Archive for martie 2016

Apus de martie

20 martie 2016

image

Reclame

Humulești

19 martie 2016

image

PROTECTION OF JOURNALISTS AND FREEDOM OF THE PRESS CONFERENCE – 17th of March 2016

18 martie 2016

Panel 2: Technological Protection Measures

Bună ziua doamnelor și domnilor,

Îmi face plăcere să vă spun câteva lucruri dintr-o dublă postură, aceea de scriitor, cu o viziune asupra libertății cuvântului dar și de fost angajat al unui serviciu secret, din perspectiva omului care a acumulat o experiență în ceea ce privește o anumită cunoaștere despre protecția datelor.
În 2008 fondam împreună cu fostul director al Serviciului Român de Informații, ambasadorul George Maior, revista Intelligence. În paginile ei am acordat spații largi pentru articolele care se încadrează în sfera a ceea ce noi numim generic „cultură de securitate”. Ani la rând, prin problematicile prezentate în revistă s-a vorbit despre războaiele tăcute care se duc în subteran pentru ca o țară să-și păstreze integritatea. Faptul că nu am avut un incident major de securitate este deopotrivă meritul instituțiilor abilitate dar și a operatorilor IT privați din România, aceia care investesc în cercetare. În demersul promovării culturii de securitate mass-media a fost întotdeauna un aliat al autorităților.
Astăzi putem constata că puterea informației s-a multiplicat de câteva ori odată cu evoluția tehnologică. Informația utilă, cea pe care trebuie să o furnizeze jurnalistul, se supune unei noi formule de calcul, în care viteza și siguranța transferului către audiență reprezintă factori esențiali pentru reușita mesajului. Tehnologia a preluat rolul hârtiei, a tipografiei și a mașinii(automobil) care transporta într-un anumit timp ziarul la chioșc, de unde știrea era cumpărată și abia apoi asimilată de un receptor. Totodată, tehnologia a dus cu sine și riscul ca apariția unui produs media să poată fi împiedicată încă dinainte ca acesta să fie distribuit în spațiul virtual. Este de dorit ca fiecare instituție media trebuie să aibă o politică de confidențialitate, pe care angajații trebuie să o înțeleagă. Unei agenții media nu trebuie să-i fie străin niciunul din elementele de acțiune ale unui plan cibernetic, începând cu respectarea politicilor de parole și continuând cu securizarea wi-fi-ului, apoi conștientizarea programelor spion (spyware) sau o mai bună protecție împotriva software-urilor rău intenționate. Necesitatea creării unor filtre pentru emailurile spam și o cât mai corectă utilizare a corespondenței online. Informațiile sensibile care sunt trimise prin email trebuie protejate cu atenție, iar portalul trebuie să fie unul inatacabil din toate punctele de vedere. Din păcate, de multe ori lipsa de creativitate tehnologică îngreunează și ea accesul la informație.
Tehnologia ajută la răspândirea libertății cuvântului dar ea poate, în egală măsură, să devină și un instrument pentru înăbușirea adevărului. Dacă tehnologia cade sau se mișcă încet se instalează cenzura indirectă. Este un alt tip de cenzură, dar este suficient ca o informație să întârzie sau să nu poată fi recepționată la parametrii corespunzători pentru ca clientul să-și mute atenția pe o altă platformă și să vorbească de rău platforma pe care tu ai construit-o prin muncă cinstită. Mass media trăiește până la urmă mai ales din reputație.
Dezvoltarea culturii de securitate și protecția datelor într-o țară civilizată nu este așadar numai responsabilitatea unor instituții guvernamentale. Statul nu este capabil să știe în toate situațiile ce este mai bine pentru mine decât mine și de ce anume am nevoie ca să pot funcționa în siguranță. Responsabilitatea protecției datelor și modul în care ne raportăm la informațiile pe care le gestionăm, cade în responsabilitatea fiecărui utilizator.
Un stat care nu își asigură o infrastructură solidă, impenetrabilă, a fluxurilor sale de informații, indiferent în ce domeniu, este un stat fragil, vulnerabil, a cărui integritate teritorială este oricând pusă în pericol. Lipsa resurselor rămâne principala amenințare la consolidarea unui mediu de lucru sigur și performant. Cu toate acestea, o mai bună educație a jurnaliștilor în domeniul protecției datelor poate reduce mult din riscuri și implicit din costuri. Mass-media face eforturi pentru ca oamenii să conștientizeze aceste pericole dar uneori mesajul nu reușește să-și atingă ținta și efectele negative se întorc împotriva celor care sunt utilizatori de bună credință ai internetului.
Nici în viața obișnuită, nici din perspectivă statală, nimeni nu vrea să fie prieten sau partener cu cineva care nu poate să-i țină secretele. Asta îi face și pe cei cu care ai plecat la drum să se îndepărteze de tine dacă nu ești capabil să asiguri protecția datelor. În zilele noastre totul se judecă în termeni de parteneriate, iar când iei o decizie ca țară, trebuie să o judeci și din perspectiva partenerilor tăi și cum îi afectează decizia ta pe ei, pe toate nivelurile – fie că vorbim de secrete de sta sau de informații de presă care trebuie să fie sută la sută credibile.
Întrebarea pe care mulți oameni și-o pun azi este dacă nu cumva invocarea motivelor care țin de securitate pot fi și un pretext pentru a îngrădi „soft” libertatea cuvântului. Dacă cel care gestionează o macro-rețea de „conducte” prin care curg informații strategice poate să îl cenzureze indirect pe cel care este parte din societate și care vrea să cunoască nu cât mai mult, ci cât mai repede un adevăr. Unde se oprește zona de acțiune a celui care administrează rețele? Poate el încetini viteza informației în funcție de anumite interese? Este greu de spus.
În concluzie, pentru o țară rămâne o temă de discuție: cum va face astfel încât măsurile pe care le ia să nu afecteze tocmai ceea ce pretinde că vrea să protejeze? – democrația. A patra putere în stat are obligația de a proteja atât responsabilitatea, cât și democrația, ca valori care nu pot fi separate.

Flaviu Predescu
București, 17 martie 2016

Greetings ladies and gentlemen,

It gives me great pleasure to tell you a few things from a double standpoint, that of a writer, with a certain perspective on freedom of speech but also that of a former employee of a secret service, from the point of view of a man who gained experience in regard to data security.
Alongside the former director of the Romanian Intelligence Service – ambassador George Maior, we founded the Intelligence magazine in 2008. Within its pages we gave special consideration to the articles that fit into what we generically call “security culture”. By the issues raised through the magazine’s content, talks went on for years about the silent wars that go on below the radar so that a country may maintain its integrity. The fact that we never had a major security incident is as much proof to the institutions involved in security but also the merit of IT private operators in Romania, the people who invest in research. In the work to promote security culture, mass media has always been an ally to the authorities.
Nowadays we can safely conclude that the power of information has multiplied a few times over with technological advancement. Useful information, meaning the one that the journalist has to deliver, now has to follow new rules, in which the speed and safety of the transfer towards the listener represents vital factors for the success of the message. Technology has taken on the role of paper, of the print and the van which used to deliver in a certain timeframe the newspaper to the stand, from where the newspaper was bought and only afterwards it was read by a receiver. At the same time, technology also brought the risk of a mass media product being blocked even before it hits the virtual space. It’s a preferable situation that each media institution must have a confidentiality policy, one which its employees must understand. A media agency should be familiar with all the security elements of a cyberplan, beginning with respecting password policies and moving on to wi-fi security, then realizing the threat of spyware or upgrading security against malware. The need to create filters for spam emails and also correctly using online correspondence. Sensitive info sent through emails must be particularly protected and the portal must be unassailable (anăseilăbăl –inatacabil) from every point of view. Sadly, often times the lack of technological creativity makes it harder to access information.
Technology helps to further the freedom of speech, but it can in equal measure become an instrument to suppress truth. If technology fails or its starting to lag, indirect censorship may take place. Its a different kind of censorship, but its enough that a piece of info be delivered too late or not be appropriately received that the client will shift his focus to another platform and bad-mouth yours, the platform you’ve built through honest work. In the end mass media thrives especially on reputation.
Developing security culture and data protection in a civilized country isn’t just the responsibility of government institutions. The state isn’t able to know in every situation what’s better for myself more than I do for my own person and what’s required so that I can live in safety. The responsibility for data protection and the way in which we respond to information we manage falls in the hands of every user.
A state that doesn’t ensure a solid and impenetrable infrastructure of its data flows, no matter in what area, is a fragile and vulnerable state, whose territorial integrity will always be in jeopardy. The lack of resources remains the main threat to shoring up a safe and efficient work environment. Even so, journalists who educate themselves on data security may reduce a lot of costs and avoid a lot of the risks. Mass media is putting in effort so that people realize these dangers but sometimes the message doesn’t hit the mark and the negative effects bounce back against honest net users.
Neither in day to day life, neither from the state’s perspective, no one wants to befriend or partner up with someone who can’t keep a secret. This also makes people with whom you started out, slowly drift away from you if you can’t provide data protection. Nowadays everything is measured in terms of partnerships, so when you make a decision as a country, you have to judge it from the viewpoint of your partners as well and how it also affects them on all levels – whether we’re talking about state secrets or press information that has to be a hundred percent reliable. (RILAEBĂL)
The question many people ask today is if perhaps the same reasons we invoke when talking about security can also act as a pretext to restrain the freedom of speech in a “soft” way. If the one who’s managing a large network of “pipelines” through which flow strategic information can indirectly censor a person in society, a person that doesn’t want to know a truth better, but a truth faster. Where’s the line drawn on the one who manages networks? Can he slow down the speed of information based on certain interests? It’s hard to say.
In conclusion, an issue remains to talk about for a country: how will it act so that the measures it takes won’t affect the very thing it claims to protect? – democracy. The fourth power in the state has the obligation to protect both responsibility as well as democracy, as inseparable values.

Revizorul de Gogol

17 martie 2016

image

image

image

Am văzut aseară la Teatrul de Comedie această minunată piesă.  George Mihaita și Stefan Banica au jucat minunat.  La fel și ceilalți actori! Felicitări!

Războiul inutil dintre „stat” și „privat”

16 martie 2016

Cei care nu au lucrat niciodată la stat sau care nu și-au pus problema cum funcționează el, trebuie să știe că statul este o „firmă” care dacă nu face profit mare nu poate da salarii mari. Profitul statului se face din taxe și impozite.
O țară care are angajați la stat bine plătiți este o țară/„firmă” cu profit mare. Cum este în Luxenburg, spre exemplu. Adică la oferta locurilor de muncă este mai profitabil să alegi la stat în Luxemburg. Un foarte bun specialist, cunoscător de profesie și de 10.000 de limbi străine, va opta pentru „firma” care l-a plătit cel mai bine. Pașii sunt: 1.resursa, 2.oferta, 3.angajarea și 4.performanța. Statul plusează la tot acest proces cu cariera și cu siguranța locului de muncă. Asta pentru că spre deosebire de o firmă privată (deși nu e 100% sigur) are profit constant și pe termen lung.
La „firma” stat nu sunt numai „pile”. Există un procent de pile, poate până în 10-15%, dar nici celelalte firme, altele decât „firma” stat nu sunt total lipsite de „pile”. Și ele au un procent similar de „pile”. Pilele nu sunt neapărat proști. Multe „pile” sunt competente și mai loiale sau angajarea lor aduce alte tipuri de beneficii, măsurabile în termen lung. Deci un patron cu gândire strategică poate să vadă altceva într-un om pe care noi numim simplu „pilă”. Dacă eu ca stat trec pe cineva o probă la matematică dar apoi respectivul se dovedește bun la x alte probe unde eu am cu adevărat nevoie de el, respectivul trebuie numit toată viața o „pilă”?
Dacă mâine sunt pus șeful „firmei” numită Stat și am 10 lei, dar am de asigurat spitale, ordine publică, învățământ, pensii etc, nu pot spune ca într-o firmă privată: „renunț la sectorul care nu e rentabil”. Firma „stat” nu poate renunța la pilonul învățământ sau pensii. Trebuie să îl subvenționeze indiferent cât profit face. Firma „stat” nu se poate axa deci doar pe ce aduce profit.
În concluzie: sunt bani, există salarii deci concurență. Concurența aduce performanță și performanța se mută deci acolo unde sunt bani. Este simplu.
Statul non-comunist (adică bazat pe capital – capitalist) și și de drept (adică bazat pe legi și instituții) nu numai că nu este șeful firmelor private ci este extensia a tot ce este inițiativă privată (începând cu ultima privatizare pe care a făcut-o). Din acel moment „firma” Stat este din punct de vedere financiar la mâna societăților care desfășoară fapte de comerț. Ce politici fiscale aplică este o altă poveste. Așa cum altă poveste este și maniera în care aleg să se implice în dezvoltarea statului cei care desfășoară fapte de comerț. Este o intercalare cu responsabilități și de o parte și de cealaltă.

Alături de Agerpres

16 martie 2016

image

Prietenul

16 martie 2016

Un prieten – ştiţi voi oare? –
E comoara cea mai mare!

Omul fără de prieteni
E ca bradul fără cetini.

Ca ogorul fără apă,
Ca o mână fără altă.

Un prieten, ia aminte,
Nu se cumpără, nici vinde!

Grigore Vieru

Vine un moment

6 martie 2016

De la un moment dat
Ne luăm fiecare în grijă
Câte un om izolat,
Câte un bătrân sau câte un singur
Și-l îngrijim,
Îi ungem picioarele cu untdelemn
Și îi dăm telefon.

N-o să fie ușor,
n-o să fie la modă
Alții vor fi mai interesanți,
Vor avea ceva de oferit la schimb
Mereu

Singurul nostru,
Bătrânul nostru,
Sufletul la gură și-l va ține
Ca pe o coajă de pâine

Și totuși…

februarie 2016

„Da?” sau cum să comunici ca cineva care se prostituează

1 martie 2016

De la un prieten bun am învățat pe cât posibil să nu încep propoziții cu „Nu”. Aflând nu direct de la el, ci am văzut cum respinsese niște scrisori, articole sau propoziții care începeau cu „nu”. Acum mi se pare și mie ceva firesc să fac asta și să nu încep texte și propoziții cu „nu”.
Apoi, de la o prietenă, am învățat ce putere are întrebarea „Da?”. Ea solicită un reflex al confirmării și prin ea, mecanica actului de comunicare funcționează bine, chiar capătă consistență. Spre exemplu X afirmă: „am fost la școală!” Ea spune: „da? Îi dă spațiu de manevră pentru a continua, pentru că o vede interesată, curioasă el continuă: „da, am fost până la urmă, pentru că trebuia să mă duc” etc… Dacă ea ar fi răspuns: „bine” sau „super” fără alte întrebări, comunicarea s-ar fi închis și întreținerea ei ar fi solicitat alte întrebări, ceea ce nu este întotdeauna mai ușor. Deci „da-ul?” și „chiar-ul?”(interogative) pot face ca actul comunicării pe o temă să țină la infinit, dacă cei doi doresc. Lipsa curiozității și a interesului din actul de comunicare (nu mai vorbesc de tăria întrebărilor suplimentare, derivate din aceeași temă, dar care să nu fie intruzive sau contra-argumentative) pot face un regal de comunicare și succesiuni de auto-dezvăluiri atât de o parte, cât și de cealaltă. Ca revers, se știe că atunci când vrei să „omori” comunicarea spui: „am înțeles” (poate că și de asta se folosește atât de des în structurile militare) sau: „bine!” sau „în regulă!”. Este adevărat că unele teme nu pot fi continuate la nesfârșit. Așa că, în comunicare „da-ul” sau chiar-ul? interogative, precum și alte întrebări care să aibă la bază un interes real sau chiar partea amuzantă a unui act de comunicare receptat (adică altceva, dincolo de mesajul direct). Spre exemplu eu îți spun: am fost la școală și tu răspunzi: da? ce mai face nostimul acela de X-ulescu? tu. Întrebarea ta neavând legătură cu mesajul principal, dar având rolul să „sufle” în jarul comunicării, reușind evident să aprindă focul comunicării și implicit încălzind relaționarea.
Este de dorit să cauți comunicarea așa cum l-ai căuta pe Dumnezeu. Nu este ușor dar nici imposibil. Da? da..Puteam lesne începe acest paragraf cu: „Nu pune întrebări pe care nu simți să le pui!” dar m-am oprit la timp și m-am gândit cum să încep fără „nu” și deja mi-au venit alte idei mai bune. Dacă tot le am, ia să le comunic, să împărtășesc, să schimb idei cu ceilalți și opinii. „Ce faci?” – „Bine?”…..-pauză- „Tu?” ….-pauză- „Bine”….-pauză-….„În rest?” ….-pauză-…„Bine?”….-pauză….„De ce?”….-pauză….„A, numai așa…!”. Vă las pe voi să trageți concluziile dacă oameni aceștia își vor mai căuta comunicarea unul cu celălalt.
Cum ar fi fost: „Ce faci? cum ești? ce ai mai făcut? ce mai face X? atunci când ai fost acolo, cum a fost?” Răspuns: „A, mersi! A fost fain, mă surprinde că ți-ai adus aminte!” R: „Da? Cum naiba să uit…”Răspuns: „Da! Păi a trecut ceva…Și bla bla bla”. Căci despre asta este comunicarea, despre bla bla, dar care bla bla să ne bucure și să ne facă plăcere, să ne informeze. Fără bla bla viața este un coșmar. Introvertiții (auto-declarați) se apără că „așa sunt ei”, (apoi la școala de profil am învățat că ei sunt orientați spre interior) „Frate, dar dacă tu nu îmi împărtășești și ceva emoții și ceva fapte și ceva eșecuri sau frici pe care le ai, eu de unde să știu cine ești și să pot să îți spun la rândul meu ce am făcut, ce filme am văzut sau ce șuturi în fund am mai luat de la viață și eu?” Da? Da frate…vreau să îți povestesc, dar vreau să îmi spui, chiar dacă ești un bun ascultător. Căci un bun ascultător e zero, fără să fie și un deschis comunicator. Deci no offence, cei mai buni ascultători au șanse să fie tot extravertiții, pentru că deschizându-se pot genera deschidere și înțeleg deschiderea, dincolo de simpla receptare a mesajelor și „Îhî, îhî…aha, hmmm”.
Reușita comunicării solicită o bună memorie a faptelor bune din viața celuilalt dar și inteligența de a ocoli ceea ce memoria încă păstrează ca pe amintiri neplăcute.Da? Da… Spre exemplu pot să te întreb: „ce mai face X-ulescu, cu care tu ai fost coleg în generală? Sau: „știu că mi-ai povestit că ai suferit din iubire, cum ai trecut peste?” dar ca în orice, ce e prea mult nu este bun și trebuie găsit momentul potrivit pentru orice întrebare. „Da?” sau „chiar?”, merg tot timpul, uneori și afirmații precum: „extraordinar!” Tocmai de aceea comunicarea este o artă. Da? Da.. Pe acel jar poți pune vânt, întrebând ceva deschis sau poți turna o găleată cu apă și obții un fum înecăcios și…la revedere. Dacă vă uitați la filmografia de orice fel o să vedeți că cele mai bune comunicatoare, în pofida claselor puține și a educației precare, sunt prostituatele. De ce? ele merg direct la țintă în actul comunicării (și nu mă refer la partea de invitare la sexualitate, aia se știe…by default) ci la problemele de viață. Știu să deschidă omul fără să îl agaseze. Da, poate că prostituata este o bună actriță, dar comunicarea este în sine un extrem de important „act” iar faptul că ea „actează” în ale comunicării, înainte de a acta sexual aduce multora dintre bărbați o bucurie chiar mai mare decât sexul. Apoi, bărbații care se maturizează nu se mai prea duc la prostituate pentru că știu ce să caute și ce să ceară.
Și ca să fac o glumă, mi-a povesti un amic, care a vorbit cu alt amic, căruia cică i-ar fi spus nu una, ci mai multe prostituate, că sunt o grămadă de bărbați care vin la prostituate pentru o vorbă bună sau pentru un minim de tandrețe, înainte de a veni pentru descărcarea tensiunii sexuale. Da? Da…tandrețe! Acei bărbați, spun prostituatele, vorbesc despre crunta lipsă de comunicare cu care se confruntă la domicilii și de consecințele acesteia: divorțul mintal sau impotența de tip anxios. Mai simplu, au devenit colegi de apartament, nici măcar de cameră, cu cele cu care odată porniseră la drum spre fericire. Așa unii ajung să bea, alții impotenți, unii ambele și mulți foarte bolnavi.
Trageți concluziile singuri! Da? da…păi cum se explică altfel că multe femei de treabă își pierd bărbații în fața unor femei care nu au mai multe de oferit dar care știu să comunice mai bine? Și invers. Da? da…

1.03. 2016