Archive for noiembrie 2015

Cum să ajungi să faci dragoste cu Puterea (o versiune)

28 noiembrie 2015

Se spune că dacă scrii ceva ca și cum te-ai adresa unui singur cititor, unul anume, ai succes. Cred că este adevărat.
Dragostea față de putere este ca și dragostea față de o femeie foarte frumoasă și inteligentă în același timp. Cam așa văd Puterea. Ea nu se culcă însă cu oricine, pentru că nu este o femeie ușoară. Un schimonosit o vede și o vrea și el. N-o poate avea dar el vede un alt schimonosit care umblă câteodată cu ea. Nici acela nu o are, primul schimonosit nu știe că Puterea doar se folosește de cel cu care a fost văzută. Hopa! Până află primul schimonosit trece vremea.
O gașcă de schimonosiți se strâng în jurul unui Frumos, care o poate avea și chiar o are. Puterea se culcă adesea cu Frumosul dar acesta nu vrea să se afișeze cu ea. Frumoșii care se culcă cu Puterea nu se afișează des cu ea, deși ea nu este o femeie ușoară. Nu vor să fie invidiați. Ca să se păzească de invidie și de uneltiri evită să apară la bulevard cu Puterea. Se mai întâmplă ca un schimonosit, scos în față, trimis să-i cumpere țigări Puterii, să creadă că și el este frumos, nu schimonosit. Se apucă și îi spune vorbe dulci, încearcă să o seducă: „știi, aș vrea să te am!” Puterea vrea să nu jignească și nu îi refuză pe cei care îi fac servicii sau îi fac toaleta când Frumoșii sunt plecați sau n-au timp. „Da, schimonositule, cum să nu…dar nu azi…săptămâna viitoare sunt ceva șanse…” Iar când „se face” săptămâna viitoare, Puterea, care nu doar că știe ce-i tergiversarea ci chiar ea a inventat-o ca metodă, le mai spune câte ceva, amânându-i din nou. Dificil. Puterea este deci aducătoare de mari satisfacții, scurte dacă le raportezi la ceva anume sau dacă încerci să le măsori și intermitente dacă îți mai și ignori setea de confirmare din când în când. Dacă ar ignora Puterea, chiar și un schimonosit ar avea succes la ea, dar puțini au curajul s-o ignore gândind că poate de data asta, când a dat semne, chiar vrea. Și cum ar putea să o refuze atunci?
Ce înseamnă schimonosit? Nu neapărat urât fizic, doamne ferește. Ce înseamnă Frumos? Nu neapărat frumos fizic. De aceea, în toate relaționările cu Puterea, contează mult sinceritatea și delimitarea secretului util de secretul inutil și desigur delimitarea bârfei (zvonului) de informația care are substrat și care este aducătoare de rezultate pozitive. Puterea este deci bună dar este totodată și un hab emoțional foarte puternic. Ea strânge emoțiile noastre și apoi asudă în mediul în care se manifestă, în funcție de cei care sunt acolo și de gândurile (și intențiile) lor, albe sau negre. Dacă sunt mulți schimonosiți, vor fi multe tensiuni, dacă sunt mulți Frumoși, atmosfera va fi una bună, destinsă. „Păi voi Frumoșii luați numai caimacul Puterii, sunteți cei care îți dați jos lenjeria intimă și vă bucurați de roadele ei, după ce noi schimonosiții am muncit să o convingem, să o ținem aproape…” . evident că nu este așa, pentru că schimonosiții neavând acces total la Putere nu au cum pretinde că ei sunt cei care au convins-o. În aceste condiții se lucrează prin interpuși. Ajung schimonosiții de caută Frumoși, nu îi mai folosesc Frumoșii pe ei, ca odinioară. Dacă un Frumos este rodul strădaniei schimonosiților și schimonosiții chiar au putut să găsească un Frumos, s-ar putea ca Puterea să aprecieze efortul și să le mai dezvăluie câte o coapsă dar nu pentru mult timp.
Mai sunt situații când un Frumos are o armată formată din grupuri de schimonosiți care „never ever” nu vor prinde individual să adulmece măcar o bretea de sutien de Putere dar ei sunt păstoriți de câte un Frumos, care ține energiile „schimonosite” sub control. Devine deci satelit, într-o ecuație mai mare de Putere. Tot acest satelit stă uneori în îndemânarea unui singur om care se descurcă, informat fiind, și știind cum să se raporteze. Pe fond principiile sunt simple. Puterea e ca o amfibie. Apa este discreția, uscatul este asumarea, dispariția este importanța, importanța este secretul, secretul este adevărul, adevărul este sinceritatea, sinceritatea este scopul, scopul este…depinde ce vrea să fie fiecare…schimonosit sau Frumos, depinde când decizi să stai pe uscat sau sub apă. Și mai este ceva…răbdarea mare, orgoliul mic și decisiva cunoaștere de sine, apoi limitarea personală doar la lucrurile la care te pricepi. Nu este nicio rușine și nici puțin lucru să fii măcar prieten, dar prieten adevărat, cu un Frumos dacă tot vrei să fii în preajma Puterii. Nu e musai să fii tocmai tu cel care se culcă cu ea, poți s-o și admiri și să te bucuri că îți face o cafea când te duci în vizită pe la prietenul tău Frumos. Și mai e ceva, te poate pune Frumosul pe o direcție bună și începi să devii tot mai frumos și tu, pe zi ce trece. Sunt șanse să te trezești într-o zi chiar un Frumos cât se poate de dorit.

27-28 noiembrie 2015
Flaviu Predescu

Reclame

Despre Vasile Dâncu și vremea despărțirilor

21 noiembrie 2015

În mai 2012, la Biblioteca Centrală Universitară lansam cartea Chezășie pentru libertate. Era primul meu volum de eseuri. În scrierea lor fusesem inspirat de cărțile: Patrie de unică folosință și Mitologii, fantasme și idolatrie, scrise de Vasile Sebastian Dâncu. El fusese cel care îmi dăduse imboldul să scriu, prin îndemnurile curajoase la iubire, frumusețe și emancipare, pe care le pusese minunatele sale eseuri. Știam că pot găsi resurse în mine să pot fi și eu așa. Voiam și nu greșeam, să fiu din punct de vedere al scrisului, întocmai la fel de curajos și de inspirat ca Vasile Dâncu. De parcă n-ar fi fost suficient cât am primit, la lansare a venit să vorbească tocmai Vasile Dâncu. Ceea ce a spus el atunci se găsește transcris pe blogul meu.
După ce a vorbit domnul Dâncu, eu am spus ceva de genul: „cândva am să scriu un eseu despre Vasile Dâncu. Ce-i lipsește lui Vasile Dâncu, pentru că este unul dintre cei mai deștepți oameni pe care i-am întâlnit și totuși ezită să facă acel pas înspre implicarea decisivă.” Domnul Dâncu a zâmbit și m-a privit cu prietenie.
Deși n-au trecut nici patru ani de atunci, astăzi îmi dau seama că un bun profesionist se poate implica decisiv pentru Țară (în limita nișei sale) chiar și nefiind într-o demnitate publică. Pe atunci eram convins că doar demnitatea publică îți poate da posibilitatea să faci ceva pentru țara ta. Anii au trecut, uneori foarte repede, alteori greu, iar eu mi-am dat seama ușor, ușor, că pot face ceva pentru țara mea din orice postură. Dacă ești student să te pregătești bine, să înveți; dacă ești profesor, să predai bine, dacă ești om de afaceri, să dezvolți, să îți plătești oamenii și taxele și acei oameni să contribuie la rândul lor prin profesionalism, la uriașul dar simplul mecanism care este o țară. Chiar și fiind plin de speranță în ceea ce privește viitorul țării tale se cheamă că faci ceva pentru ea.
Sătul de izolare și de invidia unora (unii îmi fuseseră și prieteni), în 2014 am dat examen la Facultatea de Psihologie din cadrul Universității București, pentru a face și altceva. Am intrat și am început să studiez. Această experiență m-a marcat existențial, încât azi pot spune că sunt capabil să barez orice fel de acțiune oportunistă care m-ar tenta să aleg o altă cale. Multora le e greu să mă creadă când le spun că m-am dus cu inima deschisă și mi-am dat demisia din Serviciul Român de Informații, unde am muncit 8 ani, fără câteva zile. Cu riscul de-ai dezamăgii pe unii, spun că dragostea de țară nu e proprietatea SRI sau a Armatei Române și nici a unor alte instituții care au în atribuțiune securitatea națională. Dragostea de țară este a noastră a tuturor și este mai presus de orice o valoare, ceva pe care noi, fiecare, simțim sau nu.
Fără să vreau să fac o cronologie a carierei profesorului Dâncu, pot spune doar că pentru mine, numirea lui în funcția de vicepremier al României constituie un caz. S-ar putea analiza mai târziu „Cazul Dâncu în actul de guvernare”. Funcția de vicepremier este în accepțiunea unora una simbolică, din punctul de vedere al atribuțiunilor. Ce înseamnă să fii vicepremier ca funcție executivă? Poate, cel mult, să ții locul premierului când este plecat. Cealaltă funcție, ministerială, este însă una deosebit de importantă. Ea incumbă cu adevărat nevoia „modernizării administrației publice” întocmai cum a spus Vasile Dâncu la investitură. Poate fi pentru prima dată când un om care înțelege foarte bine atât funcționarea a mediului privat cât și pe cea a statului, să aibă posibilitatea inițierii unui plan de reformă, care să aibă desigur suport legislativ. Se va putea face asta într-un timp atât de scurt? Probabil că da, ca demarare.
Vasile Dâncu este un om sensibil. Sensibilitatea înseamnă putere. Pare uneori arogant, dar este doar o formă de expresie a timidității sale. Este un intelectual adevărat. Un om care pare capabil de a înființa acel sistem-surpriză care să dejoace atât rutina instituțională, cât mai ales mentalitatea multora din lucrătorii la stat, cei mai mulți în rol de noduri-decizionale transformate în chisturi. Poate că de o astfel de operație este nevoie. Privesc rolul său cu optimism și poate tocmai el este cel care să poată asigura o punte între polurile politice pentru a depăși orgoliile de partid, care uneori îngreunează reforma.
Acest guvern are numai de câștigat prin prezența lui V. Dâncu acolo. Este norocul guvernului, nu și al lui Dâncu. Acesta este crezul meu. Știu cât de cât ce poate Dâncu și mai ales citind cred că tot ce a scris, intuiesc modul în care gândește.
Reforma administrației va trebui să atragă cu sine și reforma structurilor militare și a celor din Ministerul Public& derivații. Oricât s-ar supăra unii, în aceste două sisteme simetrice (pentru că alipesc procurorii tot unui mod de organizare și funcționare de tip militar). Viața profesională a unui ministru este în medie de 1-2 ani. Cea a unui echivalent militar este poate de cinci ori mai mare. De ce unora li se permite luxul stabilității și al îmbătrânirii pe funcții, iar altora nu li se dă posibilitatea nici măcar să inițieze un proiect pentru că tăvălugul schimbărilor îi mătură? De ce ar fi stabilitate numai pentru militarii care conduc partea politică a armatei? Asta probabil va fi adevărata reformă a structurilor administrative și de stat. Aducerea cu picioarele pe pământ a celor acre prin natura funcției au acces la informații de gradul zero sau pot influența decizii care stabilizează sau destabilizează politicul. Atunci putem vorbi de un echilibru. Până atunci mergem lent spre o dictatură cu figuranți bine intenționați (oamenii care ies în stradă fără să știe concret de ce și fără a avea un plan de reformă).
Mult succes, domnule Dâncu. E vremea dumneavoastră acum. Mult blamatul Iliescu e pe tușă, lingăii sunt la ușă dar și în interior. E timpul dumneavoastră și al oamenilor care vor să facă ceva. Aveți și resursele și vârsta potrivită. Îi știți bine pe cei care blochează lucruri dar și pe cei care manipulează. Mai trebuie creat doar acel pol care să schimbe cu adevărat lucrurile. Jetul de apă care să-i scoată pe șobolani din găuri, așa cum făcea bunicul la Rădești, când punea furtunul în găurile din cimentul lemnăriei. Acesta este primul pas al reformei, oricât ar urla unii în stradă – e vremea despărțirilor! (Flaviu Predescu)

Prin militari spre tehnocrație

20 noiembrie 2015

Emoția ieșirilor în stradă a dispărut. Raportările de date: morți, răniți și alți potențiali vinovați de la clubul Colectiv, s-au redus spre zero. Ici, acolo, se mai stinge câte un rănit care și așa se afla într-o cruntă suferință. E liniște acum. Nu oameni, nu morți, nu „de la capăt”. Unele televiziuni au încercat niște experimente „de borcan” cu tineri aduși la televizor. Parcă și aud discuția: „adu-i bă pe ăia! Care ăia? Ăia, noii! A, ăia…Da! Ia, poftim! Doamnelor și domnilor: trrrr, trrrrr (bătăi de tobe) și acum: noua generație! Aveți cuvântul: ăăăă, ăăăă…să fie mai bine!” Corect.
Câte o arestare firavă, câte un primar, câte ceva, licăre la tv când e prea liniște. Nespecifică disproporție între fiii aceluiași popor. Unii buni și eficienți, ceilalți…vai de mama lor. Fură, au bube în cap, sunt imorali. Peste toate asta răsare Guvernul Tehnocrat. Parcă-i aud pe mai marii armatei glumind între ei: „ce vrei mă, așa s-a decis!” O spun cu seriozitate, se privesc lung apoi nu se pot abține să nu râdă. Râd chiar ținându-se de burtă. Și râd, tată…
Unii dintre cei care conduc „militarul” țării, sunt unii dintre cei mai politizați oameni. Ei nu sunt așa pentru că au fost numiți sau susținuți de partide, e o prostie. N-au nicio treabă cu partidele, sunt dincolo de partide și chiar dincolo de oameni. Forma lor de manifestare este supraviețuirea la butoanele națiunii. Ei sunt organizați perfect, în virtutea unei vechi structuri care și-a confirmat eficiența milenar și previne perfect orice provocare. În România această structură conduce statul de peste cinzeci de ani. Oamenii ei activi s-au schimbat (circa trei generații) dar bătrânii nu au fost niciodată aruncați la coșul de gunoi așa cum se întâmplă în politică. Se merge înainte cu soldații, cu cei tineri, pe care este pus mediatic reflectorul reînnoirii, apoi se spune: „priviți, suntem numai tineri!” iar în spate se găsesc cei care conduc cu adevărat, aflați la vârsta mijlocie și în spatele lor, bătrânii, care și ei controlează lucrurile pe linia generației lor. E suficient.
Nu mai departe de acum două zile, un taximetrist îmi povestea de „un loc din București în care a lucrat între 1987-1989, în care, până la Revoluție se aducea „tot protocolul” pentru aparatul de stat și județe. Mi-a descris cine era șeful respectivei „divizii” sau cum naiba să-i zic, pentru că ea la vedere era un soi de unitate economică, unde „aleșii” (adică cei mai mari dintre numiți) găseau televizoarele color, curcani gigantici aduși din SUA sau cafele braziliene. Oh, dar câte și mai câte, aflate în vistieria ascunsă păstorită de…tada!!!….trrrr….trrrr! Apoi taximetristul mi-a spus că pe Nea, care conducea toate cele, după Revoluție „l-au scos cu inima”. Și apoi, îmi povestește taximetristul, ce să vezi dom’ne îl văd adjunctul lu’……tada….trrrr…..trrrr!” Iar eu, ca într-o piesă de teatru, pentru că n-aveam varianta unei alte replici am râs în hohote și i-am spus: „și de-acolo lau scos după un timp cu inima, dom’ne!”. Dar l-au scos după mulți ani, mulți tare. Când și-a lăsat niște puiet care deja a prins rădăcini mult prea puternice și e ditai pădurea. Pe linie directă, doar un aparent prostovan. Unul cu nume de zonă rozacee, care îi duce steagul continuității „bolnavului” cu inima, boem distins bolnavul, fost ilegalist (a nu se înțelege prin asta că a fost împotriva regimului comunist) cum mi-a povestit la o chermeză, în șoaptă, altcineva tot despre el. Deci fețe ascunse, pe care nu le vede mai nimeni. În afara celor care lucrează direct cu ei.
Așa, guvernul tehnocrat. Cei-i cu el? Ce e această piesă de teatru care decredibilizată și ideea de guvernare politică? De ce se aplică această metodă? (pentru că trăim sub dictatura metodei) în care ideea de democrație este dusă în derizoriu. Politica înseamnă democrație, armata nu. Nu este treaba armatei să se substituie politicii și să devină mai puternică decât ea. Armata trebuie să fie puternică dar subordonată politicului(deci democrației), pe ramurile lui, fie că vorbim despre președinte, guvern sau parlament.
Pe când un parlament tehnocrat? Pe cât mai curând. Un parlament care să devină o simplă cifră, nu la dispoziția poporului, ci la dispoziția armatei ascunse. „Ce treabă are armata în toate astea, dom’ne? Despre ce vorbește băiatul ăsta?” Practic, acum la 26 de ani de la Revoluție, la un nou „restart”, se întâmplă ce s-a întâmplat și atunci, dar sub o altă formă. Motivul, apoi protestul și preluarea totală a puterii de către armată (nu aceeași de atunci, ca armă) și menținerea puterii până la înlocuirea politicului de un anumit tip, cu un altul, de alt tip. În tot acest peisaj poporul a fost doar figurant. O masă de manevră, de figuranți bine intenționați, care au ieșit în stradă cu gând curat, înjurând de la „popa din sat” , adică pe Patriarh, până la ultimul parlamentar(bun prost, o un reprezentant al democrației, totuși) . Înjurând istoria, idealizând viitorul.

P.S. 1: Abia ce s-a întâmplat zilele trecute a fost o lovitură de stat în formă modernă.
P.S. 2. Îmi vine să mă întreb shakespearian: ce sunt militarii? Cine e tehnocrația? Invers…pardon!

Flaviu Predescu

Mi-am luat de la Gaudeamus

19 noiembrie 2015

image

Mergeți la Romexpo.  De la 10 la 20. Până duminică.  Biletul 5 lei. Cărți la prețuri miiiiiici!

Stela Enache şi Florin Bogardo – Printr-un sărut” on YouTube

15 noiembrie 2015

Lumina îl ține și azi.

12 noiembrie 2015

image

De fapt cred că lumina îl ține și după.
„Trandafir o contradicție pură, de-a nu fi sub atâtea pleoape somnul nimănui” Rilke

Julio Iglesias – Fallaste Corazón

12 noiembrie 2015

Cum faci, tinere viitor politician?

11 noiembrie 2015

Primul lucru pe care trebuie să-l știe tinerii care intră în politică este că politica funcționează în strâns acord cu Piramida lui Maslow. Abordarea trebuie să fie de la baza piramidei înspre vârf. Adică, de ce intru în politică? Intru că sunt frumos sau deștept, vreau să mă auto realizez personal sau intru ca să rezolv probleme?
M-am uitat aseară pe Antena 3, am prins spre final niște discuții dintre Ciuvică, Gâdea, Radu Tudor și Bogdan Chirieac, purtate cu niște tineri necunoscuți opiniei publice, cu viitorul, cum ar veni. Nu știu cum o fi fost înainte dar când am deschis eu televizorul erau vizibil iritați de opiniile lor. Cele mai multe erau pline de generalizări. Cu o seară înainte unii încercaseră să se adapteze lăutărește la politica postului. Nu le ieșea nici unora, nici celorlalți. Am avut sentimentul că unii tineri sunt chemați tocmai ca să fie compromisă toată generația. Nu știu de unde s-o apuce, pe ea, pe politică? Dar ce, avem nevoie de politică, de partide? Am înțeles că s-a strigat și asta în Piață: „Fără partide!”
De ce este politica în strâns acord cu ierarhia nevoilor umane pe care le-a identificat psihologul american. Pentru că o dată intrat în politică, pentru a înțelege problemele trebuie să le identifici. Lași o secundă smartphone-ul de-o parte ca să cercetezi. Te duci în sate și orașe unde vezi baza nevoilor din piramidă: apa, hrană, adăpost, nevoi de supraviețuire. Tu ca viitor politician trebuie să știi că dacă nu ești capabil mai întâi să le asiguri pe acestea, nu ai cum supraviețui cu succes în politică. Să dai din gură la TV sau la radio nu înseamnă să faci politică. E propagandă, a nu se confunda.
A doua felie din baza piramidei, pornind de jos în sus, este: siguranță și securitate personală. Te poți bate pentru a fi asigurate tuturor dacă vei deveni politician? Pentru că acesta va fi rolul tău, să muncești pentru ca obiectivele comune (de regulă cuprinse într-un program politic de guvernare) să fie atinse. Politica înseamnă „știința de a guverna un stat”. Din păcate la noi este asociată foarte mult cu propaganda și atât. Pentru că nu se știe mai mult este o vină comună. Ar trebui studiate mecanismele științei politice încă din gimnaziu..
În al treilea compartiment găsim „nevoi sociale și de apartenență”. Abia aici putem vorbi despre chestiuni mai sofisticate. Cei mai mulți dintre tinerii noștri s-ar peste primele două felii: Apă, hrană, adăpost și Siguranță și securitate personală (colective – din perspectivă politică).
Tocmai de aceea un prim-ministru se degrevează de haina politică mai repede decât un președinte de stat. Primul-ministru vede realitățile unei țări care trebuie guvernate și el este cel care trebuie să ia decizii. Președintele, lipsit de atribuțiuni de guvernare, tocmai pentru a păstra democrația și echilibrul puterilor, deși „devenit” independent (în scripte) este mai tentat să facă politică propagandistică. Președintele este cel care forțează Constituția, cum se spune. De ce? Pentru că i se pare sub demnitatea funcției lui să nu fie cel mai puternic om dintr-o țară. Cumva el este, pentru că el nominalizează primul-ministru, dar cu adevărat, atât primul-ministru, cât și șefii politici ai structurilor militare sunt numiți de votul majorității parlamentare. Cine sunt parlamentarii? Parlamentarii sunt aleșii și deci reprezentanții oamenilor. O să discutăm altădată de ce fiecare președinte (cu excepția lui Ion Iliescu și Emil Constantinescu) au vrut toată puterea. Băsescu pentru că a putut să o aibă chiar pe toată exact 6 ani din cei 10 în care a fost președinte. (2008-20014).
Penultimul raft, de sus, din Piramidă, este cel al nevoii de recunoaștere socială. Cam de aici încep tinerii necunoscuți de la TV să pună problema. „Că să spunem mulțumesc, că să fim mai respectuoși, că să nu mai plecăm din țară…că să fim respectați, că valori…că hâr, că mâr, că…ca afară, ce mai…”. Opinia lor e în principiu corectă, ținta nu este greșită, spre asta tindem, dar ia du-te și guvernează. O să vezi că avem analfabeți, veceuri în curte, violatori, spărgători de case, criminali, pușcăriași, devalizatori etc. La bază trebuie să ții lucrurile sub control, în primul rând. Apoi să asiguri „păpică” și acoperiș, că iarna bate la ușă. Abia apoi te poți îndrepta spre educație, sănătate și alte cele. Distribui deci bugetul în primul rând ca să-ți păzești viața și să supraviețuiești. De aici ajutoare sociale (mulți zic că nu ar trebui date. „Ha să mori tu?” Păi dacă nu asiguri un minimum de supraviețuire celor care fac parte dintr-o societate dar încă nu pot să-și asigure o pâine zilnică, un loc în care să stea, tu ca om care vrei să guvernezi ai eșuat. Grupul guvernat te exclude iremediabil.
Autorealizarea și dezvoltarea personală se află chiar în vârf. Cam de aici, din vârf, vorbesc tineri noștri. Cei care sunt însă prin partide și de care toată lumea râde că sunt lipitori de afișe, cunosc realitățile mult mai bine decât cei care vorbesc din vârful piramidei. Și eu am lipit afișe. Lipind afișe am negociat, am descoperit locuri în care nu fusesem, am aflat de probleme pe care nu le știam, am intrat în gospodării și am văzut baza dar și problemele alcătuirii unei gospodării. A fost oricum mai mult decât nimic și oricum mult mai mult decât: „Strada vrea!”. Am mai spus-o, strada ca strada, dar cei din case. Care zi de zi merg la serviciu, vin acasă, au copii sau n-au, sunt singuri, bătrânii, toată lumea. Toți aceștia trebuie racordați la cunoașterea și empatia ta, ca om care faci politică. Trebuie să știi: că acolo sunt oameni care vor o sală de sport, că dincolo vor asfalt, că nu știu unde vor un parc, dar înainte de orice, trebuie să știi că este nevoie și de o chestiune care nu se vede fizic, ci se simte sau nu: securitate și siguranță (să nu îți fie frică să mergi pe stradă și să știi că țara ta va exista și peste 20 de ani). Apoi trebuie să știi că mâncarea nu este ceva de la sine și că dacă te bagi în politică îți asumi să o asiguri, pe ea, pe mâncare, pentru toată lumea.
Eu îi respect pe cei care vor o schimbare în bine. Și eu vreau să fie tot mai bine și mai bine. Cine nu vrea? N-am voie să nu fiu lucid însă. Eu sunt obligat să contracarez opiniile utopice care amăgesc și iluzionează percepția publică. Aceea că ar fi un bine undeva și el doar trebuie luat și pus în practică.
Problemele unei țări sunt multe. Avem o problemă în primul rând cu lipsa de caracter, cu hoția și cu înșelătoria. E o piatră care atârnă greu, iar când guvernăm asta ne suge toată seva resurselor financiare și energetice. Vrem stat autoritar? Să-l facem. Vrem democrație? S-o construim. Vrem ca într-o democrație instituțiile să funcționeze? Este o utopie să credem că ele vor funcționa vreodată perfect sau că oponenții politici nu-și vor specula (chiar și antidemocratic) slăbiciunile.
Cam asta trebuie să știe, în primul rând, tinerii care vor să facă politică începând din noiembrie 2015 și nu doar ei. Că politica este strâns tributară rezolvării de probleme în ordinea priorității lor, în raport cu siguranța cetățeanului. Deci azi se lasă de școală 100 de copii. Temă: cum faci, tinere viitor politician,piramida-lui-maslow să oprești asta?

București, 11 noiembrie 2015

Banicioiu era soluția

10 noiembrie 2015

Niciodată nu am fost de acord cu măsurile luate sub presiune. PSD se află în fața unui prim mare compromis. Școala politicii ne învață că trebuie să o ții dreaptă pentru a avea succes. (Culmea, nu?). Dacă Iohannis nu vrea nici în ruptul capului să propună pe cineva provenit din partide e problema lui. Eu (ca majoritate existenta) l-as fi convins și susținut pe Nicolae Banicioiu. A fost atât lider al Uniunii Studenților din România,  cât și președinte al Tineretului Social Democrat, deputat, ministru al sănătății. E tânăr  (nici nu știu dacă are 40) și e competent. De ce să accept compromisul cu Ciolos, eu ca Partid Social Democrat? Doar ca să vină un șters care nu este înjurat pentru că nu e notoriu? În postura în care va veni Ciolos va face deservicii PSD. Cel mai mare deserviciu va fi însă compromisul făcut. 

Old Friend și Trandafirul

9 noiembrie 2015

image

Old Friend 3. Abia am parcat și îmi ieșise de sub mașină. Cum e posibil așa ceva? Apoi s-a urcat acolo. Azi i-am dat un schnitzel. L-a atacat timid. Parcă îl săruta. E schnitzel, Old Friend! Nu trebuie să-l convingi…:mrgreen:

image

Trandafirul de la facultate care îmbătrânește în ochii mei.