Archive for martie 2015

****

31 martie 2015

Nimic din placerile liniștii
Nu mai auzim
Țipăm prea tare,
Graba însemnând gălăgie,
Nu ploaie, nu păsări,
Nimic

martie 2015

Reclame

Lacatele iubirii în Capitală

29 martie 2015

image

image

Aniversare

29 martie 2015

411704_508256732542587_420162554_o

Născut pe 28, atestat documentar pe 29, taica-meu împlinește azi 65 de ani. La mulți ani și mai ales mulțumesc. Cadou o poezie pe care am scris-o în 2011 și care se găsește în Sisifica resemnare. Poza este din septembrie 2009, la librăria Humanitas, Alba Iulia, la lansarea volumului Aurul n-are trecere in rai.

Discutaţi cu părinţii mei…

O să vedeţi că nu sunt un om rău!

Îmi vor lua apărarea

Şi vă vor da exemple

De lucruri bune,

Pe care le-am făcut

Încă din copilărie.

Daţi, vă rog, un telefon părinţilor mei

Înainte de a da cu piatra!

„În apărarea mea”

Poeții

21 martie 2015

Nu vă miraţi. Poeţii, toţi poeţii sunt
un singur, ne-mpărţit, neîntrerupt popor.
Vorbind, sunt muţi. Prin evii, ce se nasc şi mor,
cântând, ei mai slujesc un grai pierdut de mult.

Lucian Blaga

***

13 martie 2015

Am decis astăzi, după opt ani, să închid un capitol profesional. Cel mai important pe care l-am avut până acum. Anii petrecuți la principalul serviciu de informații al României, în staful domnului George Maior, au însemnat pentru mine un uriaș proces de acumulare intelectuală. Am enumerat cu dese ocazii cât de multe am învățat și cât de multe am înțeles lucrând direct în slujba țării. Vreau să pot mulțumi celor mai mulți dintre oamenii pe care i-am cunoscut aici și să le spun că fără o parte dintre ei n-as fi reușit puținele dar importantele lucruri pe care le-am făcut. Un gând curat tuturor celor care muncesc în domeniul operativ și a căror muncă stă de fapt la baza încrederii de care se bucură azi SRI. Prețuire personalului medical SRI.
Doresc succes colegilor care vor duce drapelul mai departe din această postură,  bună înțelegere, sănătate și puterea de a găsi comunicare între ei mai ales atunci când se află în impas.
Adaug spunând că stilul de lucru al omului în echipa căruia am fost a adus mari beneficii României.  A ști să faci echipă în interiorul unei structuri complexe nu este deloc ușor. Cu atât mai greu este să generezi bine, apoi să pară că binele, în cazul SRI – pacea, siguranța și protejarea bunăstarii românilor și a României, vine de la sine. Nu este deloc ușor.
Mă înclin în fața tuturor celor care pun suflet în ce fac, iar aceștia sunt cei mai mulți;  Oameni obișnuiți, care își riscă viața,  care își pierd sănătatea, care nu au zi și noapte, care nu mai apucă să aibă viață personală sau care sacrifică din libertatea lor pentru Țară. Mult succes tuturor! Patria a priori!

Distribuitori de lumină, dascălul virtual şi studentul-partener

11 martie 2015

Recent, împreună cu colegii mei de la Psihologie, am participat la un seminar de pedagogie la care ni s-au dat nişte mormane de piese de Lego, fiind apoi împărţiţi în trei echipe. După ce ne-a lăsat să lucrăm individual, cerându-ni-se să creăm obiecte sau fiinţe care ne reprezintă, a trebuit să materializăm stări sufleteşti, asociate unui moment sau altul. În cele din urmă am fost rugaţi să lucrăm în echipă şi să realizăm modelul de profesor pe care ne dorim a fi noi ca grup. Acest lucru solicita indirect crearea unui mediu care să contureze rolul social al respectivului profesor. Mai râzând, mai glumind, pot spune că este unul dintre cele mai serioase exerciţii la care am participat în ultima perioadă.
În pofida comunicării bune, ultimii ani au reprezentat pentru mine şi un periculos tip de izolare. Meritul de a face „beneficii” din ea îmi aparţine în egală măsură mie şi prietenilor care m-au ajutat. A fost o izolare non-agresivă căreia eu i-am pus capăt încă de anul trecut, când am decis să mă trimit singur la „reeducare”, asta după un uriaş efort de învăţare şi înţelegere a unei materii pe care doar aparent o cunoşteam din punct de vedere empiric.
Astfel, am realizat împreună cu colegii mei, nu un profesor, ci mai mulţi şi nu doar contextul prezentului sau al viitorului, ci şi pe cel al trecutului. Acelaşi profesor surprins în trei momente diferite din punct de vedere temporal. Am creat opţiuni şi am creat premise, contraste, ca cea dintre Lenin pus pe un soclu şi cruce. Am redeschis vechi teme sau am racordat la prezent teme care se reînnoiesc odată cu schimbul de generaţii şi am contrapus simboluri.
Profesorul viitorului avea o cameră web „înfiptă” în frunte (la Lego se poate), simbol care vroia să semnifice „dascălul informatizat”; acel dascăl care este conectat la era informaţională, cea în care trăim deja de ani buni. Culmea este că dascălul nostru nu va avea nevoie la propriu de o cameră de filmat. Ne dăm deja seama că nu vom avea de ce stoca imagini care nu ne folosesc. Poate doar din perspectivă statistică este impresionant să realizăm că trăim deja acele vremuri în care, ca profesor, te poţi găsi într-un amfiteatru în care 200 de oameni pot însemna 200 de camere de filmat şi o prostie spusă poate fi multiplicată şi redată identic mai departe, nu doar povestită. Probabil de-asta au murit bancurile.
Inteligente, noile generaţii îşi dau seama de lipsa de relevanţă a stocării video în mediul universitar şi îşi îndreaptă atenţia spre vorbele dascălului din carne şi oase. Nu se mai aşteaptă somităţi academice, acest mit a căzut iar mulţi cresc neştiind de existenţa lui vreodată. În cazul psihologiei ca disciplină, cu atât mai puţin, pentru că după ce în anii 70 în România a fost interzisă, fiind astfel mutilată de o generaţie. Acea generaţie s-ar fi aflat acum la venerabila vârstă biologică pe care noi o avem ca reper pentru valoarea profesorală. Deşi vârsta nu este nici o garanţie şi nici o vină.
Ce avem în schimb? Prin „cameră” ca simbol al internetului avem acei „ochi virtuali” care înseamnă acces la vastul depozit de cunoaştere internaţională într-un domeniu sau altul. În acest sens a vorbit foarte corect şi academicianul Solomon Marcus în urmă cu o lună, la lansarea cărții „România Noului Val”. Ne refugiem în reţele de socializare şi nu este din toate punctele de vedere un lucru rău, însă „uităm de noi” în reţea. Uităm la fel ca în copilărie, când părinţii noştri se coalizau cu alţi părinţi pentru a ne limita accesul la joacă, vrând să ne îndrepte şi înspre odihnă şi educaţie, misii aflate în responsabilitatea lor.
Acum suntem mari. Suntem noi cu noi. Gestiunea timpului propriu ne aparţine. Primul nostru reflex este de a ne stăvili din curiozitatea de a intra pe contul de Facebook aşa cum ai privi ceasul, făcând şi altceva. Nu putem prea mult. Câţi dintre noi nu au trecut prin tentativa eşuată de ştergere a contului de utilizator? Măsurile extreme nu funcţionează. Chiar şi nervii pe unele persoane pe care le excludem ne trec după un timp.
Din punct de vedere al educaţiei, dascălul virtual este şi studentul virtual. El învaţă mereu. Dascălul virtual nu este „şi dascăl virtual” pe lângă altceva, ce este de bază. Fără ca cei clasici, non-virtuali, să dispară neapărat, şi să devină doar un concept. Ne întoarcem de nevoie la o trebuinţă de tip autodidact, însă de tip virtual, pentru că nici un om nu poate şi nu vrea depozitarea unui volum uriaş de informaţie.
Accesul la cunoaşterea ştiinţifică se va face prin intermediul acestor viitori dascăli virtuali; cei care nu se vor califica vor dispărea profesional. Aceia care se vor perfecţiona, vor deveni tot mai bine recompensaţi. „Pasul înainte” va fi mereu remunerat, iar dascălul care are capacitatea de-al face printr-un parteneriat cu cercetarea dar mai ales cu realităţile obiective, cu atractivitatea faţă de ceea ce se caută, va avea conturile bancare pline şi multe bătăi de simpatie pe umeri. Studentul va fi nevoit să se transforme din receptor de cunoaştere în partener. El nu va avea ce face cu informaţia acumulată dacă nu o va „şerui” în mod obiectiv ca pe un bun, cerând alt bun la schimb, pe „chitanţă”. Nimeni nu va putea explora de unul singur vârfurile necunoscute ale cunoaşterii, necesitatea gândirii unor parteneriate fiind ireversibilă. Izolarea nu va face omul mai puternic. Izolarea ucide. Lipsa îndelungată de relaţie cu un mediu adecvat din punct de vedere psihic şi intelectual poate elimina biologic un om. Viitorul se vrea o societate a sensului şi a parteneriatelor, nu a dezbinării, a conflictelor şi a bolii. Informaţia cu sens, cunoaşterea deci, seamănă cumva cu exportul de energie electrică. Este cam acelaşi tip de filozofie şi da, are şi va avea întotdeauna tendinţa spre simpatii sau antipatii. Atâta timp cât soarele nu face însă discriminări, de ce ne-am atribui numai unii sau am lăsa doar pe unii să tindă spre a fi „unici” distribuitori de lumină?

Bucureşti, 11 martie 2015

11043239_876373005749011_5827199483108838015_n

Haiku 2 (2015)

7 martie 2015

Adu-ti aminte
de mine așa cum sec
te-ai privi tu

7.03. 2015

La conferință de psihologie judiciară cu Tudorel Butoi

7 martie 2015

image

Haiku

6 martie 2015

Nimeni, nici măcar
Nu își pune problema
Să nu joace rol

6.03. 2015

Martie la Guvern

5 martie 2015

image