Archive for aprilie 2018

21 aprilie 2018

image

image

19 aprilie 2018 – Sediul Uniunii Scriitorilor, filiala Alba-Hunedoara. La ceas de alegeri. Cu Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România.

Reclame

Pierderea și reevaluarea puterii – o perspectivă psihologică

11 aprilie 2018

Din ce în ce mai mulți oameni devin tot mai sensibili în relația cu șefii dar și cu prietenii sau chiar în relații de cuplu. Este o graniță subțire între a respecta autoritatea și a te răzvrăti împotriva ei, de regulă post-factum sau după o ruptură, demisie sau divorț. Un prieten bun ieri, în contextul de ieri, ajunge să nu mai fie bun azi, adică în contextul de azi. Un fel de: în lipsa autorității sau a „resursei” de putere, indiferent care este ea, ajungem să judecăm o persoană mai aspru, nu ca atunci când respectiva persoană avea o formă de putere în relația cu noi. Se diluează interesul față de puterea în sine sau față de persoană?

În muncă, un fost subordonat își judecă mai aspru fostul șef, cu care pe parcursul relației poate chiar năzuia să devină prieten sau în relație de rudenie, atunci când respectivul nu îi mai este șef.  Să fie vorba despre dispariția ascendentul moral sau/și despre alte elemente apărute pe parcurs? De exemplu, apariția unor informații care ar contraveni moralei subordonatului/prietenului și care altfel ar putea aduce astfel repoziționări, este un element de analizat. În mod normal, tot ce este contra propriei morale n-ar mai trebui să prelungească cu mult relația, ci să o diminueze. Elementele de ordin imoral aflate au stârnit sentimentul de „răzvrătire”? A existat imboldul de atenționare a greșelii făcută de către deținătorul de putere cât încă era prezentă autoritatea respectivului șef sau prieten? Mai simplu spus, dacă eu sunt șef și tu ești subordonat, cât sunt eu șef, tu îmi treci cu vederea greșelile, ba chiar îmi consideri unele „defecte” detalii ale originalității personalității mele, iar dacă nu mai am ce să îți ofer, tu spui că aceleași detalii originale sunt de fapt defecte.

Același tip de psihologie, ca formă de putere versus non-putere, se petrece și în relațiile de tip „amoros”, care uneori trec de la momente de maximă pasiune, atunci când concordă interesele celor doi, direct la ură, când relației se interferează alte forme de putere sau chiar apariția unor perspective sau dispariția actualelor. În relațiile „amoroase”, după „certuri” prin repetate „reveniri” din interes (în mod greșit interpretate ca forme de iertare) se spune că relația devine „toxică”. Multe dintre cuplurile care urmează să se destrame preiau apoi formula „să rămânem prieteni” ca aliat moral pentru atașamentul creat cândva și a cărui „moarte” este greu de acceptat.

În ceea ce privește psihologia pierderii puterii, se poate folosi analogia apostolilor care, după ce Iisus a fost blamat, li s-a întâmplat un fenomen interesant.  Psihologia socială s-a răsfrânt și asupra lor și fie că s-au dezis, fie că au adoptat o atitudine pasivă, s-a întâmplat ca după Înviere, atunci când Mântuitorul a venit și le-a arătat o dovadă cât se poate de clară că a învins moartea ( prezența sa și încheieturile cu urme de cuie) El i-a găsit retrași, înfricoșați de-a binelea de posibile consecințe fizice sau morale, venite din partea unor muritori care se aflau la vremea aceea în funcție.

Trebuie remarcat că matricea psihologică și comportamentală umană este repetitivă în situații similare de pierdere a puterii, la scară mică sau mare. Să nu uităm că apostolii ar fi trebuit să nu se teamă de nimic, dat fiind faptul că Iisus înviase morți, vindecase boli incurabile și hrănise miraculos grupuri de oameni, sau transformase apa în vin. Cu toate acestea, arhetipurile vremurilor: „arhierei”, „guvernator” ca puternice forme de putere inconștientă, i-au făcut să-și conștientizeze anxietățile și să trăiască inițial aproape un sentiment de disociere față de cel care moare sau care pierde puterea. Apostoli au fost învestiți abia ulterior cu adevărata putere, adică abia după ce au înțeles cu adevărat.

Se poate spune că loialitatea e o „rara avis” pentru că sunt puține situațiile în care adevărata putere a fost nu „funcția” cu pârghiile sale, ci calitățile umane sau chiar supra-sociale ale unui „șef” pe care cândva năzuiai să-l ai ca prieten. Asta cred că se întâmplă tocmai pentru că relația de atașament tinde să le amestece pe cele două în prezența variabilei numită putere.

Concluzia ar fi că dacă puterea ta se răsfrânge în bine asupra lor, oamenii te văd într-un fel și vor să se asocieze cu tine, iar dacă nu mai ai, în lipsa recunoașterii în continuare a unor valori spirituale și umane pe care le aveai, te văd în cu totul alt fel, ba chiar reflexul lor este de a te vedea și descrie ca pe opusul negativ al celui care spuneau că ești atunci când puterea ta le făcea bine.

Așa se face că cei care și-au conștientizat o formă de putere și mai ales pierderea ei, știu mai bine ca alții să distingă prietenia față de simplul interes și implicit pot să iubească și mai mult oamenii și valorile spirituale. Adică cine nu prea iubește oamenii, n-a înțeles nici puterea și nici ce înseamnă pierderea ei.