Archive for mai 2012

Comentariile publicaţiilor online – democraţie sau cenzura opiniei asumate?

8 mai 2012

Astăzi ne mirăm numai la gândul că odată, în avioanele de pasageri, se putea ca vecinul de călătorie să-şi aprindă liniştit o ţigară şi să tragă cu sete din ea, scoţând fum pe nări şi privind pe fereastră îngândurat. Ni se pare o „libertate” demnă de lumea a treia şi ne mirăm cum de interzicerea fumatului nu a fost o măsură luată încă din debutul călătoriilor comerciale.

În zilele noastre publicaţiile online au luat uşor, uşor faţa celor scrise. Că este bine sau rău, nu vom putea afla foarte curând. Într-o discuţie avută pe această temă cu un prieten, acesta mi-a argumentat că şi la apariţia televiziunii s-a discutat despre o posibilă dispariţie a radioului. Viaţa a arătat însă că radioul, nu numai că nu a dispărut, dar s-a modernizat şi a evoluat la rându-i, structurându-se şi adaptându-se în funcţie de publicul ţintă.

Un alt lucru care a apărut o dată cu publicaţiile online, dar cu un risc de toxicitate asemănător cu cel al fumatului în avion, este comentariul online. Sub masca anonimatului, fie că o fac direct, fie sub numele unor adrese false, mulţi oameni care n-au curajul asumării unor păreri sau care intenţionează să manipuleze, au găsit spaţiu potrivit(şi gratuit) pentru manifestarea ambiţiilor lor. Dacă ar fi să facem o recapitulare vizuală a produsului numit „articol de presă” am putea constata că până să ajungă să fie postat pe internet, acesta parcurge un proces de verificare şi de şlefuire, prin care autorul caută să aducă la lumină argumente, să verifice din mai multe surse informaţii şi să descrie fapte. Acest lucru nu se întâmplă şi în cazul celor mai multe dintre comentarii. În cazul comentariilor online, mulţi utilizatori de internet se rezumă la a respinge o opinie într-un mod violent, căutând să minimizeze sau să exagereze faptele prezentate, atacând la persoană sub protecţia anonimatului. Este inutil să mai vorbesc şi de gramatica celor mai multe dintre comentarii.

Poate o măsură potrivită ar fi, ca după un timp, comentariile articolelor din publicaţiile online să se şteargă de la sine. Acest fapt nu se întâmplă însă şi trebuie spus că sub deviza proverbului „minciuna repetată devine adevăr” mulţi internauţi, solitari sau organizaţi în „găşti virtuale” care acţionează în funcţie de simpatii sau antipatii politice, rămân coautorii indirecţi ai unor articole muncite. În mod evident impactul comentariului nu este atât de mare, precum articolul, dar de multe ori cititorii online abia aşteaptă să coboare ochii în subsolul paginii, unde de multe ori domneşte calomnia şi insulta.

Mi-e greu să înţeleg altfel decât faptul că există în mulţi cititori o sete obsedantă în a savura înjurătura. Cum bine spunea însă Nicolae Iorga: „nu este vinovat cel ce face, vinovat este cel care nu împiedică!” se face că în România –online a zilelor noastre, nu există un mijloc eficient care să împiedice calomnia.

Multe dintre publicaţiile online au într-adevăr cuprinse în soft mijloace care nu permit înjurăturile consacrate, dar cum bine ştim, comentatorul online a devenit curajos şi inventiv, mai ales sub protecţia anonimatului. În cele din urmă, decizia stă în voinţa administratorului, care se confruntă cu un val, uneori, prea mare de păreri, ca să le poată face faţă şi nu are cum să menţină un echilibru. Nu ar fi mult mai corect să rămână doar rubrica care să-ţi permită să spui dacă ţi-a plăcut sau nu articolul, dacă tot îţi propui să interacţionezi cu cititorii?

Nu contest faptul că mulţi dintre cei care lecturează pe internet au păreri avizate. Unii dintre ei îşi asumă în mod natural părerile şi vin cu idei, de multe ori, mai bune decât ale autorului, dar aceste lucruri sunt rare. Chiar şi aşa, acestui tip de cititor online, îi sunt la rându-i contestate opiniile asumate şi jignirea devine principalul instrument de confruntare în subsolul articolelor online.

Dacă în ceea ce priveşte blogurile mi se pare firesc, ba este chiar necesar ca ele să aibă rubrică de comentarii, pentru publicaţiile online, consider că măsura cea mai bună este de eliminare a posibilităţii ca munca unui om sau a mai multora, să fie murdărită cu păreri anonime şi neverificate. Nu exclud nici faptul autori ai unor articole care apar online să manipuleze, dar pe ei îi salvează asumarea opiniei lor.

În goana de cititori şi implicit de publicitate pe internet, patronii unor astfel de publicaţii online, sunt dispuşi să facă orice. Asta nu împiedică statul să intervină printr-o lege clară, prin care să stopeze jignirea şi mojicia în spaţiul media. Sub stindardul „dreptului la liberă exprimare” un alt „drept” îşi face loc „dreptul la cenzurarea adevărului prin eventuale minciuni repetate, neasumate şi prin atacuri la persoană, cu scopul de a discredita, atât autori, cât şi subiecţi de presă”.

 

 

                                                                             Flaviu Predescu

                                      (articol scris pentru „Flacăra lui Adrian Păunescu”)

 

 

Reclame

Eu lucrez la un proiect sufletesc

7 mai 2012

Dacă ar fi fost să mă orientez înspre „imediat”, aveam pe „răboj” mult mai multe nume care se termină în „a”. Fără să fiu arogant, ci dimpotrivă, de-un echilibru uneori enervant, am ales să fiu ponderat în relaţionare. Nu mi se pare uşor să cucereşti o fată. Când spun asta, mă gândesc la „a câştiga” persoana respectivă. Fac precizarea asta pentru că mulţi înţeleg prin a cuceri, echivalentul „vrăjelii” din zilele noastre. Acel foc de paie, prin care îţi expui pseudo-calităţile, la care ea ar trebui să rămână cu gura căscată şi dacă este posibil, să cadă numaidecât în genunchi.

Multora le pare greu de crezut că mai există şi oameni care chiar şi-au învăţat lecţia de viaţă a deciziilor pripite. Cum domnule, nu alergi după „imediat” mai ales atunci când „imediatul” se dezbracă sau îţi dă semne că vrea să se dezbrace? Ăsta chiar a înnebunit, ar spune un „realist”! Mai ţine tu teorii multe şi o să rămâi un fidel al paginilor de internet cu „mame”, „asistente” şi mixaje între toate rasele şi tipologiile umane. O să faci parte din corul băieţilor care o să se lenevească având pe cine vor în patul lor virtual.

Ca să fiu sincer, uneori aş fi tentat înspre aventuri sexuale. N-am abilităţi însă. Sunt prea sobru în exprimare, orgolios şi uneori moralist.  Nu-mi place să fiu băgat la grămadă şi să încep relaţionarea printr-un nesfârşit şir de justificări. Mi se pare că deja se pierde poleiala începuturilor, care de obicei sunt frumoase şi emoţionante. E greu să începi o relaţie de tip anchetă.

Anul acesta sunt în faţa unor noi provocări – învăţ să refuz. Nu ţin neapărat să o fac, dar dacă simt că trebuie, nici nu stau pe gânduri. O fac în limitele bunului simţ. Chiar nu mi-am propus să jignesc pe nimeni. Dacă tot s-a consumat celuloză(care a fost plătită, desigur) ca să îmi pun eu ideile pe hârtie, pe care şi alţii să le citească, atunci măcar să fiu şi practician, nu numai teoretician.

Este redundat să mai reiau în scrierea mea şirul explicaţiilor. Că am dres, că am făcut, că mi-am asumat etc. Acest lucru este de notorietate, aşa cum de notorietate este celebrul meu „2” cu care mă atacă unii. Aproape că încep să iubesc acea experienţă. Eu aş mai avea în istoria mea note mici, dar se pare că interesează doar celebrul meu „2”. O cifră extraordinară, care mi-a schimbat radical destinul. Dacă ar fi fost un „6” nu mai eram nici pe departe ceea ce sunt. Şase era nota, din câte îmi aduc aminte, pentru a intra în rândul marilor vechili ai Bălgradului. Viaţa a vrut altfel, iar eu, nu din incapacitate, ci din neseriozitate faţă de o situaţie, am luat nota cu chip de lebădă. Informaţia pe care le-o pot da „perfecţilor” şi „negreşiţilor” care mă atacă, este că între timp nu numai că am învăţat ce este viaţa reală, ci că am învăţat că dacă vrei să faci un pas înainte, trebuie să tratezi lucrurile cu mare seriozitate.

Trebuie să recunosc şi faptul că, în pofida sentimentelor de bunătate şi iertare care mă domină, tot cu seriozitate o să tratez şi mârlănia şi derapajele caracteriale.

Pornisem însă de la fete. Cum dumnezeului să refuzi o cucoană(sau mai multe) dispuse să coboare fin pe coapse, şnurul răsucit al unui produs textil, mic şi inofensiv şi să-ţi spună precum acea văduvă despre care tot vorbea Bădia: „serveşte-te!”.  Începe tot mai mult să-mi vină să întreb: „cât mă costă?” şi parcă aud şi întrebarea: „astăzi e din partea casei!”. Totodată mă şi enervează când „îngerul” rău îmi cântă la ureche versurile unui cântec de mahala: „Bate fierul cât e cald, că ce e-n mână nu-i minciună!” (Cu precizarea că în acest caz, cuvântul „mână” este la figurat).

Te pomeneşti că-i fi vreun perfect, mi-ar putea spune cineva. Nici pe departe. Chiar şi această scriere conţine mai multă auto-expunere decât pot realiza unii într-o viaţă. Începe să-mi fie deja teamă să nu capăt o plăcere în a râde de unele greşeli pe care am îndrăznit să le fac. Lucrez la un proiect sufletesc. Acest lucru mă împinge să învăţ a căuta să cresc mai mult în ochii mei, nu pentru a fi decalat de restul lumii, ci pentru a învinge frici sau pofte care ani de zile m-au ţinut pe loc. Mai concret, mi-a fost frică de singurătate şi am preferat să fac orice, numai să nu fiu singur. Mi-a fost jenă de un eventual ignor şi în loc să caut să râd şi să mă detaşez de situaţie, mă lăsam afectat atunci când mi se dădea respectivul ignor. Apoi îmi pierdeam încrederea în mine şi nu mai eram capabil să relaţionez cu acelaşi curaj. Cădeam într-o timiditate adâncă. Simţeam că greşeala sau atitudinea este o vină şi nu ceva normal, care nu are cum să te ocolească pe parcursul vieţii. Sufeream…

Oare este o nebunie să crezi într-un proiect care să aibă ca scop transformarea totală a destinului unui om, dacă simţi că acel om merită? Dacă vezi bineînţeles că îşi doreşte acest lucru şi dacă eşti capabil să îi vezi calităţile caracteriale, care stau ascunse şi timorate undeva în adâncul sufletului său. Poţi avea un astfel de curaj dacă îl vezi că nu caută să se agaţe ca înecatul de pai, doar pentru a se salva. Nu te foloseşte drept vehicul pentru a-l ajuta să depăşească un anumit prag sau o anume situaţie de viaţă. Dacă îl vezi aproape resemnat şi dacă ai maturitatea să înţelegi că în fiecare secundă este pe punctul de a greşi din nou şi de a se întoarce acolo de unde a plecat. Cu toate astea, tu, în nebunia ta, să vrei să-l transformi, nu din alte considerente decât acela că ţi-a plăcut ce ai văzut în sufletul său.

Trebuie să spun şi că, după noi experienţe de viaţă, sunt tot mai tentat să-i cred că unii sunt înclinaţi mai mult spre proceduri morale, dar s-au curvit de-a dreptul în a-şi conserva o anumită imagine, în timp ce alţii, sunt mult mai virgini caracterial decât primii. Deşi „vătămaţi” de context, cei din a doua categorie mai au o şansă. Pentru primii, nu bag mâna în foc…

Bucureşti, 7 mai 2012

 

 

 

Vă mulţumesc din inimă!

6 mai 2012

LANSAREA CĂRŢII DE ESEURI „Chezăşie pentru libertate” la Cugir şi Alba Iulia

http://www.youtube.com/watch?v=usZ6qWbBGpY

1 mai 2012

2 mai 2012