să visez, cum o făceam cândva, dau verdicte şi spun ce o să se întâmple, iar când se întâmplă, mă întristez în loc să mă bucur, pentru că am prins puţin din secretul profetic. Ating tabu-uri şi apoi mă ruşinez în sinea-mi de înjurături minore, în fapt nişte reflexe ale vorbirii cotidiene, pe care ceilalţi le folosesc influenţaţi de un mediu care n-are ce să spună.

Compar vârste, oameni şi fapte, apoi mă pun ca în nişte şabloane în vârsta fiecăruia şi încep să derulez amintiri, să văd ce făceam, aproape exact la vârsta lui. Încerc astfel să-i anticipez destinul, privindu-i-l prin propria-mi evoluţie. Dar viaţa nu e nici pe departe aşa…Viaţa e un freamăt sufletesc, o taină care îşi caută mereu şi mereu matca. Omul parcă nu conştientizează că după un obiectiv atins, vine un altul cu mult mai greu şi mai de ne-nţeles. De aici poate pleacă şi percepţia că omului îi trebuie mereu şi mereu noi emoţii.

Când cazi în viaţa cuiva care are nevoie de tine, începi să-ţi pui problema dacă nu cumva eşti un sacrificat al sorţii. La nesfârşit tu. Iar şi iar omul care trebuie să dezmintă şi să zdrobească false creaţii imaginative sau fapte ale altora. Tu cel responsabil „să vezi, împins de obligaţia  de a reda libertatea mentală a celui care trebuie să fie salvat. Conştientizezi că de fapt nu „cazi” în astfel de situaţii, ci te duci înspre ele sau cel puţin nu te fereşti de ele. Eşti cel menit să audă acel „oriunde!” ca apoi, în loc să te rezumi la a oferi doar cât ţi-a fost cerut, te încăpăţânezi să deschizi cu adevărat ochii celui aflat în dificultate. Mergi până într-acolo încât nu numai că îi deschizi ochii, asumându-ţi faptul că astfel va vedea şi părţile neplăcute a ceea ce eşti tu, dar mergi în entuziasmul setei de a modela suflete, până într-acolo încât îi indici unde sunt părţile tale urâte şi slabe şi îl înveţi cum să le vadă şi la ceilalţi. Trădezi misterul continuităţii!Rişti să devii un Ahile modern, care îşi expune tocmai ce are mai vulnerabil. O faci pentru că sentimentul de-a vedea dacă omul este tentat să trădeze, este superior raţiunii.

Cu toate acestea nu faci un joc. Nu te joci nici cu tine, nici cu ceilalţi. Nevoia de adevăr şi expunere de frumos nu poate fi stăvilită. Odată trăit în lumină, este dificil să mai vrei să te întorci în umezeala grotei. Îţi plac culorile şi adierea vântului, iubeşti mirosul de iarbă şi picăturile de ploaie, adori marea şi vocea ei. Ţi-e sete de speranţă şi de regăsire…

N-am o încheiere pentru scrierea mea. Ea este infinită ca marea care acum îmi stă în faţă.

În cotidian, în labirintul de obiective, îmi plac reuşitele. Îmi place politica faptelor.(Îndrăznesc să spun cuvântul politică fără a-l învecina cu vreo înjurătură. Este poate cel mai complex cuvânt inventat vreodată).

Prin politica sufletului înţeleg să ai obiective de o largă cuprindere care să vindece frici şi metehne şi care să dea speranţă. Mă simt uneori un monah sufletesc, care cu a sa cădelniţă argintie, în fapt un perpetuum mobile al iubirii, tămâiază simbolic minţi şi suflete.

Să nu vă pierdeţi încrederea în voi! Să nu cădeţi sub tirania mediului în care vă aflaţi, dacă el nu vă aduce bucurie sufletească. Speraţi! Doriţi-vă mai mult şi mai frumos!Asumaţi-vă bârfele care vă vor umple viaţa şi ceafa de flegme! Prima ploaie de vară vă va spăla. Veţi fi curaţi şi puternici! Tot mai puternici, pentru că nu a-ţi răspuns cu mizerie mizeriei. Şi vai câte tentaţii vă vor sta în cale! Şi vai cât de bine vă vor argumenta că zbaterea voastră nu este decât o iluzie, iar voi veţi fi tentaţi să credeţi şi să comparaţi speranţa cu imediatul. Iar imediatul este de fapt zăvorât şi vă veţi spune: „am scos doar o mână printre gratii! A fost un vis şi o iluzie!”. Dar nu…erai, de fapt, ieşit din cuşcă şi ai băgat mâna printre gratii în interior, tentat fiind să crezi că libertatea este acolo…

Altă definiţie pentru ezitare n-am. Am doar acest exemplu cu omul care nu mai ştie de ce parte a gratiilor se situează, bulversat de voci şi de păreri de cele mai multe ori necunoscătoare de viaţă, fricoase sau roase de invidie…

Paxos, Grecia, 20 mai 2012

P.S. „Şi abia din acel moment am ales să mă schimb. Am învăţat de fapt să aleg. Abia de atunci am deschis ochii şi m-am uitat la feţele şi la sufletele lor…”(Extrase din „Ma rencontre avec un poete, 2025)

http://www.youtube.com/watch?v=7sgpFIcEXnw

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: