Archive for decembrie 2017

Revelion anticipat

31 decembrie 2017

image

Reclame

Cum ar putea Centenarul aduce desprinderea de securism

27 decembrie 2017

De multe ori în luna decembrie îmi fac diverse bilanțuri. Alteori instinctul mă împinge și mai bat obrazul câte unui om care în lipsa unor repere reale o ia pe arătură. Astăzi, mă voi referi nu la un alt securist, ca cel de la STS, ci la o mentalitate. Securismul cu față umană este securismul care te țintește (identifică) cât ești într-o funcție de putere, face ceva pentru tine ca să îți intre în grații sau cum se spune în limbajul lor „să te pună în dependență”. Securismul de acest tip este foarte interesant. Practic nici nu contează cine este persoana, ci modul în care se manifestă ea. Comportament predominant al celor din sfera securismului este frustrarea. „Aș fi putut avea”, „ar fi trebuit să fiu”, „eu meritam”, plus alte și alte comportamente rezultate din deviații nesănătoase și felurite preocupări aflate în vecinătatea legalității. Cei din sfera securismului se plâng non stop.

De pildă, securismul de acest tip este instaurat în plan local/județean mult mai mult decât își imaginează zece mii de „pleșoieni” și de alți banali, care habar n-au cu ce se mănâncă și care înțeleg prin securism numai caracterul de unealtă al cuiva. Ori securismul este un fenomen național, coruptibil în sine, nu atât prin gestionarea unor resurse mai mult decât necesare, cât prin stabilirea intereselor „împletite” cu metodele utilizate și cu toată psihologia securistică, în vecii vecilor amin.

 

Primele mele interacțiuni cu securismul

 

De pildă, la începuturile mele bucureștene eram asaltat de astfel de personaje care vedeau în mine un canal ideal pentru o formă de putere. Să le fi reușit unora…poate că da, dar celor mai mulți dintre ei nu, pentru că eu veneam la întâlnirea cu ei după 9 ani de politică. Ori politica e o școală a vieții mai mare (și da, poate nu mă credeți!) mai corectă decât securismul. În politică te expui și dacă ești tare reziști. Nimeni nu primește „admis” la testul timpului în politică dacă nu are o valoare…ceva. În securism de regulă te-a adus mă-ta, ta-tu, o mătușă sau un prieten dar  sunt foarte mulți care au pătruns în sfera muncii cinstite cu informația prin școlile de profil, unde și-au tocit creierii și au intrat pe merit. Dar mulți dintre ei sunt din păcate repede deformați caracterial, cei mai mulți încă de pe băncile școlii. Se poate ca și în politică să te fi adus „un” mamă, „o” tată ceva…dar nu reziști. Te auto-elimini. În securism poți să reziști, te camuflează cineva prin birouri, mai tragi de timp, mai un concediu, la o adică mai bagi și un medical, faci tu ceva și în timp ajungi să înfuleci o pensie grasă. La ce îți mai folosește? Gradul de frustrare după o viață ratată este imens. Cei mai mulți din cei afiliați securismului habar n-au să facă altceva și…mai mult, ca să-și apere eul personal și să nu crape ca niște bostani au mutat în vorbe limita tinereții tot mai sus. „Ești încă tânăr și la 60 de ani”, spun ei. Da, ești tânăr „prietenaș”, dar nu mai ești…totuși tânăr, dacă mă înțelegi ce vreau să spun. Tupeul la mulți dintre ei este maxim. În ce sens? Am un exemplu: un securist rocker pe care l-am cunoscut, ajuns mare șef, avea angajată nevasta, fratele, o cumnată și încă nu știu câți veri în prestigioasa instituție de intelligence a statului nostru. Și cu toate astea, ca să se apere anticipat, mereu spunea că „prăvălia” e plină de neamuri. Apoi într-o discuție mai amicală chiar a mărturisit că de nu știu câte ori a încercat să-și angajeze și fata, dar tipa (chiar o fată extraordinară!) a zis: „mai las-o dracu tată…”. Cu toate astea, „securilă ăl bătrân” ataca primul și identifica neamuri numai la alții.

Apropo, sunt mulți tați de fete în securism. Am văzut la ei reflexul de-ași cupla odraslele cu „băieți de perspectivă”. Mi s-a întâmplat și mie să fiu luat în colimator încă de la aterizarea mea pe malurile Dâmboviței și până prin 2015…anul desprinderii.

 

De ce nu răspund securiștii la provocări?

 

Greu scoți din pepeni un securist veritabil. Ei nu răspund la provocări pentru că (să fac o analogie) este ca și cum i-ai pune să arunce o găleata de benzină la propriu pe expresia „a venit focul”. Ei știu că provocarea e doar o vorbă menită (prin strădanie și repetiție) să aprindă un foc real din nimic. Provocarea se bazează mult pe acțiunea celuilalt/celorlalți. Mai simplu spus, provocarea de tip securist este scânteia, atingerea unor puncte sensibile ale celui provocat, menite să declanșeze o avalanșă emoțională de fapte și acțiuni care să se întoarcă apoi în potriva lui. Adică, este dacă vreți (nici măcar un șut în „instalație”) ci este o vorbă despre „o discuție despre un posibil șut în instalație”, în funcție de temperamentul celui vizat și implicit de reacțiile lui care vor fi „valorificate”. Odată fapta comisă (adică ai răspuns la provocarea securistului) ești de-al lor, te-au prins, ești murdar ca și ei, ai „bube în cap” vorba unui personaj de-al lui Marin Preda. Oricând din acel moment ți se poate reproșa răspunsul la respectiva provocare, ca faptă cu consecințe foarte mult exagerate care îți poate strica oricând cariera. Ei vor să te „agațe” nu să te omoare.

A, uitasem un lucru. Mi s-a întâmplat la venirea mea în București să fiu chemat la unele întâlniri „amicale” de către persoane având darul și viciul securismului căutau în mine răspunsuri sau voiau să transmită mesaje. Erau atât de „bolnave” acele persoane încât apăreau din unghiuri moarte unde stătuseră ascunși (la propriu) mă studiau de la distanță, voiau să vadă cum mă comport, simulau întâlniri accidentale pe stradă, după ce mă urmăreau, intersectând-și calculat traseul cu al meu. Isuse Hristoase…Așa că să nu creadă cineva, politicieni d tip pleșoienesc, că securismul înseamnă sau a însemnat vreodată directorul civil care se duce în mijlocul acestei haite de lupi. Securismul (așa cum am mai spus) nu se găsește nici în comportamentul multora dintre lucrătorii cu informația  de dinainte de 1989, pentru simplul fapt că cine a avut caracter nu a achiesat sau nu s-au prins de el metodele securiste. Mai simplu spus, n-a avut poftă să le practice și implicit nu poate fi numit securist.

 

Spovedania celor care au luat țeapă de la securism- între răzbunare și bună intenție

 

Văd la televizor „spovedaniile” unor securiști certați cu legea care au fost trecuți în rezervă sau sunt deferiți justiției. Nu numai că nu salut gestul lor dar cred că ei ar trebui acuzați și de trădare pentru ceea ce fac, nu doar ascultați ca la gura sobei. De pildă unul dintre ei, foarte vizibil în ultima vreme, era recunoscut ca un veleitar și un oportunist încă din studenție. Colegii lui și-l amintesc cum vorbea numai despre atașamente de bani și alte valori materiale, lipsit de valori umane, cu adevărat importante. Este de ajuns să-i privești mimica, fizionomia și să zici: ăsta aglutinează adevărul cu minciuna și apoi vrea să ne vândă niște produse care să servească intereselor lui. Minte mult și este un om încolțit.

 

Unul dintre marii intelectuali contemporani – victimă a securismului

 

Pe mine nu situația ăluia mă întristează, ci a unui intelectual de marcă din România, poate unul dintre cei mai de seamă intelectuali pe care îi are țara. Un om cu adevărat deștept, citit și valoros, care „și-a luat-o” și de la securiști și și de la anumiți politicieni (prieteni cu securismul). Acest intelectual ar fi putut conduce țara  (poate!) dacă ar fi fost mai sincer cu el însuși. Pe el l-au păcălit în mod interesant securiștii de după 2015. Deci este victima securismului ca filon, care transcende directorilor civili. Asta ar trebui să înțeleagă „noii politicieni pleșoieni” dar și „adunătura” #rezist,  că securismul ăsta e o mentalitate. Unii o atacă în orb, fără să o cunoască, alții ca cei de la #rezist o apără în orb, fără să știe ce apără. Cum să te bați cu mentalitatea, că nu e ceva fizic?  Când intelectualul nostru și-a furat-o, nu mai erau în țară „paratrăsnetele” civile, care tot încercau să separe intelligence-ul de securism.

Soluția pentru intelectualul nostru ar fi mărturisirea. Ca să mă exprim ca o ghicitoare: „Păi dacă știa de viitoarea ta ascensiune un nene (securist cu acte în regulă) dintr-un colț de țară, încă de dinainte ca guvernul să cadă după Marele Foc, deci dacă se știa cine va ocupa funcții încă să spună Șeful de Trib că el nu se bate cu strada și demisionează, atunci? Mărturisește domnule și eliberează-te. Te înjură lumea două-trei luni apoi te iartă și va învăța ă te aprecieze, că poporul român e bun, dar și inteligent. Trebuie să învățăm naibii că politica se face la vedere, între oameni, și nu prin cabinete obscure și la sfaturile celor care n-au interes sau au interes ca tu sa ai un anumit tip de ascensiune.

E ca în „Ultima noapte de dragoste”: „Nu mă înscriu în partid să duc oala de noapte a lui Brătianu! A, păi nu, tu nu o să o duci pe a lui Brătianu. Pe a lui Brătianu o duce Conu Alecu, pe a lui Alecu o duc eu și tu o duci oala mea”. Așa și cu intelectualul nostru. Habar n-a știut că fără să vrea a dus două oale de noapte crezând că face politică și a rămas doar cu dusul oalelor…și cu mirosul. Păcat. Grijă mare la securism. Soluția este să-i scoți al lumină prin sinceritate, nu când e prea târziu și când deja te-au necăjit. Ei nu acționează ca un corpus, poate doar atunci când se victimizează. Dacă îi iei individual și le vorbești despre vise, îi divizezi. Și mai trebuie să iei în calcul că metehnele se regenerează și devin noi forme de securism. 2018, anul Centenarului poate fi salvat și prin anumite mărturisiri cu adevărat semnificative despre democrație și libertate.

 

Cum să recunoști un securist

23 decembrie 2017

În perioada asta a anului, din foarte mulți semeni iese la iveală nu doar bunătatea, ci și foarte mult rahat. De pildă comportamentul unui securist „pur-sânge”  a devenit pentru mine un studiu de caz. O să detaliez într-un eseu ulterior care este diferența dintre un securist și un lucrător profesionist în domeniul informațiilor. Este o diferență mai ales de caracter. Nu exclud faptul  că în domeniul imformațiilor sunt și foarte mulți securiști. Dar asta pentru că oamenii împrumută năravuri și ele devin vicii caracteriale.
De pildă, sunt securiști unii care n-au lucrat în securitate sau unii născuți în anii 90 și, culmea, nu pot fi considerați securiști alții, care chiar au lucrat pe vremea lui Ceaușescu în Departamentul Securității Statului, pentru simplu fapt că au avut caracter și și-au făcut treaba pentru țara asta cu inimă și profesionalism.
„Securistul” este un om care are oagendă personală mai pregnantă decât cea profesională și o pregătire și lipsă de caracter mai șubrede. El țintește titluri, favoruri, respect formal, funcții, pentru a-și crește stima de sine,  pentru că altfel, pus în fața unei oglinzi, văzându-se zilnic, în mod real ar sucomba. N-ar ști să facă altceva. Deci „securistul” este un veleitar, cu funcție de unealtă, dibace în a pupa în cur cât și când trebuie, pentru a rămâne în preajma puterii.
Securistul la care fac eu referire este de la STS. Ani de zile se chinuia la maximum să îmi intre în grații, mie și altora, manipulând cu dibăcie lingușeala și învinețindu-ne cu pupe de catifea posterioarele. Genul acesta de securiști mici au stricat de fapt și imaginea DSS și nu lucrătorii reali, serioși. De ce nu e făcut, de pildă, Iulian Vlad (fost șef al DSS) „securist” și nici nu a fost făcut vreodată? Pentru că trăsăturile lui cardinale au fost sănătoase și în general corecte. Mulți „șobolani” au stricat și înainte de 1989, ca acesta de la STS. El încă lucrează acolo și se străduiește să parvină. Tipologii ca cea a lui au stricat imaginea multor colegi care și-au văzut de treabă.
Adică este  insul duplicitar, alunecos, frustrat, care râde conjunctural sau face pe supăratul de formă, care mimează „tăceri de așteptare” pentru a afla păreri noi, care își calculează pașii sau crează „prietenii” sau alianțe de conjunctură, care știe să izoleze pe cel care are o altă părere decât el, acela e securistul. S-a străduit în ultima vreme, văzând că „n-am fost luat în America” :))) să mă provoace. Provacarea și victimizarea sunt reginele securismului. Nu i-a reușit și atunci, uitând cum se uita la mine acum câțiva ani („ca la Dumnezeu”) a trecut la alte comportamente.
Momentan cam atât. Mă opresc aici.
P.S. Ei, „securiștii”sunt într-o eternă tentativă de escaladare a vârfului piramidei lui Maslow, fără să fie mobilați cu caracter și inteligență corespunzătoare.
„Securiști” se găsec oriunde este o minimă formă de „putere”. Nu așa cum fals se spune la tv. Atribuiți injust unei singure instituții.

#securiști #cumrecunoștiunsecurist

Cu Mircea Diaconu

22 decembrie 2017

image

Alături de Mircea Diaconu. Un om plin de umor și bunătate și în particular. O sută de filme în care a jucat nu sunt de ici de colo…

„Acum sunt un om în amurg/ Fugi în munții tăi căprioară”

21 decembrie 2017

***

20 decembrie 2017

Ai nevoie și de tine (cel din trecut)
Pe care te-ai mândrit în timp că l-ai învins

De dai o pagină să vezi ce-ai scris
Sau cum gândeai
Descoperi că erai mai viu,
Ce-i drept mai imperfect
Zideșre-te din încercări și din greșeli
Astfel încât să poți fi tot

#poeziipredescu

19.12. 2017

Crima de la metrou – o (nouă) traumă națională

18 decembrie 2017

Crima de la metrou a creat o traumă națională.  În Dex trauma este definită ca „o emoție violentă care modifică personalitatea unui individ, sensibilizându-l la alte emoții de același fel, astfel încât acesta nu mai reacționează normal”.

De ieri oamenii vorbesc numai despre crima odioasă care a avut loc în subteranul bucureștean, semnificativă psihologic mai ales prin vizualizarea  insistenței cu care persoana criminală și-a dus planul până la capăt, persistând în intenție și lovind victima cu piciorul și trimițând-o la moarte fără milă, refuzându-i a doua șansă, pe care și-o obținuse printr-un foarte bun instinct de conservare.

Acum, la metrou mulți oameni se uită unii la alții cu subânțeles, de la incendiul de la „Colectiv” (30.10. 2015) și până pe 12 decembrie 2017, nu s-a mai pomenit o emoție care să capete caracter general și care să dea stări de anxietate pe scară largă. S-a înâmplat din nou într-un loc public, o nedreptate, o crimă care va lăsa urme tot în conștiința celor care își văd de treabă și respectă reguli și oameni.

La metrou călătorii caută nesfârșite pretexte pentru a vorbi despre crimă, se întristează, se enervează, empatizând cu destinul nefericit al Alinei. Tensiunea care s-a creat  după difuzarea „filmulețului” cu crima ne-a confirmat imaginarul. Ba chiar vedem că a fost mai rău dacă te uiți până la capăt la film.

Autoritățile nu mai sunt atît de acuzate ca altă dată. Slavă cerului, n-a confiscat încă nimeni politic și această nenorocire și lumea începe să realizeze că e greu să cuprinzi totul, să aperi și să prevezi totul într-o lume tot mai imprevizibilă emoțional și comportamental.

 

Prostia și tulburarea emoțională – principalele pericole la adresa vieții

 

În paralel, dacă ne uităm la statistici, vedem un carnagiu constant pe șosele, cu o medie de 5-7 morți pe zi. Răniții și orfanii nici nu-i mai socotim.  Dacă am vedea filmările accidentelor auto, chiar în momentul impactului, dacă am afla îndeaproape poveștile de viață ale celor care tocmai au murit, poate ne-am mira (pentru o vreme) mai mult. Așa, vedem doar niște cifre, cu niște „ghinioniști” care au murit. Mai repede ne miră zilele în care se anunță că n-a murit nimeni în accidente auto. Iar și mai trist, cei care nu respectă reguli se informează mai puțin și ignoră mai mult realitatea, asupra lor având un mult mai mic efect campaniile de prevenire și conștientizare.

N-avem nicio confirmare oficială, publică, care să arate că Magdalena Șerban, criminala de la metrou, ar fi bolnavă psihic și dacă da când a fost descoperită, unde a fost luată în evidență, care au fost interacțiunile ei cu mediile spitalicești, care au fost situațiile în care prin interacțiunile (mai ales profesionale) de viață ar fi trebuit să fie descoperită. Deocamdată am văzut doar „diavolul” în persoană, aflat în  ziua în care musai trebuia să omoare pe cinevași după o încercare eșuată a reușit. O caracterizează perseverența, asta-i sigur. Gestul criminalei ne-a mutilat încă o dată emoțional pe toți, fie că vorbim de copii, părinți și bunici deopotrivă. Probabil că și mecanicul trenului respectiv va trebui asistat psihologic o perioadă.

A fost ca în Maestrul și Margareta, de Bulgakov, unde diavolul coborât în Moscova începe să facă victime și lumea îi ia drept nebuni pe cei care îl denunță.

Au devenit nesigure cluburile, metroul devine și el nesigur, șoselele sunt foarte nesigure, atât carosabilul, trotuarele și trecerile de pietoni. Ne aflăm într-un moment de mare cumpănă socială, chiar dacă cei mai mulți oameni își văd de treabă, gestul acestei „nebune” va alimenta probabil alte tipuri de comportamente, acolo unde apropierea de moarte e mai la îndemână celor labili. Printre noi e împrăștiată o variabilă a răului.

 

Care sunt persoanele cu care interacționa criminala?

 

S-a spus că nimeni dintre cei de față nu a intervenit. Greu să se întâmple acest lucru în atît de scurt timp, căci evenimentul s-a consumat în mai puțin de 5 secunde. Nu știu dacă avem vreun martor ocular care să spună concret și asumat  că a văzut momentul, dar că s-a temut sau n-a vrut să intervină sau n-a mai avut timp. Pe înregistrarea video peronul apărea ca fiind mai mult gol decît plin. Dacă ar fi fost tixit de martori și lumea se uita blocată am fi putut avea de-a face cu, ceea ce psihologii numesc, – Sindromul Genovese sau „efectul de spectator”. Adică fiecare se lasă în baza celuilalt. Ori din ce se vede nu pare să fi fost vorba nici despre așa ceva. Este atît de mută agresivitate în București și de atît de multe feluri, încât nici nu știi cum să te mai comporți în varii situații. Așteptăm o amplă anchetă, cu accent pe partea medicală și relațională a criminalei. Ea ne va duce spre adevăr.

 

Simpozionul științific in memoriam Mielu Zlate la Universitatea București

18 decembrie 2017

Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității București, prin intermediul Departamentului de Psihologie, a organizat la sfârșitul săptămânii trecute, la sediul Facultății de Psihologie, un emoționant simpozion științific în memoria profesorului Mielu Zlate (1937-2006).

Mielu Zlate, personalitate marcantă  a psihologiei românești, mai ales după Revoluție (amintim că Facultatea de Psihologie a fost interzisă în România din 1978 și reînființată în 1991)  a fost omagiat atât prin discursuri emoționante venite din partea unor foști colegi sau fost studenți, deveniți astăzi profesori ai Facultății și printr-o sesiune de comunicări științifice.

Astfel sub coordonarea profesorului universitar Eugen Avram, Șeful Catedrei de Psihologie din cadrul FPSE și a doamnei conferențiar universitar Florinda Golu, s-au evocat momente deosebite care au conturat expresia personalității profesorului Zlate și a felului în care acesta a marcat generațiile de psihologi de după 1990.

Au ținut să depene amintiri profesorii Valeria Negovan, Romeo Zeno Crețu, Ion Duvac, Georgeta Pânișoară, Florinda Golu, Eugen Avram  și mulți alții, amfiteatrul care a întrunit deopotrivă dascăli și studenți fiind neîncăpător.

Profesorul Zlate, recunoscut pentru exigența sa, menționată ca punct comun în discursurile tuturor, pe cât de bun la suflet, pe atât de strict în ceea ce privește cunoașterea materiei de către cei pe care i-a avut spre formare. Așa poate se explică faptul că cele mai căutate manuale pentru cei care vor să susțină examenul de admitere la Facultatea de Psihologie din cadrul Universității București, încă rămâne cel coordonat de Zlate. Astăzi unul din amfiteatrele modernei clădiri a Facultății de Psihologie de pe strada Ana Davila poartă numele lui Mielu Zlate.

O parte din arhiva fotografică folosită cu prilejul acestui eveniment a aparținut unui alt distins profesor și coleg de generație cu Zlate, domnul Pantelimon Golu (1934-2015) personalitate care cu siguranță va fi omagiată în anii care vor veni.

 

 

 

 

Ghinionistul – o comedie cu noroc

18 decembrie 2017

Cea mai nouă comedia românească „Ghinionistul”, 2017 (90 minute) regia Iura Luncașu, scenariul: Iura Luncașu, Radu Gabriel, Salex Iatma, cu Gheorghe Visu, Vlad Logigan, Virgil Ianțu, Ruby, Diana Dumitrescu, Levent Sali, Dorian Popa, Sânziana Tarța, Codin Maticiuc, Augustin Viziru, a cărei premieră a avut loc acum câteva zile, rulează cu succes în cinematografele bucureștene.

Filmul este realizat la Reșița și în împrejurimi, dezvăluind minunatele peisaje ale Banatului Montan, într-un cadru relaxat, cu un decor pitoresc, având factori de stres reduși spre zero. Pelicula scoate în relief o limpezime a cadrelor care bucură ochiul cinefilului, iar scenariul este unul destul de reușit, pe alocuri imprevizibil.

Distribuția lui Luncașu (regizorul State de România sau Minte-mă frumos) este una interesantă, dacă ne gândim că are un actor al școlii vechi, adică pe Gheorghe Visu (n.1951), un realizator tv și cîntăreț – adică pe Virgil Ianțu(n.1971), amuzant pentru că este tuns ca Traian Băsescu, apoi un peronaj monden ca Codin Maticiuc (cel poreclit Poponeț), pe Ruby, cu al ei „soare pătrat” și actori din tânăra generație ca maramureșanca Sânziana Tarța, actriță la teatrul din Cluj-Napoca. Una peste alta filmul e amuzant și glumele sunt reușite.

Problemele unei suburbii a Reșiței sunt și problemele Bucureștiului în era globalizării: plata chiriei, viciul, cariera, ocrotirea celor dragi și continua strădanie de a supraviețui, chiar dacă de pe-o zi pe alta. De aici până la un sumum de incidente care sunt sarea și pipierul filmului, laolaltă cu glume derivate din vechi poante, dar bune. De pildă soțul pe punctul de a fi încornorat își întreabă soția și ocazionalul amant: „Băi, ce faceți aici?” iar replica ei e smuls hohote de râs în sală: „Fumăm, ce dracu să facem..”.

Sunt ironizate aspecte ale vieții de zi cu zi și ciar ironizată frica de moarte, într-un periplu al personajului principal, actorul Vlad Logigan (n.1983) un veritabil ghinionist dar și un luptător moral în egală măsură. Pe Cinemagia filmul este cotat cu 8.1 și este o alegere potrivită în această perioadă, când avem nevoie să râdem mai mult, chiar dacă nu este despre Crăciun.

 

 

Măgarul lui Buridan

9 decembrie 2017

Voi muri ca Măgarul lui Buridan
Neștiind ce să aleg dintre cărți și vin
(Fiecare femeie care e femeie
Mă va tulbura și mă va răsfoi
Ca pe o carte și ca pe o sticlă cu vin)

Oh, voi muri ca Măgarul lui Buridan
Singur într-un amfiteatru al plăcerii
Cu cât mai sus, cu atât mai departe
Cu cât mai aproape
Cu atât mai neclar

În fine, voi muri ca Măgarul lui Buridan
Indecis între a scrie sau a citi
Între a minți și a nu face amor
Între a spune adevărul și a mă călugări

Voi muri ca măgarul…
Indiferent care și al cui măgar
Tolerat pentru încăpățânare
Descăpățânat pentru bătrânețe

8.12. 2017

#poeziipredescu