Archive for ianuarie 2014

30 ianuarie 2014

Reclame

Întoarcerea în amintire

30 ianuarie 2014

Întoarce-te în negreşeală
Şi bea-ţi zâmbind amarul
răscolit de amintiri,
Nu întina nimic din ce-ai iubit,
De dragul noului,
Nu preamări nimic,
numai de dragul vechiului
………………………………………….
Fii tu, şi recunoaşte că ai plâns,
Şi-atunci când te întorci o clipă în trecut,
Acolo unde amintirile
Văzându-te că le-ai văzut,
Te-or pedepsi…

30.01. 2014

Amintire 24

28 ianuarie 2014

M-am întors târziu acasă
Am găsit cana cu ceai, la fel,
N-apucasem să o beau de dimineaţă
Ceaiul s-a răcit,
Am găsit totul cum am lăsat,
Ce era fierbinte s-a răcit, în lipsa mea,
Nu s-a întâmplat, de fapt, nimic…

28.01. 2014

***

27 ianuarie 2014

Eu care trăiesc din ideea de tine
Lipind termene,
De dorul a ceea ce reprezinți

27.01. 2014

Pictura mea preferată -Femeie in verde (Kimon Loghi)

25 ianuarie 2014

image

De la cenzura de stat la cenzura privată

22 ianuarie 2014

Dacă secolul XX a fost unu al invenţiilor şi al războaielor,odată cu evoluţia tehnologică, secolul XXI se anunţă a fi unul al comunicării şi al acaparării inteligenţei şi resurselor creative.
Noile confruntări se duc în mediul virtual, fixarea şi întreţinerea în spaţiul public a temelor de dezbatere, a devenit una din principalele ţinte. În acest sens, comunicarea s-a structurat pe trei nivele. Prima categorie cuprinde o comunicare primară, accesibilă, în mreaja căreia se agaţă cea mai larg grup de persoane (atât ca receptori, cât şi ca emiţători), formată din cei care fie au un nivel de educaţie mai scăzut, fie ignoră informaţia corectă, care de regulă este reflectată în cel puţin două surse.
A doua categorie, tot bivalentă, secundară, este formată din cei care conştientizează rolul temelor aduse în dezbatere sau chiar propun teme de dezbatere. O comunitate mult mai restrânsă decât prima, ai cărei componenţi deţin avantajul de a nu se fi bazat doar pe o singură sursă de informare (şi aceea aleatorie) şi unii care au şi un anumit imbold creativ. Din această categorie pot face parte persoane care stăpânesc un limbaj potrivit, credibil, chiar dacă nu au un nivel de cultură foarte ridicat. Cu toate acestea, ei îşi găsesc rolul în cea de-a doua categorie, validându-se prin apariţia la cel mai facil şi răspândit mijloc de comunicare – televiziunea. Treptat, acest tip de comunicator s-a transformat într-un profesionist al propagării mesajului, într-un mod care să fie acceptat, de o masă cât mai largă de receptori. Parte dintre propagandiştii unui anumit tip de mesaj, pot fi numiţi „mercenari de comunicare”. Pe ei îi vedem migrând de la o televiziune la alta, de la un post de radio la altul sau de la un ziar la altul(sau acolo unde sunt primiţi), în funcţie de interese şi mai puţin de crezuri şi idealuri.
Fără să conştientizeze întotdeauna că prin propagarea unor neadevăruri, rolul lor poate fi unul eminamente distructiv, aceştia pun interesul personal mai presus de orice, căutând o validare publică şi ideatică, prin vizibilitate constantă.
Înainte de analizarea celei de-a treia categorii a treia de comunicatori, voi extinde o idee pe care o am despre rolul ierarhiei într-o structură. Dacă în cadrul societăţii ne putem ierarhiza şi informal, caracterial şi comportamental, în cadrul unor organizaţii ierarhia şi înţelegerea ei, şi de către şef şi de către subordonat, în funcţie de nivelul de cultură şi de caracterul fiecăruia este însăşi Structura acelei organizaţii.
Ei bine, ierarhia nu este doar un despărţitor al atribuţiunilor, în funcţie de pregătirea fiecăruia, ci ar trebui să fie şi un despărţitor al caracterelor. În mod normal, în structurile superioare ale unei organizaţii n-ar trebui să pătrundă sau să reziste, indivizi a căror vicii caracteriale influenţează negativ activitatea acelei organizaţii. Slăbiciunea în faţa câştigului facil, superficialitatea în tratarea problemelor cu care se confruntă organizaţia şi oamenii din organizaţie, în plan profesional sau personal, pot duce de la vulnerabilizarea până la disoluţia acelei organizaţii.
În general, în slujba răului se fac foarte uşor alianţe şi nu de puţine ori teama de duşmanul comun îi uneşte şi pe cei mai mari adversari, chiar şi în situaţiile în care duşmanul comun este Binele. Rolul ierarhiei ar trebui, astfel, să delimiteze în primul rând caracterele, abia apoi responsabilităţile. Viaţa ne arată, însă, faptul că, mulţi oameni care s-au oprit natural dintr-o anumită evoluţie profesională sau a căror sete de a descoperi adevărul s-a stins, fie că este vorba despre un adevăr tehnic, profesional, sau unul ideal, poetic sau chiar eroic, nu pot face faţă, din punct de vedere psihologic, unor responsabilităţi care să includă şi o gestionare a destinelor. Nu diplomele sunt cele care ar trebui să ne ierarhizeze social, ci caracterele. Instanţa supremă pe care o invocăm ţine de o reparaţie, care de multe ori vine în mod natural să îndrepte situaţii injuste, în care oameni nepotriviţi, lipsiţi de o înţelegere a vieţii, pătrund clandestin în sfere în care se iau decizii. Semnele viitorului lor eşec se arată foarte rapid dar, la fel ca şi în relaţiile afective, indulgenţa sau calculul profesional, îi determină pe cei care au puterea să-i înlăture din poziţii superioare, să amâne momentul. Din păcate, uneori, argumentele ţin de lipsa imediată a unor înlocuitori, iar alteori de stilul „omenos” , or din teamă de consecinţe negative, venite din partea celor înlocuiţi.
În cadrul societăţii democratice, categoriile de receptori sunt, cumva, cuprinse în două tipuri de gândire. Unul de tip militar, iar altul politic. Pe prima am asociat-o unui grup de ierarhii, în primul rând al atribuţiunilor.(Ele se intercalează sub anumite aspecte) Cea de-a doua (gândirea politică), deşi este şi ea ierarhizată, are la bază, mai întâi, un concept idealist, care ţine de o necesară solidaritate, pentru ca o societate să poată coexista.
Gândirea politică are, astfel, responsabilitatea libertăţii şi asumării, fără de care o societate nu poate funcţiona în beneficiul oamenilor care o constituie.
Raportul dintre gândirea politică şi militară şi relaţia dintre ele, într-un stat de drept, a fost clarificat constituţional. Spre exemplu, cei care ajung să deţină funcţii militare de rang înalt, ar trebui să aibă, totuşi, implementate structural, în conştiinţă, noţiuni de gândire politică (nu de partizanat politic) pentru a putea înţelege şi a putea face faţă însemnătăţii rolului pe care funcţiile lor le au în cadrul societăţii.
Adesea, într-un limbaj colocvial, cetăţenii reclamă adesea că „n-au pe cine alege”, încercând să impună prin simpla negare, eronata concluzie că avem o societate deficitară din punct de vedere al înţelegerii democraţiei, întărind concluzia că, neinformat un popor nu îşi conştientizează puterea. Dacă la nivel de grup lucrurile stau într-un alt fel, la nivel de individ, cu cât democraţia este mai la început, cu atât este mai dificil pentru acesta să exercite putere. Într-un astfel de context, simţurile îi sunt amorţite chiar de către mediul din care face parte, stagnând într-o lene civică, ce are la bază resemnarea socială.
A treia categorie de comunicatori, cea mai restrânsă, este una mai greu de definit. Ea este formată din cei care se pot baza pe resurse materiale şi au interese în a deţine canale de comunicare. Şi modul în care arată aceştia este, într-un fel, expresia nivelului de evoluţie al unei societăţi la un anumit moment. Comunicarea se face în funcţie de interesul pentru o anumită sferă de activitate. Ce interese poate avea cineva din domeniul afacerilor pentru a face comunicare? Dar din domeniul modei, artei sau oricare alt domeniu?
Este oare nevoie de o ierarhie a caracterelor şi este oare caracterul însuşirea care îl poate determina, spre exemplu, pe omul de afaceri interesat de un anumit domeniu, să-şi folosească pârghiile de comunicare în a influenţa, nu rezultate favorabile pentru afacerea sa, ci manipulare, pentru a avea un ritm mai sigur, mai rapid şi mai facil de câştig? Probabil că numai caracterele pot face această diferenţă şi o alianţă a „caracterelor” împotriva „necaracterelor”. Anularea alternativei, printr-o direcționarea într-o singură ţintă sau uniformizarea plajei de ofertă în ceea ce priveşte produsele de comunicare, este cel mai mare rău care poate fi făcut unei societăţi de receptori, cu concursul comunicatorilor din categoria a doua.
Trecerea de la cenzura de stat, fapt care se petrecea în anii comunismului, la cenzura privată, prin trunchierea sau omiterea informaţiei reale, în funcţie de interese, care poate prinde contur în statul de drept, ar putea fi o importantă temă de reflecţie.
Războiul prin comunicare naşte şi adevăruri şi minciuni în egală măsură. Viaţa unui mesaj de comunicare ţine de adevăr. Un adevăr care se poate întoarce de multe ori chiar împotriva celui care-l enunţă, însă tocmai aici stă puterea, superbul poem „Dacă” a lui Kipling, putând fi un adevărat manifest de comunicare, pentru cei care se află în căutarea adevărului.

Și elevii din Sebeș merg mai departe. La Școala generală „Mihail Kogalniceanu”

17 ianuarie 2014

image

Profesoru’

16 ianuarie 2014

image

Cu gândul la elevii din Sebeș

15 ianuarie 2014

image

Lansare la Cugir

12 ianuarie 2014

Vineri, 17 ianuarie 2014, ora 17.00, vă aştept la lansarea cărţii mele „Poetul merge mai departe – eseuri despre iubire”, care va avea loc la Casa de cultură a oraşului Cugir (fostul Club muncitoresc). Alături de mine vor fi profesorul Dorin N. Uritescu şi Lucian Agafiţei. Cu toţii venim însă pentru o adevărată întâlnire între prieteni, cu voi.