Archive for ianuarie 2018

Da, pă cum

19 ianuarie 2018

image

Reclame

Despre testările psihologice în instituții

11 ianuarie 2018

(ce ar trebui să știm despre testările psihologice din armată, poliție și servicii)

 

Flaviu Predescu

În contextul polițistului pedofil, dar și a celui care și-a ucis acum câțiva ani soția și alte câteva persoane la Perla, precum si multe alte cazuri de suicid sau abateri grave de la normele de conduită morală, greșeli „prostești” se ridică din nou chestiunea testărilor psihologice în instituții. Cât se pune accent pe conștientizare și cât pe frica de sancțiune, rămâne o temă deschisă.

Evaluările psihologice în instituțiile din sfera ordinii publice și securității naționale se vor rezuma să rămână simple instrumente de respingere sau control al carierelor dacă nu se va schimba maniera de lucru și mai ales mentalitatea. O abordare diferită ar însemna ca atât angajații, cât și angajatorul, să înțeleagă rolul important pe care îl are psihologia în procesul muncii și vieții de zi cu zi al persoanei.

 

Evaluarea este lipsită de intervenție psihologică în instituții

Fără să  am intenția de a generaliza consider că testarea și evaluarea psihologică în poliție, armată sau servicii secrete, este în momentul de față un instrument de control al accesului în instituții, al mutării de pe o funcție pe alta, al eventualei împiedicări accesului la documente screte și eventual al plecării din instituție, în cazuri de abateri majore. Avizul psihologic nu înseamnă mai mult de atât în acest moment, chiar dacă standardele de performanță în testare/evaluare sunt foarte ridicate și psihologii care lucrează sunt în linii mari bine pregătiți. Nimic nu se va schimba atât timp cât o testare este nu lipsită de putere sancționatorie (n-ar fi corect să se mute toată puterea acolo!) ci de un plan de reabilitare a persoanei aflate în dificultate. Eterna poveste cu a preveni decât a trata. Intervenția psihologică este sublimă și lipsește cu desăvârșire pentru că nu-și propune să depisteze „măcinările” angajaților.

Nu există o cultură psihologică nici în „civilie”, dar nici în aceste instituții, a înțelegerii rolului terapiei psihologice. Dacă ar fi sinceri, mulți șefi de structuri din cadrul acestor instituții ar recunoaște faptul că fișele de evaluare psihologică sunt instrumente de a ține în frâu direct sau indirect o persoană sau de a-i împiedica ascensiunea pe o funcție superioară, în cazul în care angajatul nu are parte de sprijin din partea Conducerii, pentru a accede pe un alt post. Atât și nimic mai mult. Pentru că dacă vrei să te angajezi sau să accezi într-o funcție superioară și nu iei aviz favorabil, drumul tău se oprește acolo.

Ce ar trebui făcut?

Evaluările psihologice sunt în linii mari concludente. O descriere a personalității persoanei cu plusurile și minusurile sale este cuprinsă într-o simplă fișă. Obiectivul este depistarea utilității abilităților persoanei pentru instituție și nu „pasiunile” bolnave ale acesteia. Deși se specifică faptul că acele date reflectă starea persoanei la un anumit moment, în linii mari, trăsăturile cardinale rămân valabile și transcend timpului. Se poate însă ca oboseala sau stresul prea mare să fie factori care să influențeze o evaluare, dar cazurile în care schimbările să fie dramatice sun rare.

Iată o serie de greșeli care se fac: 1. Evaluările sunt prea rare. La angajare, apoi o dată la cinci ani sau la mutarea pe o altă funcție. 2. Evaluatorii se lasă influențați de rezultatele evaluării anterioare (adică cea din urmă cu 5 ani) și tind să ia cu copy/paste rezultatele pentru cea nouă.

Interviul „face to face” este important, dar sunt prea puțini specialiști care să poată face asta bine. Să luăm în calcul că în aceste structurii există o pondere însemnată de angajați care cunosc psihologia umană din experiența vieții de zi cu zi. Este simplu ca aceste persoane să dea răspunsuri dezirabile și astfel fidelitatea testărilor să fie influențată de către cei testați, indiferent cât timp a trecut de la ultima testare. Un comportament deviant poate fi deci fentat. Oamenii intuiesc ce răspunsuri să dea ca să iasă bine.

Angajatorii ar trebui să încheie contracte de colaborare cu psihologi privați (da, există și riscul scurgerii de informații) dacă vor ca actul psihologic să fie cu adevărat cuprinzător, eficient și anticipativ. Cât timp trei-zece persoane, poftim 20-60, dintr-o instituție evaluează 10.000 sau 100.000 în cazul Ministerului de Interne, va fi greu ca cineva să poată ajunge la un adevăr psihologic.

  1. Chiar și după promovarea sau eliberarea din funcție, mutarea cu serviciul în alt oraș sau pensionarea (!) unei persoane care lucrează în sistemul de ordine publică și siguranță națională, ar trebui să existe obligativitatea unui interviu psihologic și direcționarea spre un cabinet terapeutic privat. Toate aceste schimbări aduc cu sine stări psihologice diferite, care pot duce la comportamente diferite, cu consecințe mai grave sau mai puțin grave.

 

E treaba șefilor că nu mă înțeleg cu copiii sau „muierea”?

 

Și în aceste instituții, ca oriunde în societatea românească sunt mulți oameni se rănesc reciproc și se tratează cu cinism sau nu știu să facă echipă sau se împing unii pe alții (fără empatie sau din concurență prostească) spre catastrofă. În alte cazuri, tarele vieților personale influențează randamentul în muncă, în altele invers. Interferența cu mediul privat  din psihologie ar fi o soluție care ar depăși mentalitatea de „sistem” în detrimentul celei de persoană, ca rol într-o organizație. Astăzi încă trenează prea strident lozincile „nimeni nu-i de neînlocuit” și „un sistem nu poate greși, un om da” astfel încât să te duci la psiholog naște asupra carierei tale un semn de întrebare. Și tu nu vrei să riști…O lege bună ar putea schimba lucrurile. Semnarea de acorduri confidențiale cu psihologi privați și evaluări discrete, aleatorii, ar stabili o normalitate. „Dar cum să știe șefu problemele mele de-acasă?”

Inima-i un telefon (varianta originală)

6 ianuarie 2018

Viața are aspecte bizare

Încântătoare pe rigolo (amuzant)

Și la a iubirei chemare

Cu toți răspundem alegro

Cupidonul îi dă tonul cu-n alo, alo

Îi mai dai un telefon

Și te bagă-n ghinion

Ea sună, la orișice apel se adună

Senzații fel de fel

Îi mai dai un telefon

Și te bagă în ghinion

Când amoru-i „da”

Atunci neapărat

Telefonu-i ocupat

 

Domnișoară de la centrală

Sentimentală ești neapărat

Vreau o legătură ideală

Vreau să vorbesc imediat

Din păcate nu se poate, firu-i deranjat

Îi mai dai un telefon

Și te bagă în ghinion

Ea sună, la orișice apel se adună

Senzații fel de fel

Îi mai dai un telefon…

Și te bagă în ghinion.

Când amoru-i da,

Atunci neapărat

Telefonu-i ocupat…

 

Cântă: Gheorghe Ionescu Gion 1909-1999(costum alb)

Versuri: Ion Vasilescu 1903-1960(păr alb) 

Muzica: Ion Vasilescu

 

 

 

 

 

 

O mai cântă și Dorel Livianu 1907-1997 și Margareta Pâslaru (ea în altă variantă) pe versurile lui N.Constantinescu și N.Vlădoianu, muzica Ion Vasilescu

Restaurator de memorie: Flaviu George Predescu (6.01. 2018)

De ce suntem fericiți de anul nou

1 ianuarie 2018

De ce este atât de frumos și puternic sentimentul de înnoire? El are mai multe semnificații. Înseamnă pe de-o parte nou început, șansă de împăcare, detensionare și mai ales înnoire sufletească, cea despre care adesea se vorbește la slujbele bisericești. Nevoia de înnoire întru duh este hrană pentru viața lăuntrică. Adică, îmi înnoiesc cugetele față de mine și față de ceilalți, iau de pe mine povara unor lucruri nerezolvate și accept ce nu poate fi acceptat, mă eliberez și fac curat sau loc în sufletul și în inima mea. Încep să îmi cultiv din nou „terenul” sufletului – enunțând sau ascultând „Plugușorul”, ca simbol al acestei pregătiri, atribuit nu doar câmpului (ca principal factor de trai) ci vieții sufletești, ca spațiu de înnoire.
Îmi pot astfel reorganiza conduita psihică doar raportându-mă la valori sănătoase pe care încep mi le însușesc. Se pare că a ierta și a iubi cu adevărat sunt „golgotele” fiecărui om. Noul aduce cu sine și încercarea de a ne învinge părțile nepotrivite din fire și de a le lăsa mai mult loc celor bune.
 Primim deci un an nou, o agendă nouă, un calendar nou, zile noi și odată cu ele sentimentul extraordinar de curățire, pe care îl poate aduce noul (conștientizat) în viața noastră.
Prin înnoire ni se dă șansa sau poate chiar puterea de a schimba, de a ierta și de a lăsa în urmă tot ce ne supără sau ne obosește sufletește zilnic. Ne putem lepăda de ceea ce este nefolositor afectiv. Prmim o libertate de decizie pe care o putem înnoi, aceea de a ne construi un an diferit în sens bun, ajustând sau schimbând din temelii aspecte care în loc să ne dea prospețime, ne-au măcinat și ne-au făcut să suferim, consumându-ne multă energie.
Neîndoios această poftă de nou ține de fiecare om în parte și de capacitatea lui de a pune în practică o strategie de a-și lumina inima, la figurat. Prin lepădarea de comportamente inutile sufletului, omul face loc luminii și merge spre Dumnezeu, chiar dacă nu îl poate repera fizic, ca pe o asemănare trupească a sa.
Prin crearea acestui spațiu nou, lumina întâlnită poate fi considerată însăși viața, cu speranța ei. Așa se face că simțul văzului, la propriu, capacitate cu care eram născuți, aduce prin ridicarea întunericului, puterea distingereii binelui de rău și implicit salvarea. Tocmai de accea din zori până seara se lucrează cu „plugul” la câmp și nu  invers, așa că lumina este viața și continuitatea, iar Plugușorul devine simbolul relației dintre trup și suflet, ca muncă făcută numai la lumină.
Așa încât, prin(pe) lumină vedem atât fizic cât și sufletește. Pe bună dreptate lumina poate fi considerată un miracol zilnic și temporal, un proces pe care îl căutăm și de care depindem total.
Anul Nou are puterea deci să devină  o unitate de măsură  a timpului și a vârstei noastre, în raport cu faptele noastre. Vine prin el un nou timp, pentru noi fapte, iar reluarea calendarului devine șansa unor noi începuturi.
 Puterea de a încerca să umplem acel timp cu fapte noi, mai bune și de a păstra ca tradiție și ca mod de viață ceea ce ne este util sufletește stă în reîmprospătarea noastră periodică întru duh.

Flaviu Predescu

1.1. 2018