Idealurile fiului şi fiicei rătăcitoare

Deşi lumea îşi ştie bolile, defectele şi îşi conştientizează invidia şi pornirile devoratoare, continuă nestingherită să le ţină vii. Eu mi-am propus o scriere în care vreau să mai dovedesc încă o dată că nu mă înşel în privinţa sufletelor atunci când pariez pe ele.
Entuziasmul natural faţă de poezie, luarea versurilor ca panaceu în momentele de zbucium sufletesc, descrierea propriei persoane, mai întâi cu punctele slabe dar demn, sunt indicii suficiente care îmi dezvăluie cheia unui caracter curat.
Chiar cu conştiinţa greşelilor ce vor veni, ca breşe în acest granit de sfaturi şi păreri, impresia mea rămâne formată. Şi până la urmă, nu cred că ne-a împărţit nimeni în oameni buni şi oameni răi, juristul din mine îmi aduce aminte că de fapt există numai fapte.
Mă bucur ca un copil de o jucărie nouă când întâlnesc un om capabil de fapte de suflet. Mi se pare un dar pe care viaţa mi-l dezvăluie numai mie. Dacă uneori mă simt rău, mă doare sâcâitor chiar mâna cu care scriu sau am încărunţit parcă prea devreme, capacitatea de a previziona îmi este mereu pe o linie ascendentă.
De ce fapte de suflet? Pentru că este o simetrie a realităţii cu parabola tăierii viţelului cel gras. Când fiica rătăcitoare se întoarce acasă, pentru că putea fi şi o fiică rătăcitoare, nu doar un fiu, părintele ei taie viţelul cel gras, ca simbol al bucuriei faţă de recuperarea sufletului ei. Ea era pierdută, dar a fost recuperată. Viaţa le-a dat şi lor şi ei o a doua şansă, aceea de a o lua de la capăt. Această temă biblică o întâlnim în multe scrieri ale literaturii universale, dar o întâlnim de mai multe ori în Biblie dar sub forme diferite. În pilda cu oaia pierdută:
“Care om dintre voi, având o suta de oi si pierzând din ele una, nu lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustiu şi se duce după cea pierdută, până ce o găseşte? Si, găsind-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se; şi, sosind acasă, cheamă prietenii şi vecinii, zicându-le: Bucuraţi-vă cu mine, că am găsit oaia cea pierdută.” sau “care femeie, având zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde lumina şi nu mătură casa şi nu caută cu grijă până ce o găseşte? Şi, găsind-o, cheamă prietenele şi vecinele sale, spunându-le: Bucuraţi-vă cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem”. (Lc 19,10)
Recuperarea sufletului omenesc este una dintre cele mai mari reuşite a lui Dumnezeu. Pentru intermediar, adică pentru cel care are această capacitate, dar o face desigur cu ajutor divin, este o bucurie dumnezeiască, pe care mulţi nu au cum să o înţeleagă. Nimic nu se poate face însă fără ajutorul, şi voinţa celui care trebuie ajutat. Nimeni nu poate fi ajutat fără să-şi dorească măcar o fărâmă acest lucru, fără să meargă înspre „ajutor” sau măcar să se oprească o clipă atunci când este strigat.
Nu sărbătoresc nimic. Mai este nevoie de confirmarea crezurilor mele. De împlinirea convingerii că poezia rămâne un criteriu cheie de măsurare a sufletului uman.
Nu am altceva mai bun de făcut în această privinţă decât să supraveghez dintr-un turn sau doar urcându-mă pe o denivelare de teren, pentru a vedea cum evoluează un suflet în cursa lui spre evoluţie. Cum îşi descoperă matca şi drumul, cum se diferenţiază de mediul toxic în care aproape că era ă fie ucis.
Obligaţia aceasta de a aprinde lumina pentru a vedea mai bine o avem cu toţii. Evităm însă a o face pentru că în întuneric nu este nevoie să ne confruntăm în primul rând cu noi. Este mai confortabil să ne ascundem chiar şi de noi înşine, pentru că la prima vedere nu ne solicită nici un efort şi ne lasă aşa cum vrem. De foarte multe ori însă, noi fie nu ştim ce mai vrem, fie în jurul nostru s-au creat decoruri false, formate din păreri cât se poate de greşite, prin care suntem încarceraţi în minciună.
Am spus-o de multe ori că salvarea nu stă într-un om sau altul. Există oameni-reper, care trec pe lângă tine sau pe care îi cauţi, care îţi pot da un sfat salvator. Depinde de tine însă dacă ai capacitatea de-al integra şi de a-l pune în aplicare, cu mijloacele cu care tu le ai la dispoziţie. De asemenea, depinde dacă îţi foloseşti experienţele negative pentru a te ajuta şi nu pentru a te îngropa şi mai tare. Pentru că şi ele, experienţele, sunt nişte repere cât se poate de clare, nişte borne ale unui parcurs, care îţi indică unde eşti şi cât mai ai până la destinaţie, dacă mergi pe un drum sau altul. Depinde numai de tine dacă schimbi sau nu drumul, dacă te întorci în sens invers sau dacă încetineşti, până te depăşeşte convoiul mortuar al ignoranţilor, pentru a putea întoarce în voie sau a o lua în altă direcţie.
Etichetele pe care le pune „gura lumii” asemănătoare unor sentinţe, pot avea destul adevăr în esenţa lor. Puterea celui supus unui astfel de proces se găseşte în el, dar el nu şi-o conştientizează. Este un fapt de multe ori confirmat. „Lumea” se agaţă de orice în a nu-i lăsa celui care a greşit cel puţin o dată, dreptul la evoluţie, iar în acest sens „Mizerabilii” a lui Hugo, au cuprins totul. Tocmai de aceea, omul care înţelege poezia, ca formă supremă de sensibilitate şi cuprindere a unor trăiri, nu are ce căuta cu privirea înspre trecut.
Cu cât îşi definitivează mai mult obiectivul, cu atât se poate apropia de el mai uşor, omul aflat la răscruce de drumuri sau cel care vrea să se elibereze de un context şi de un istoric negativ. Pentru că da, atunci când izbândeşti în plan personal şi mai ales profesional, până şi istoria ţi se schimbă în ochii celorlalţi şi devii din „ratat” – „un fost încercat”, un erou…
Acest lucru îl trăiesc amuzat şi eu, când mă întâlnesc cu câte un profesor din „generală” care-mi spune lăutăreşte că am fost un elev foarte bun. N-am fost un elev foarte bun. N-am fost prost, într-adevăr, dar am fost un elev a cărui „materie” preferată a fost fotbalul. Am divinizat fotbalul atât de mult încât dormeam cu mingea în pat. O iubeam. Visam competiţii în care să dovedesc valoarea pe care o am. Viaţa m-a ţinut în acest mediu atât cât a fost nevoie. Până în momentul în care mi-am însuşit ce înseamnă echipa, efortul şi competiţia. Când am învăţat aceste lucruri, viaţa m-a scos de pe teren şi m-a pus la masă, pentru a discuta lucruri cât se poate de serioase. În pofida vârstei tinere pe care o aveam, am reuşit să înţeleg ce înseamnă „comunitatea” şi care sunt plusurile şi minusurile ei, dar mai ales nevoile ei. În aceste perioade am înţeles însă că dacă vreau să merg mai departe trebuie să fac un efort special. Nu de-ai ajunge pe ceilalţi colegi, cum s-au grăbit să spună unii profesori, ci de a-mi însuşii codurile şi simbolurile de accedere în societate, pe care numai statul, prin intermediul şcolii, le poate oferi.
Mai simplu spus, am vrut să mă schimb în mai bine şi am reuşit. Cum am făcut? Simplu, am fost eu însumi. Am fost sincer şi mi-am arătat cu onestitate intenţiile. A fost manifestul şi fapta. Mereu manifestul şi fapta. De multe ori apropiaţii îmi spuneau, nu mai spune cu voce tare manifestul, pentru că aud ceilalţi şi te vor împiedica să îl pui în practică. Eu am mers înainte însă, simţindu-mă obligat să pun în faţa fiecărei fapte un manifest.
Concluzionez bucuros că am avut dreptate. În noianul de prejudecăţi şi de suflete captive contextelor sociale eşuate, se poate salva cel care înţelege poezia chiar dacă aparent nu mai avea nicio şansă. Deşi nu sunt obligat să mă justific, pentru că eseul înseamnă libertate, o fac pentru că el înseamnă mai ales responsabilitate. Spun că nu doar cei care înţeleg poezia au succes. Departe de mine acest gând. Vreau să subliniez că, dintre toţi îngropaţii de vii în contextul social aplatizat, cei care înţeleg mesajul poetic se pot salva sigur, dacă vor. Au puterea de a schimba direcţia fără regrete, în momentul în care îşi conştientizează capacităţile. Se pot pune mult mai uşor în slujba unui ideal şi reuşesc să ajungă la acel ideal. Nu sunt ei de vină că se trăieşte într-o lume în care se râde de idealuri. Cuvântul în sine este privit ca o comicărie în zilele noastre, dar cei care râd de idealuri, cam cu atât rămân, cu râsul…

Cugir, 27 mai 2012

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: