Archive for iulie 2018

Din nou la Mihail Sebastian

23 iulie 2018

image

image

image

image

image

image

Am fost ieri la Cimitirul Israelit Filantropia pentru a pune două pietre pe mormântul lui Mihail Sebastian. Una albă, de forma unui ou, adusă din insula Paxos, în 2012, iar una roșiatică, adusă anul acesta din Vama Veche. Mihail Sebastian iubea foarte mult marea și mergea cât de des putea la Balcic, cu avionul. În treacăt am mai fotografiat și mormântul Margaretei Sterian și Biserica Domnița Bălașa, la slujba căreia fusesem înainte.

Reclame

Ion Brad – despre Perechea dragoste, perechea moarte

22 iulie 2018

image

Ion Brad, la cei 89 de ani ai domniei sale, mi-a făcut onoarea de a scrie o cronică „Perechii” pe o pagină întreagă, în Flacăra lui Adrian Păunescu. Mulțumesc și multă sănătate, domnule Brad!

Notițele lui Daniel Cristea-Enache pentru cronica la Perechea dragoste, perechea moarte – România literară, nr 33/2018

22 iulie 2018

Cronica la „Perechea dragoste, perechea moarte” în întregul ei, în curând. 

Facebook – de la excluderea unui „prieten” la dictatura reacției

22 iulie 2018

Mă pomenesc uneori exclus din lista de prieteni, de pe Facebook, a unor oameni la care țin. La rândul meu am scos din propria listă oameni la care țineam și față de care, o supărare de moment m-a făcut să greșesc ireversibil. În unele cazuri mi se dădeau cereri de reîmprietenire iar în câteva situații am cerut la rândul meu să mă re-împrietenesc cu oameni față de care am realizat că am greșit excluzându-i. Conflictele își aveau originea fie în viața offline, fie în vreo opinie contrară crezurilor noastre care într-un fel sau altul se diferențiau în online.

Există astfel două planuri, cel al motivelor pentru care ne împrietenim sau ne despărțim pe Facebook – în offline (viața de zi cu zi)  și realitatea virtuală (online), construită pe imagini și mesaje. Ofensa, indiferența sau amuzamentul resimțite prin starea de excludere sunt similare atât off, cât și online. Pe frontul emoțiilor cele două planuri se unesc și decizia de „scoatere” din listă afectează incomparabil mai puternic relația unor oameni care se cunosc și în viața de zi cu zi.

 

Excluderea de pe Facebook – strigăt de ajutor sau pedeapsă

 

Acțiunea de „excludere” în sine, poate fi un strigăt de ajutor din partea celui care exclude sau o stranie formă de răzbunare – „iată, să vezi că nu te mai vreau în realitatea mea dar nu atât că tu nu mai ești în această realitate, ci să vezi că eu nu te mai vreau în ea”.

Gestul mai poate însemna, desigur, și o pedeapsă – adică să nu mai ai acces la mine pentru că m-ai supărat sau pentru că văzându-mi postările n-ai făcut altceva decât să-ți hrănești prejudecățile față de mine și să mă vezi ori mai bine ori mai rău, așa cum eu de fapt nu sunt. Suntem văzuți în culori prea rozalii, prin ceea ce postăm, ori prea sumbre, iar dacă dăm prea multă însemnătate percepțiilor celorlalți s-ar putea ca în anumite situații să ajungem să ne comportăm, nu cum am vrea noi, ci cum și-ar dori unii.

Cum m-am vindecat de efectul Facebook asupra vieții mele cotidiene după ce am fost rănit sau am rănit anumiți oameni dragi (din viața offline) cu „excluderi” sau fiind „exclus”?  Cum m-am vindecat și apărat de efectul acțiunilor agresive de pe Facebook asupra mea? Păi mi-am zis din capul locului, că nu mai consider ca fiind acțiuni împotriva mea opiniile politice ale celorlalți. Cât timp nu incită la ură, la criminalitate sau la aderarea unor curente extremiste, le iau ca atare, ba chiar mă bucură că nu ne îndreptăm spre un monopol al acelorași crezuri. Unde ar duce asta?

S-au stins de la an la an impulsurile când eram gata, gata să mă fac „kamikaze” pentru interesele unora sau ale altora. Desigur că am interesele mele dar racordate rațional la interesele generale ale țării și sincronizate cu interesele raționale ale unor oameni raționali. Prietenia cu „trompete” univoce nu-mi servește la nimic.

 

O părere diferită de a cuiva ți le anulează pe toate celelalte în care cădeați de acord    

 

Mai sunt și alte „sensibilități” pe Facebook. De exemplu, orice ai face sau ce ai spune n-ai cum să nu lezezi măcar o minimă percepție diferită de a ta, a cuiva, care din alte puncte de vedere poate că te apreciază. De regulă, în primă fază răul câștigă și cineva îți „anulează” tot ce ai spus bine, doar  pentru că ai exprimat o singură opinie contrară crezurilor sale. Mulți dintre noi uităm că lista de „prieteni” este de fapt un grup eterogen în care se găsesc în mod firesc oameni cu păreri diferite și cu mai ale cu stări emoționale diferite, nu „copii” ale noastre sau reflexii ale unei oglinzi în care ne uităm atunci când arătăm cel mai bine.

Alte situații care creează prilej de nemulțumii și excluderi sunt, de exemplu, atunci când uiți sau ignori felicitările pentru ziua de naștere sau te miri ce alt eveniment cu însemnătate pentru celălalt, pe care în goana zilei uiți sau eviți  să-l „lăikuiești” așa cum (prost) ne obișnuim sau se obișnuiesc cei supărați.

 

 

 

 

Celălalt vede că ai văzut și totuși nu răspunzi – dictatura reacției

 

 

 

La fel și cu dictatura reacției care cere răspunsul pe messengerul Facebook-ului sau pe WhatsApp, unde se întâmplă ca tu să vezi un mesaj, dar să n-ai timp, să nu poți sau chiar să nu vrei (sau să nu știi!) ce să răspunzi, iar emițătorul, văzând că ai văzut, să interpreteze pasivitatea ta ca pe o ofensă. De pildă, protejate de capsula online emoțiile nu mai sunt cenzurate și după ce trecem prin experiențele cu excluderi și împăcări, de cele mai multe ori, față în față (mai devreme sau mai târziu)  ne jenăm pentru impulsurile cărora le-am dat curs. Și atunci trebuie să ne întrebăm: chiar trebuie să ne simpatizeze sau să simpatizezi pe toată lumea? Chiar trebuie să fie toată lumea de acord cu părerile noastre sau invers?

 

Când te confrunți cu cei care par calmi dar sunt roși de pizmă

 

De când cu secțiunea de „amintiri” Facebook-ul reactualizează nu doar postările de cândva ci și oamenii care în urmă cu ani și ani îți apreciau postările. Atunci ne uităm să vedem cine mai era prin listă și cine ne aprecia (cu reacție) vreo fotografie sau vreo afirmație postată. Surpriza vine când vedem la „adaugă prieten” pe câte cineva cu care nu știm să ne fi certat. Eu unul încep să scormonesc prin minte să văd cu ce l-aș fi putut leza, ce am uitat, ce mi-a scăpat, ce s-a întâmplat, apoi zâmbesc (dar asta abia de un an și ceva spre doi) și nu-mi mai bat capul. Se poate ca în interiorul multor oameni să fie foarte multă suferință sau invidie decât ne putem imagina. Pe mulți dintre cei care par calmi îi roade pizma dar își controlează ceva mai bine impulsurile – aceia oameni se numesc pasiv-agresivi.

Facebookul rămâne un fel de „univers” dar efectele lui (nici cele bune și nici cele rele) asupra psihicului nostru nu ar trebui potențate, mai ales atunci când este vorba despre valorile sau non valorile celuilalt sau despre presupusa indiferență față de acțiunile noastre. Aici ar trebui să se creeze și un spațiu al acceptării diferențelor în care folosirea opțiunii „nu mai urmări” înaintea celei de „șterge din lista de prieteni” ar putea da prilej de reflecție și maturizare. Ar fi o amânare utilă, care ne-ar folosi în a ne înțelege mai bine atât pe noi, cât și pe ceilalți.

N-am inclus în analiza mea cazurile extreme, insultele, hărțuirea mascată (plină de bunăvoințe) sau directă, alte provocări care te împing să adopții decizii radicale pentru a te apăra. Am privit mai degrabă cu ochii omului care știe sigur că a greșit când a procedat așa în suficiente cazuri și față de care se greșește mai mult (culmea!) mai ales de când a început să adopte o atitudine cu mult mai echilibrată.

Rămâne în puterea noastră să încercăm să drămăluim câtă însemnătate dăm unui spațiu pe care declarativ îl minimizăm dar la care ne racordăm mai la vedere sau în secret cu religiozitate, căci și a nu avea reacție (atunci când îți impui asta) este de fapt tot o reacție.

 

Titanic Vals – bântuind prin Câmpulung

20 iulie 2018

image

La Întâlniri Capitale – cu Maria Gheorgiu despre cartea dedicată victimelor de la Colectiv

16 iulie 2018

Sâmbăta creveților

14 iulie 2018

image

SUA-România. Cooperare în domeniul educației și cercetării

13 iulie 2018

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a avut o întâlnire, miercuri 11 iulie 2018, cu preşedintele Universităţii George Washington, Thomas LeBlanc. Discuţiile au vizat cooperarea româno-americană în domeniul educaţiei şi cercetării de nivel înalt, fiind explorată posibilitatea derulării unor parteneriate între universitatea americană şi instituţii de învăţământ superior din România.

 

Diplomatul a prezentat reperele principale ale Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, precum şi progresul înregistrat de universităţile din România din punct de vedere academic, al infrastructurii educaţionale şi al legăturilor externe tot mai numeroase şi consistente.

 

 

Preşedintele Universităţii George Washington, Thomas LeBlanc, a indicat intenţia prestigioasei universităţi americane de a-şi extinde activităţile la nivel internaţional şi a răspuns pozitiv invitaţiei ambasadorului George Cristian Maior de a vizita România în vederea dezvoltării unor parteneriate academice.

 

 

Despre Universitatea George Washington

 

Înființată în 1821, printr-o decizie a Congresului, Universitatea George Washington din capitala americană este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din SUA. A fost fondată la cerința expresă a primului președinte al SUA, George Washington, care și-a exprimat dorința, de-a lungul vieții, de a exista o universitate națională în capitala Statelor Unite. George Washington a trimis numeroase scrisori Congresului pe acest subiect și chiar a inclus această dorință în testamentul său.

 

Thomas LeBlanc este președintele Universităţii George Washington din 2017, înainte fiind vicepreședinte executiv și rector al Universității din Miami.  Deține un doctorat și o diplomă de master în informatică de la Universitatea din Wisconsin – Madison și o diplomă de licență în știința calculatoarelor de la State University New York – Plattsburgh.

 

Ambasadorul George Cristian Maior, absolvent al Universităţii George Washington unde, în 1992, a obţinut titlul de Master în Drept Internaţional și Comparat, a încurajat implicarea Universităţii George Washington în proiecte concrete pe dimensiunea educaţiei, ştiinţei, cercetării/inovării, cooperării tehnologice şi culturii din cadrul Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA.

F. Predescu

 

 

 

 

 

La București Fm

12 iulie 2018

image

image

Ieri, la înregistrarea emisiunii „Întâlniri capitale” cu doamna Maria Gheorghiu, la București Fm. A fost o discuție foarte interesantă despre „Perechea” și despre fenomenul Colectiv și bucuria de a trăi clipa. Emisiunea video și audio – duminică, la 20.30, pe București Fm.

Prin presa de acum un secol

10 iulie 2018

image

Azi m-am îndeletnicit cu cecetarea unor articole din Universul (1916 și 1919) – în 17 și 18 ziarul nu a apărut. De câteva luni, de când mă uit prin presa de acum un secol, am sentimentul că am trăit înaintea bunicilor mei. Văd articole din 1916 și zic: peste 16 ani se năștea bunicul, văd articole din 1919 și zic peste 17 ani urma să se nască bunica…Desigur, după cum vedeți în articolul din partea dreaptă nimic nou sub soare. 😀