Archive for august 2015

Cum să folosești tu scrisul și nu el pe tine

27 august 2015

Cum să folosești scrisul ca terapie și să abordezi direct problemele care te preocupă. Să scoți în evidență detaliile cu adevărat importante, pe care ceilalți, văzându-le scrise, le recunosc și la ei. Să spui tabuuri dar să nu exagerezi. Să poți intra în subiect așa cum ai intra în apa fierbinte a căzii, ușor dar sigur. Să vorbești în primul rând despre tine și experiențele tale, cu exemple. „Eram disperat când m-am pus în genunchi în fața unei fete și am implorat-o să nu mai plece, deși nu greșisem cu nimic. Ea m-a privit cu dispreț, ca pe un om lipsit de onoare și totuși în acea seara nu a plecat. Adora mult prea mult să facă sex pentru a pleca atunci. Peste ani mi-am dat seama că sexul nu înseamnă numai reproducerea complicatei specii umane, ci înseamnă și compromis. Sexul înseamnă politică: politica întrepătrunderii, a celui care atacă și a celui care se lasă atacat, a minimului necesar”. Cam așa.
Apoi, ca să folosești scrisul ca terapie, trebuie să nu te ascunzi după degete. În scris nu există „între patru ochi” sau „vorbim noi acasă”, „ne aude lumea” sau „ne vede lumea”. Un cuvânt sau o expresie. Aceea care într-o piață publică, unde s-a amenajat o terasă, sub un orologiu care stă cuminte pe un turn, face liniște. Tu spui: “sâni pentru care merită să te căsătorești cu o fată, indiferent de orice”. Dar hai să găsesc alt exemplu, ca să nu sune totul a obsesie sexuală. Deși, obsesia sexuală este de sorginte poetică. Se face liniște. Expresia ta a închis toate gurile de pe terasă și a deschis toate urechile, ca pe obloane. Ești la o reuniune plictisitoare cu profesori, unde se cască discret și unde o pipiță proptește cu trupu-i firav un moș care îi promite marea cu sarea. Ceilalți sunt ca inexistenți. Nu există din punct de vedere al rolului. Un profesor ia cuvântul și spune: „pentru a reuși în cercetare îți trebuie nebunie intelectuală”. O expresie care îi trezește pe toți din amorțeală. Se uită la el și se gândesc sincer că și ei ar vrea să fie considerați nebuni intelectual. Demersul reușește. Dacă nu vei ajunge vreodată nebun intelectual, măcar să poți ajunge să spui o astfel de expresie. Cuvintele care puse împreună nasc sens, sunt totul.
Scriitorul are și o doză de nevroză. Toate meseriile au anumite obsesii, meseria scrisului are însă și obsesie și nevroză. Dacă n-ar avea nevroze, scriitorii n-ar putea aprofunda contrastele unor trăiri. Mergând în străfundul acelei trăiri, înțelegând-o, o poți exprima, iar ceilalți îi înțeleg formele de manifestare. Spre exemplu, tu spui: “Cutărescu e nevrotic.” Cei care îl cunosc râd. Cred și ei că așa e. Apoi, se uită mai atent la el și văd efectele bolii lui. Ele sunt ambalate în felurite comportamente. Când vezi asta râzi, găsești că este adevărat, îl crezi pe scriitor. Apoi te întâlnești cu scriitorul care, de regulă, este mai urât decât scrisul său și te simți oarecum jignit. “Mi-a plăcut scrisul ăstuia dar el nu e așa chipeș ca fetele din poeziile lui. Așa viteaz să fie el oare? Să-l fi mângâiat pe el părul vreuneia, să fi adiat vântul acela fricile din el și ea? Să-l fi zgâriat una pe coastă de atâta patimă?” Și din nou obsesia confesiv-intimistă, cum ar zice critica.
În fine, ca să te rupi de pluton, întra-le scrisului, trebuie să te cunoști atât de bine încât în dialogurile tale cu auto-cenzura să ai puterea de a îți impune punctul de vedere. Pe al tău în fața propriei tale conștiințe.
La și altele, să nu te lase rece numele de străzi, statuile pe care le întâlnești în cale, diversele mesaje ale celor din trecut către tine. Integrarea sau măcar intenția integrării unor experiențe anterioare este deja mult. A, să nu fii arogant. Să știi să distingi un timid de un arogant și să nu crezi că poet cu aiurit sunt sinonime. Să poți face apoi o hartă mare din toate. “Strada 11 Iunie, care poartă numele începutului revoluției pașoptiste la București, nu e departe de Mănăstirea Antim, unde cândva era capătul orașului. Am citit într-o carte de Eugen Barbu. Cu toate astea, în timp ce scriu, un coleg pițigăiat mă deranjează cu mieunăturile lui. La cât fumează ar fi trebuit să vorbească la fel de gros ca Michael Buffer. Dacă citește ce am scris se va supăra, cu toate astea bla, bla, bla… Dacă e deștept, și este, va râde…”.
Expresivitatea are farmecul ei, însă de multe ori nu spune nimic. Lustra galbenă ca un apus oglindea verdele copacului din grădină. Lipăitul câinelui maro, unduia vibrația sonoră a urechii mele. Dacă nu îl iubeam, îl împușcam. Pentru că îl iubesc așa cum iubești pe cineva din familie, îl suport…Sau: Roțile se învârteau rotund ca (nu sânii) un fuior.”. Estetica poate fi și frumoasă. Exemplu: „buzele ei mincinoase aveau gust de cafea. Cred că se sărutase mult de când ne văzusem ultima dată. Era a altuia și asta mă determina să fiu mereu în competiție cu mine însumi și cu acel personaj cu care câștigam bătălii, dar nu și războiul.”

București, 27.08. 2015

Reclame

Poemul iertării

12 august 2015

Îmi voi lăsa o barbă, ca un patriarh,
Și cu o cădelniță în mână
Voi tămâia străzile bucureștilor:
Iertare hoților,
Iertare mincinoșilor,
Iertare curvelor

Mă voi opri la semafoare
Acolo unde babe țin strâns de volane
Cu degetele roase de claxoane
Iertare babelor,
Iertare curvelor,
Iertare sfintelor

Voi da cu tămâie în stânga și în dreapta,
Trecând printre șiruri ce stau cu fața la mine,
Iertare.

August 2015

9 august 2015

image

Dilema măgarului

7 august 2015

Filozofia măgarului lui Buridan ar trebui implementată mai clar și în psihologie și transformată, de ce nu, în diagnostic. Ce are respectiva persoană? Răspuns: „are Sindromul lui Buridan” sau în limbaj popular: dilema măgarului. Povestea respectivului măgar este simplă. Era vorba despre un măgar înfometat și însetat, care neștiind ce să aleagă, apă sau mâncare (mai este și varianta cu două grămezi similare de fân) a murit nehotărât.
Multe din problemele actualei generații provin din acest tip de abordare. Sunt oameni cărora mult timp nu li se întâmplă nimic, apoi, dintr-o dată, se află în fața mai multor opțiuni, eșuând în a alege. Asta arată nu numai o trăsătură de caracter, ci și o profundă lipsă de cunoaștere a propriei persoane. Mai înseamnă și o greșită raportare în spațiul social și multe altele. Poate că de-asta ar fi bine ca psihologii să facă apostolat printre oameni, îndemnându-i să se cunoască în primul rând pe ei înșiși, apoi pe ceilalți, dar totodată să îi lase să moară din punct de vedere comunicațional pe cei aflați în relații proaste. Resuscitarea unor relații prin algebra argumentelor sau filozofia răului cel mai mic nu este de folos. Prima emoție negativă are puterea să răstoarne orice summum de amintiri și comparații.
P.S. Mai e un aspect, mulți psihologi trebuie și ei să se cunoască pe ei înșiși. Filozofia măgarului rămâne însă valabilă.

***

5 august 2015

Am răni după toate măritatele
Cu care mi-am făcut de lucru,
După toate adolescentele hotărâte,
După toate cele cu prefixul trei,
De departe cele mai singure și idealiste
Femei

Răni pe cearșaf, răni pe inimă, răni pe piele

Dintre toate,
doar rana vorbei nicicând n-am putut-o coase
Știu doar că-n singurătate
Tinerețea și bătrânețea
Vor purta mereu aceleași angoase

august 2015

;)

4 august 2015

keep-calm-and-stay-low-profile-1