Archive for ianuarie 2015

Ne trece timpul, doamnă – şi trecând

22 ianuarie 2015

……………………………………..
Când de la camp veneam din nou acasă
Simţeam îmbrăţişarea-ţi cum m-apasă,
Cum braţul tău suav din faldul rochii
Mă cuprindea şi-apoi cum, gura, ochii
Îmi sărutai, cum de săruturi grele-mi
Frământai cutele cămăşii mele,
Muşcându-mă de fiecare cută,
Râzând, simţind cum ochii-mi te sărută
…………………………………………

Ronsard

Reclame

**

15 ianuarie 2015

Sunt prea bătrân
Să mai sufăr din iubire
Să mă joc cu cuvinte
Ca un măscărici
Cu bile colorate
Şi iubitele-copile
Să râdă din tribună
Ţinute de părinţi, de mână

15.01. 2015

De la miRC „într-o relaţie” şi „don’t disturb”

13 ianuarie 2015

Calculatorul se înscrie în rândul marilor invenţii ale secolului XX. Odată cu evoluţia comunicării, rolul său a devenit pas cu pas deosebit de important. Deşi iniţial scopul pentru care a fost creat avea un scop cibernetic, noua maşinărie a ajuns să joace un rol crucial în comunicarea modernă.
Apariţia poştei electronice – „email”, a adus cu sine prima cea mai mare transformare din punct de vedere comunicaţional. Racordarea la o „reţea internaţională” şi implicit extinderea acestei reţele, evoluţia comunicării mediate de calculator nu ar fi avut nicio însemnătate fără apariţia şi extinderea implicită a internetului, a dus la dezvoltarea corespondenţei virtuale, fenomen care cândva era de neconceput. Astfel, între stimul şi receptor, canalul de comunicare numit calculator racordat la internet a grăbit şi a eficientizat comunicarea ducând la performanţe în diverse sectoare de activitate. În jurul urgentării acestui tip de comunicare s-au construit afaceri sau s-au salvat vieţi, s-au furnizat informaţii cu valoare strategică, relevante pentru fiecare pas pe care l-a făcut omul de la primul email care a fost trimis. Mai mult decât atât, prima scrisoare virtuală a dus la dispariţia graniţelor terestre din acest punct de vedere. Forma de comunicare atât de modernă, posibilitatea realizării unui text pe care fiecare om îl scrie stând comod acasă, cu o ceaşcă de cafea alături, a înlăturat tradiţionalul plic cu marcă poştală, drumul până la oficiul poştal, statul la rând, riscul pierderii plicului, al întârzierii sau degradării fizice, tot ce putea însemna zvon. Toate acestea convertite într-un click, stând în faţa computerului personal sau la serviciu.
Evident şi comunicarea în afaceri s-a dezvoltat rapid, toate transformările ducând la o debirocratizare accelerată pe un anumit palier. Putem pune situaţia dificilă a oficiilor poştale tradiţionale tocmai pe seama evoluţiei poştei electronice, chiar dacă cea mai mare parte a corespondenţei oficiale interinstituţionale se păstrează în formatul pe hârtie. Chiar şi aici calculatorul joacă un rol important prin înlocuirea tradiţionalei maşini de scris, ducând aproape la dispariţia unei meserii, aceea de secretar-dactilograf. A ştii să scrii la calculator şi să utilizezi internetul a devenit o condiţie „de la sine” pe care angajatorul nici nu o mai menţionează ca pe un criteriu pe care un candidat la angajare trebuie să le îndeplinească. Această cunoaştere este asociată nivelului de studii pe care cel care vrea să se angajeze îl are iar fenomenul care s-a dezvoltat cu rapiditate a fost o uriaşă viteză de asimilare de la adult înspre copil şi invers, în ceea ce priveşte integrarea acestor abilităţi.
Un alt pas important al comunicării mediate de calculator este legat de apariţia „chatului”. Prin această posibilitate de dialog s-a făcut un alt pas uriaş, comunicarea ne mai având nici măcar graniţe temporale, după ce graniţele geografice fuseseră înlăturate. Dialogul virtual putea fi mediat numai de calculator şi el a adus cu sine trecerea de la clasica scrisoare, care solicita aşteptarea câtorva zile până să ajungă la destinatar ca receptor al comunicării şi apoi răspunsul, primit ca feedback de la acesta. Îngrijorările au apărut sau au dispărut în funcţie de alţi factori, graba omului de a comunica având efecte pozitive şi negative.
Efectele pozitive au fost clarificările şi eficientizarea comunicării puse în sprijinul unei mai mari operativităţi în a rezolva probleme şi elucidarea unor dileme, în a găsi răspunsuri şi a oferi soluţii pentru persoanele care fac parte din procesul de comunicare mijlocit de calculator. Dezavantajele comunicării mediate de calculator în detrimentul celei directe ţin de privarea avantajelor întâlnirii faţă în faţă şi transmiterea unor informaţii vizuale concrete, lipsa posibilităţii interpretării non-verbalului interlocutorului şi uneori apariţia interpretărilor greşite în ceea ce priveşte un mesaj scris. La începuturile comunicării prin chat era de notorietate folosirea unui „nickname” , care ascundea identitatea reală a persoanei care se afla la celălalt calculator, indicând doar oraşul în care se găsea acesta. Am în minte filmul „You’ve Got Mail ” care este ilustrativ pentru începuturile comunicării mediate de calculator prin chat şi apoi filmul „Her ” care arată ce uriaşe transformări s-au făcut în numai cincisprezece ani, în pofida viziunii uşor futuriste din cea de-a doua producţie cinematografică. Nu suntem departe de extinderea unui fenomen similar, în care omul să fie acaparat chiar şi în plan afectiv de nevoia comunicării virtuale la baza căreia stă creaţia computer.
Apariţia chatului în forma clasică şi oarecum rudimentară a mijlocit dialogul dar a creat şi o dezordine a comunicării. Oamenii au început să caute şi să ofere cuvinte în orice colţ de ţară şi de lume, fără un scop precis, altul decât al schimbului de impresii sau al flirtului, cu sau fără continuitate. Se crease o curiozitate comunicării, greu de înţeles şi pentru cei care astăzi se află la vârsta adolescenţei, darămite pentru generaţiile viitoare, apariţia „internet-cafe-urilor”, care erau pline tot timpul, ţineau în faţa calculatoarelor zile dar mai ales nopţi întregi nenumăraţi tineri care vroiau să comunice oriunde şi cu oricine. Abia mai apoi s-a trecut la o structurare a comunicării şi oamenii şi-au dat seama că mirajul accesului la dialog cu oricine era disponibil avea şi o doză de inutilitate sau chiar de pericol, prin stabilirea unor întâlniri directe.
Alţi doi paşi importanţi au fost făcuţi prin apariţia Messenger şi Skype , primul aducând ca element de noutate o identitate mai aproape de adevăr a utilizatorului, prin asocierea adresei de mail, fotografia utilizatorului şi structurarea unei liste de adrese ip ; cel de-al doilea revoluţionând comunicarea online prin posibilitatea redării imaginilor video în timp real şi a vocii.
De departe cea mai populară formă de comunicare mediată de calculator este reţeaua de socializare Facebook, inaugurată la 4 februarie 2004. Comunicarea pe Facebook s-a extins de la an la an, ajungând să aibă conform unei estimări din septembrie 2014 – 864 milioane de utilizatori activi. Facebook a ajuns să însemne o comunicare a gândurilor, a trecutului, a intențiilor de viitor, a situaţiei amoroase, a imaginilor, a stărilor sufleteşti, a creativităţii, a preferinţelor muzicale, cinematografice, culinare sau de orice fel, a interpretărilor etc. Reţeaua poate fi o capcană a autoizolării prin crearea unei false imagini de viaţă trăită prin toate aceste cuvinte şi imagini sau poate fi punte de legătură între timizi şi lumea reală, factor facilitator al comunicării, mană cerească pentru farsori, mijloc de manipulare sau mobilizare la adevărate revoluţii care să transforme lumea, instrument de comunicare politică şi academică etc.
Mai mult decât atât, este pentru prima dată de la apariţia formelor de comunicare virtuală în care putem vorbi despre o anumită dependenţă a celor care accesează reţeaua amintită. Am putea lua în calcul în sprijinul acestei afirmaţii constanţa accesării contului de utilizator iar ulterior, odată cu apariţia telefoanelor inteligente, toţi deţinătorii de reţele sociale, bloguri, agenţii de ştiri au făcut în aşa fel încât accesul la aceste platforme de comunicare să fie cât mai rapid şi uşor, căutându-se o eliberare de chinuitorul gând la apariţia unor noutăţi pe fluxul de informaţii, care ar putea scăpa, introducându-se notificări şi alerte.
Dezvoltarea comunicării pe computer a adus şi un lexic nou, cu caracter universal, în care bineînțeles limba engleză şi prescurtările cuvintelor ei au fost cele care s-au impus: user, online, tag, news alert, scroll, friend, k, lol etc, dar şi o căutare a expresivităţii mai accentuate, prin intermediul „emoticoanelor” care ilustrează stările sufleteşti ce se doresc a fi transmise: bucurie, dezamăgire, tristeţe, râs în hohote, mirare, stupefacţie, împăcare sufletească şi a interjecţiilor.
În forma ei virtuală comunicarea a devenit o industrie, din toate punctele de vedere. Mass-media s-a mutat aproape total cu arme şi bagaje în mediul online, dând posibilitatea cititorului să-şi arate aprobarea sau dezaprobarea faţă de un articol de presă sau chiar să îl corecteze, să-l laude şi să-l denigreze. Extinderea presei în mediul virtual a însemnat un mai mare acces şi o economisire de resurse, nu întâmplător cea mai mare parte a informaţiilor de interes public se găseşte acum într-un număr mult mai mare şi într-o formă mult mai accesibilă. Odată cu această evoluţie a apărut desigur şi o inflaţie de neadevăruri, cu scopul manipulării, cenzurarea mediului online de mojicii, falsitate şi agresivitate, fiind pentru moment aproape imposibilă.
Apariţia blogurilor a dat posibilitatea facilitării unei comunicări mai directe a creaţiilor de orice fel, cu riscurile de rigoare. Fără a generaliza putem spune că aducerea la lumină a ideilor şi a gândurilor nu poate însemna ceva rău, cea mai bună cenzură în materie de comunicare fiind până la urmă cea pe care o fac receptorii virtuali, alegând sau nu să acceseze o platformă sau alta, distingând credibilitatea de minciună sau ferindu-se în a căuta emoţiile pe care le produce senzaţionalul.
Într-o expresie populară conchid spunând că a comunica prin intermediul calculatorului, a tabletei sau a „smartphone-ului” este pentru unii mumă, pentru alţii ciumă. Depinde cine este emiţător şi cine este receptor şi care sunt canalele virtuale accesate, căci evoluţia o putem vedea şi simţii pe propria piele.

Flaviu Predescu Bucureşti 13.01. 2015

Euharistia, generalizările şi tăcerile

11 ianuarie 2015

Motto: „Alte lucruri ne leagă
N-au nimic în comun
Cu zbuciumul şi formele zilei
Sunt, dacă vrei,
Pâine şi vin împărţite”

Biserica este tot mai împroşcată de prejudecăţile câtorva dintre cei care au apucat să ocupe o poziţie socială un pic peste medie. Sună repetitiv să spui „este la modă să critici biserica”, dar formularea nu este inadecvată. Este un prost obicei, căci nu este un act de răzvrătire reală. Este o critică laşă, ascunsă după firava putere a generalizării, arma superficialilor, care nu înţeleg viaţa şi misia sufleteasco-socială a bisericii. Indiferent care „biserică”, indiferent a cărei religii.
Spre exemplu, francezii de la hebdomadarul satiric au murit ca nişte eroi. Ei şi-au asumat să definească prin desene, prin imagini, ce li se părea lor exagerat în comportamentul celor care „administrează religie”. Pentru asta au plătit cu viaţa, indiferent despre câte scenarii s-ar vorbi ulterior. Ei, cei care au desenat, şi nu alţii au fost cei care au murit. Cel care a făcut un pas înainte şi a spus altfel decât ceilalţi a fost cel care a fost judecat şi condamnat la moarte, cel care a ieşit din linie susţinând un contrariu, dând credibilitate în subconştient, a murit pentru curajul său sau pentru ceea ce i-a fost stabilit ca „vină”.
Istoria a convertit multe vinovăţii în martiriu. Timpul şi judecata limpede a celor care nu au fost implicaţi direct, emoţional, a dus la aflarea adevărului. Un adevăr făcut de generaţiile ulterioare. Facere de dreptate, ca şi cum un nor s-ar da la o parte din calea razelor de lumină.
„Popii iau bani”, „Popii cer bani”, „Popii nu înmormântează dacă nu se dau bani”. Iată câteva clişee clasice despre rolul nociv al preoţilor în societatea perfectă, a oamenilor morali şi cu frică de Dumnezeu, care în schimb „nu pot fi supuşi generalizării”. Comportamentul uman, indiferent de profesie, ţine de fiecare om în parte. Şi dacă ar mai fi rămas numai un preot moral şi curat, tot n-aş avea dreptul să blamez toată biserica. N-ar fi corect să spun că „toţi”, că „toate” sunt într-un fel. Ştim însă cu toţii că nu este aşa. Că dacă ne gândim, fiecare găsim cel puţin un preot, cel puţin un slujitor al bisericii care cândva ne-a impresionat prin bunătatea şi omenia sa, sau care ne-a plăcut prin modul în care s-a comportat într-o situaţie. Dacă nu ştim personal, în mod sigur am auzit despre un astfel de om.
În paralel, în jurul nostru, putem găsi mult prea multe defecte celor care pretind perfecţiune administratorilor bisericii, găsindu-şi prin asta lor înşişi justificare greşelilor pe care le fac. Îşi caută scuze pentru propriile păcate luând „ostatici” clerici care comit greşeli. Aşteptarea clemenţei divine în ceea ce îi priveşte porneşte de la cea mai gravă greşeală pe care a comis-o un administrator bisericesc în jos. Ei poziţionându-se sub greşeală ca responsabilitate şi deasupra ei, prin neasumarea unei misii a mesajului divin. Mai este şi o categorie de oameni care „a prins şmecheria” şi mimează o bună înţelegere cu biserica, lipsită de înţelegere euharistică.
Nu suntem deci judecaţi colectiv. Putem totuşi suferi pentru alţii şi asta se întâmplă de regulă când nu intervenim măcar cu un cuvânt atunci când ştim o frântură de adevăr. Tăcem de teamă că răspunsul nostru ar leza oameni pe care nu ni vrem potrivnici, tăcem pentru că ne convine şi prin tăcerea noastră îi rănim pe toţi cei care sunt cinstiţi. „Eu voi plăti pentru vorbele mele şi voi pentru tăcerea voastră” spunea Hugo.
Acum, în timp ce scriu, în această duminică de ianuarie, norii s-au dat la o parte şi am fost învăluit în haina de lumină,frumoasa metaforă evanghelică. Simt acea fericire, ce-i drept trecătoare. Pentru ea mereu trebuie să munceşti dar căreia să nu te subjugi, ci doar să ştii de ea. Să cauţi să te transformi în mai puternic, nu pregătindu-te pentru singurătate şi nici fugind de ea. Nu desenând scenarii, scheme, schiţe, prin care să poţi scăpa dacă va fi o vreme, când greu fiindu-ţi nu vei avea răspuns, ci ştiind. Ştiind că există soare, nu te va mai speria nimic. Soarele-i Dumnezeu, lumina. Doamne ajută!

Bucureşti, 11.01. 2015

La radio…

11 ianuarie 2015

Deseară, între ora 21.00 şi ora 23.00 voi fi prezent la Radio România Antena Satelor, la emisiunea „Cu inima deschisă” moderată de Ileana Vieru. Tema va fi despre legătura dintre sat şi literatură pornind de la celebrele romane „Ion” de Liviu Rebreanu şi „Moromeţii” de Marin Preda. Emisiunea poate fi urmărită şi video. Promit să nu fiu plictisitor.

http://www.antenasatelor.ro/

Un 2015 bun!

1 ianuarie 2015

image