Archive for mai 2013

Mici trădări

30 mai 2013

Te sunasem şi vocea ta schimbată
Îmi săgeta trupul
Glasul trăda,
Preschimbat în martor şi context.
Aşteptai să închei
Secerând propoziţii.
Propuneai nonverbal amânare
Şi eu, din reflex, vroiam o minciună
Spusă credibil
Numai să nu mai aud
Glasul acela ciudat

Mi se făcuse frică de tine
(Şi totuşi, mi-am spus,
Mai ai o şansă
Cât glasul încă se teme)

Şi contrastele te trădau,
Recunosc

Scăpată, te-ai grăbit să re-suni
Ca să-mi spui că totul e bine,
(Cu glasul pe care-l ştiam de ani buni)

30.05. 2013

Reclame

29 mai 2013

Era o gradină de trandafiri,
Petec între betoane,
Iubire,
Duminici şi seri de vineri…
Pe mese, mirosul palmelor tale
Şi vorbe…

29 mai 2013

Eram cu picioarele în mare
Încă erai a mea
Ca un val, te retrăgeai
Şi îmi era dor
De gleznele tale…

28.05. 2013

Adu-ţi aminte

27 mai 2013

Eu am spus ce-am crezut
Nu ce ai vrut să auzi
A fost o seară când am fost eu însumi
Şi atunci s-a scris o biblie a iubirii
Nu-i da foc numai pentru
A-ţi încălzi o clipă
Glaciarul orgoliu
Răsfoieşte-o,
Adu-ţi aminte de mine…

27.05. 2013

27 mai 2013

pentru că sunt muritor
ca şi tine.
Plăcerea răneşte,
rana înfloreşte.
în grădina mângâierilor
am rupt floarea de sânge
ca să ţi-o prind în păr.
Floarea a devenit cuvânt.
Cuvântul îmi arde memoria.

Octavio Paz

eu…

26 mai 2013

IMG_4490-43

Rectificare

26 mai 2013

De fapt n-a suferit
A plâns o clipă
Gândindu-se
ce mult a suferit cândva

Mi-a mulţumit în sine
Că i-am adus aminte, rănind-o,
De rarul sentiment care-i iubirea

Am consolat-o şi ea mă privea
Ca pe-un actor în rolul
Celui de atunci…

Ea mi-a confirmat, poetul merge înainte

25 mai 2013

Ieri am avut cea mai interesantă discuție din viața mea cu o femeie. O domnișoară frumoasă și experimentată, încă foarte tânără, cu o putere de seducție peste medie și cu o anumită onestitate în abordarea subiectelor tabu. Cu toate că uneori am simțit lame de cuțit în burtă, la sfârșit m-am bucurat. Uriașa sete de comunicare și curiozitate mi-au fost pe deplin satisfăcute. După întâlnire m-am gândit câte greșeli facem atunci când ne punem opreliști sau ne șablonizăm viețile. An de an mi se dezvăluie, pagină cu pagină, un crez, că singuri ne îngreunăm situaţia sufletească.
Dacă eu aș fi cunoscut o astfel de femeie în urmă cu mai bine de 10 ani și ea mi-ar fi vorbit așa cum nimfa mea a făcut-o ieri, probabil astăzi n-aș fi avut atâtea cicatrice la activ. În definitiv ce este viața? În mod sigur nu este un proces pe parcursul căruia să răspundem la un milion de întrebări și să ne luptăm să aducem la nesfârșit probe pentru nevinovăția noastră.
Sunt convins că și pentru ea a fost o discuție interesantă. Am văzut-o cum a râs din suflet de câteva ori, lăsându-și capul pe spate, expunându-și gâtul ademenitor. I-am citit în ochi surprinderea și am văzut acea lumină a privirii pe care numai bucuria o poate isca.
N-am să mai intru în detalii. Nu descrierea este acum scopul meu, ci vreau mai degrabă să surprind acest moment de maturizare pe care l-am trăit. Beneficiară va fi poezia care îmi pare acum că a mai pierdut un strat din inocenta feciorie în care mai tindea să se rătăcească.
În mod normal, vinerea dup-amiaza, burlacii se împart în două categorii. Pentru unii începe viața reală, cu multă distracție, mai ceva ca în „Craii de curte veche”, iar pentru alţii începe o apăsătoare criză a singurătăţii. De cele mai multe ori am fost prins undeva la mijloc. Tocmai de aceea am şi reacţionat dur faţă de o fostă mare şi solipsistă iubire, cândva, pentru că singur simţindu-mă, şi ştiind-o singură, i-am trimis un mesaj de a ne omorî singurătatea unei vineri, la care a răspuns: „poate, odată când o să am chef şi timp o să vin să povestim, în nici un caz acum”. M-am desprins definitiv de orice dialog cu ea, cu toate că n-a avut un rol insignifiant în viaţa mea. Acum s-a şters definitiv şi doar câteva amintiri de esenţă foarte tare şi cu iz de busuioc îi mai pot construi imaginea chipului în mintea mea. Dar şi aşa, o văd parcă prin ceaţă, cum frumos a descris Zaharia Stancu în „Desculţ” amintirea unei persoane demult plecate.
Mă întorc la femeia mea de ieri. Îi aşez frunze de dafin şi litere la picioare nu pentru ce mi-a spus, ci pentru curajul de-a mi fi destăinuit. Mi s-a predat ieri o intensivă lecţie de realism. Ea, probabil, va învăţa uşor, uşor, lecţia prevenirii contextelor defavorabile sufleteşte, cu toate că acum n-o interesează sufletul.
În iubire pare a fi ca şi în război, dacă te pui şi în locul celuilalt rişti să mori. Cu toate astea, cred că singura varianta salvatoare, după ce se vor fi consumat toate faptele şi trăirile care trebuie să se consume, rămâne căutarea înţelegerii propriilor sentimente şi apoi a celor de lângă tine. Dar ce folos are oare să ajungem să fim atât de raţionali încât să evităm să mai interacţionăm cu cei care nu avem nimic în comun? Probabil tot instinctul natural de frondă faţă de minciună şi prefăcătorie. Demascarea celor care prin tehnici de limbaj cuceresc nemeritat minţi şi suflete, este treaba poeţilor. Ei şi numai ei vor reuşi să-i scoată legaţi cu lanţuri la mâini şi picioare în piaţa mare, plimbându-i goi în văzul lumii şi încornorându-i ca pe infidelii din „Ciocoii vechi şi noi”. Cu siguranţă numai poeţii vor putea să salveze ce nu mai poate fi salvat.
Poate că sunt mulţi aceia care acum se întreabă la ce le-ar folosi dragostea. Ce ar putea face cu ea? La ce le-ar folosi? Dar căutarea sensului şi oferirea lui este şi datoria poeţilor.
Ducem o luptă nesfârşită pentru evitarea suferinţei. Îmi pare însă că ea este contrastul de care iubirea are nevoie pentru a fi pusă în evidenţă. Cinic este, într-adevăr, când creatorii de suferinţă nu ne-au oferit şi iubire, dar nu e neapărat vina lor.

Bucureşti, 25 mai 2013

Poveşti sub felinar, Alba TV

23 mai 2013

Cu Maria

23 mai 2013

20130522_090400