Moartea prematură a unei veri


Flaviu George Predescu


 


 


 


 


Moartea prematură a unei veri


 


 


 


 


 


 


Bucureşti


2010


 


 


P


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Prolog


 


 


Fără să fie un volum pesimist, acest mănunchi de scrieri vorbeşte despre o anumită luptă pentru iubire, pe care suntem obligaţi să o purtăm.


Se găsesc în el, momente trăite intens, transformate în litere, în cuvinte şi în versuri. Aşa cum am simţit eu, atunci când fericit sau nu, căutam răspunsuri pentru ceea ce trăiam.


Mă simt un om norocos, viaţa mi-a dăruit foarte multe bucurii. Însă cred că cele mai dificile momente pe care le-am trăit, au fost acelea în care am suferit pentru că iubeam. Ce însemnă să suferi din dragoste? Această întrebare parcă nu-şi găseşte un răspuns. Zilnic milioane de oameni, pe Pământ, caută soluţii, caută explicaţii, la anumite situaţii care li se întâmplă sau care li s-au întâmplat, se tem, îşi fac griji pentru lucruri care i-ar putea face să sufere. Dragostea este pe primul loc indiferent cu ce sau cu cine concurează. Oamenilor le este foarte greu fără să iubească şi să fie iubiţi. Sub o formă sau alta, oamenii caută neîncetat iubirea şi au aşteptări felurite de la ea. Nu toţi o înţeleg, nu toţi sunt capabili să ofere atât cât ar fi normal să ofere. În funcţie de cum s-au născut, de mediul în care s-au format, oamenii au comportamente diferite.


În ceea ce mă priveşte, voi continua să scriu despre iubire aşa cum o simt şi o văd. Nu mă voi simţi ridicol scriind într-o formă artistică despre ceea ce am trăit. Nu mă voi simţi dezgolit în faţa celorlalţi. Dimpotrivă, simt că fac un act nobil, oferindu-mi trăirile şi celorlalţi. E ca şi cum le-aş spune că îi iubesc şi că înseamnă foarte mult pentru mine.


Puţinii ani pământeşti, pe care îi avem, nu trebuie irosiţi. Cu atât mai puţin va trebui să lăsăm să ni se răpească din jovialitate şi din dorinţa de a schimba lucrurile în bine. Cât de greu este, însă, să schimbi oamenii în mai bine, să-i vindeci de boli sufleteşti, unele aproape cronicizate. Cu toate acestea eu am încercat mereu. Am luptat să vindec suflete, arzând uneori ca o făclie şi stingându-mă, apoi reinventându-mă, numai de dragul de a aduce bucurie şi căldură, acolo unde se pare că nu mai era.


Acest volum este despre oameni. Am înmănuncheat poeziile scrise în nopţi şi după – amieze amare sau în dimineţile în care reîncepeam să sper.    Le-am adunat şi am făcut din ele o carte, pentru a putea să v-o ofer. Mă găsesc în ea, cu bune şi cu rele, iar prin mine se găsesc cei la care m-am referit când am scris. Una dintre cele mai mari dorinţe pe care o am, este ca trecerea mea prin viaţa celor cu care am interacţionat, să le fi adus ceva bun. Îmi doresc mult să fi lăsat o amintire care într-un moment mai greu să le încălzească sufletul sau cândva să le fi spus ceva important, care ulterior, să-i ajute într-un moment dificil.


Titlul cărţii poate avea o conotaţie uşor negativă. Mi-am asumat acest lucru, pentru că asociind căldura verii cu iubirea şi moartea cu neîmplinirea, am ales să răspund poeziilor cu un titlu adecvat.


Cartea în sine este o formă  de revoltă pentru neîmplinirea în dragoste. Prin faptul că am scris-o şi mi-am asumat-o, certific că m-am angajat să lupt sub această formă, pentru a vindeca. După ce am trăit anumite sentimente, acum, îi fac atenţi sau îi încurajez pe cei care se găsesc într-un impas sentimental, că nu li se întâmplă ceva care nu s-a mai întâmplat şi altora. Trebuie să continuăm şi să avem încredere în noi, orice situaţii ne-ar scoate viaţa în cale. Cât despre iubire, ea trebuie preţuită şi povestită tuturor celor care ştiu să se bucure de ea şi o doresc.


Avem acest frumos drept de a iubi şi a fi iubiţi şi trebuie să ne luptăm pentru împlinirea trăirilor noastre.


 


 


Bucureşti, septembrie 2010                                               F.G.P.


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Crede-mi cuvintele


 


Strânge aceste cuvinte


Ca pe nişte pietre preţioase


Şi pune-le undeva


Poate în inimă, poate într-o altă carte


Ca pe o frunză, pe care vrei s-o revezi


Păstrează aceste cuvinte în suflet


Căci sunt curate, ca dorul meu


Sunt înmugurite aceste cuvinte


Şi dezbrăcate de gânduri ascunse


Crede-mi, te rog, aceste cuvinte


Pune-le undeva în altarul inimii tale!


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Strigând-o


 


Am s-o strig, deşi nu ştiu


Pe ce nume va fi


Cea care este sortită s-audă


De peste mări şi ţări va auzi


 


 


6 noiembrie 2009


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Şcoală a vieţii


 


După lunga călătorie


La câteva săptămâni şi ceva…


M-am plimbat odihnit


prin amintirile culese


Le vedeam strălucirea


De care atunci fugeam


Umbrit de oboseală.


Şi ce strălucire…


Ce şcoală a vieţii


Sunt amintirile pe care


Le-ai clădit cu paşi


Iar acum le sorbi odihnit


 


14 octombrie 2009


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Să ne ferim…


 


Viaţa trece,
Să ne ferim să ne iasă poveşti
Ziua va trece,
Nu sta lângă mine
Lumea va bănui cine eşti


Ora trece,
Grăbeşte-te să te-ascunzi
Ceilalţi vor crede
C-ai să auzi ce nu e bine s-auzi


Viaţa trece,
Să ne ferim să nu ne iasă poveşti


28 octombrie 2009


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Nestemata iubirii


 


Am dat Cezarului, ce-i a Cezarului


Şi iubirii i-am dat, ce-i a iubirii


Cerneala e sângele iubirii


Speranţa e inima iubirii


Lacrimile pot fi mărturia iubirii


Încrederea e singura şansă a iubirii


Iertarea e una din aripile albe ale iubirii


Resemnarea e nestemata iubirii


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Părţile tale bune


 


Părţile tale bune mă omoară


Părţile tale bune mă trag înapoi


Părţile tale bune îmi înrămează în minte


Doar ce a fost frumos între noi.


Părţile tale bune mă fac să oftez


Părţile tale bune


Mă fac să mă uit pe furiş peste umăr


Şi mă trag rugător înapoi


Şi nu-i corect că mă gândesc atât de mult


Corect ar fi fost să ţin cont


De părţile bune pe care le avem amândoi


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Suntem doi…


 


Suntem doi, ca doi maci


Trăind pe un câmp dogorit şi pustiu


Vântul mă clatină la picioarele tale


Vântul care încă mă mai ţine viu


 


Suntem doi, ca doi nori


Pe un cer albastru şi rece


Soarele încearcă


sufletului-i să-i şoptească


Că tot ce-i nedrept, cu căldură va trece


 


Suntem doi, două priviri


Care s-au găsit uşor încă de la-nceput


Când sufletele ce le animau


Simţeau că ar fi trecut o viaţă


De când s-au cunoscut…


 


Suntem doi, două cireşe


Care parcă s-au ţinut de mână


Smulse brusc din armonia comună.


Sub zodia lunii cireşelor


Viaţa ne-a adus


De a doua zi împreună


 


„Suntem doi”,


Pentru mine a rămas doar o vorbă…


Două cuvinte care m-au vindecat


Furate mi-au fost, în grabă, de viaţă


Când a părut că


prea din timp m-am bucurat…


 


 


7 noiembrie 2009


 


 


 


 


 


 


 


 


Cortina


 


 


Din respect


pentru lacrimile tale curate


Am decis să trag astăzi cortina


Asumându-mi oftatul tău greu


Luând asupra mea toată vina


 


Înţeleg c-ai făcut ce-ai putut


Să încerci să mai simţi


Te-ai minţit oarecum


 că mai poţi să iubeşti


Întrebându-te în faţa sorţii


Ce rost ai, cine eşti?


 


“A fost cândva o vară curată”


Pe o pagină a sufletului meu va scrie


Zâmbind amar, caut să îmi revendic


O jumătate de fotografie


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Fără orgoliu


 


Eu iubind şi eu căutând…


Răspunsuri ce nu îmi sunt date


Rătăcind printre ele


Cerşind bucurie


Fără gram de orgoliu


 


Condamnat să iubesc,


Mă întreb de-i normal


Să mă zbat să mai prind


Câte-o rază firavă de soare


Totu-mi pare amar


Totu-mi pare lumesc…


 


6.11. 2009


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Analiză


 


Fapte ireparabile


Promisiuni reprobabile


Nedreptăţi concrete


Litere reci ţintuite-n caiete


Atât îmi e ziua de azi


Pe plan personal


 


 


6.11. 2009


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Viaţa ta şi viaţa mea


 


Mi-aş fi dorit să trec prin viaţa ta


Dar uşile erau închise


Şi-n geam, pe un afiş scria


Că înăuntru sunt câteva vise


M-am întors, am plecat


Mă vedeai de după perdea


Dar nu m-ai chemat să rămân


Să-mi vorbeşti despre ea


 


 În schimb, tu ai trecut prin viaţa mea


Ai ştiut fiecare colţ din sufletul meu


Ţi-am vorbit mereu cu francheţe


Despre tot ce-am fost eu…


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Fără control


 


 


Incontrolabilul viitor


Incontrolabila iubire


Incontrolabilele gânduri


Toate mă străbat


Sunt ca un punct de cotitură


Incontrolabilul dor…


 


25.11. 2009


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Decizie


 


Puteai s-aştepţi


să mă întorc acasă…


Ai preferat să fiu însingurat


Cu toate că ştiai că sunt acolo


Undea-i gustat din nou


Albastra împăcare


În maiul înflorat şi boreal


Nu ţi-a păsat


că pot muri a doua oară


La-ntoarcerea în Capitală,


 din Ardeal


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Tămăduire


 


Aş vrea ca boala asta


Să fie un blestem


pe care să-l zdrobesc prin rugăciune


Prin tot ce sunt, să pot simţi din nou


Şi cer din câte poate da


Iubirii să-mi ofere o minune


 


Să-mi crească flori pe suflet, vreau


Iar roua lor amară să mă tămăduiască


Cicatrizând dureri şi suferinţe


Din inima ce astfel,


va începe firav să iubească


 


4-5. 12. 2009


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Cadavrul viu


                                                                      


 


Un cadavru neîngropat îţi bate-n suflet


Vrea să te convingă că încă e viu


Şi din când în când mai iese din sicriu


Ce perseverente-s stârvurile care scriu


 


Cu cerneală rece el imploră,


Speculând mârşav o pură slăbiciune,


Întâlniri în care pune rămăşag


Că va transforma durerea în minune


 


Un cadavru ce părea odată viu


Dar de fapt cadavru s-a născut


Cu ardoare luptă din sicriu


Să-ţi transforme viaţa în trecut


 


18.12. 2009


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Sinceritate


                                       


 


 


Azi e o după – amiază din copilăria mea


Când hoinăresc pe străzi cu bicicleta,


Găsesc răspunsuri în tăcerea lor


Dorindu-mi mult să cresc odată mare


Când eşti copil, în tine e iubire şi iertare


Ajuns matur, fără să îţi mai pese


 Ascunzi de multe ori


Pe fiecare…


 


5.12. 2009


 


 


 


       În amintirea prietenului Radu Simian(1982-1992)a cărui viaţă a cunoscut doar sinceritatea şi iubirea.


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Amânări


 


Amânăm să ne vedem familia


Amânăm să căutăm un prieten


Amânăm să le spunem că-i iubim


Amânăm să ne îndrăgostim


Amânăm să citim o poezie


Amânăm să iertăm


Amânăm să ne cerem iertare


Amânăm o iniţiativă


Amânăm să scriem o scrisoare


Amânăm să mergem la mormântul cuiva drag


Amânăm să ne rugăm pentru noi şi pentru ceilalţi


Amânăm să ne facem o familie


Amânăm să zâmbim


Amânăm să uităm nedreptăţi care ni s-au făcut


Amânăm din motive de imagine


Amânăm din comoditate


Amânăm să ne confruntăm cu realitatea


Amânăm să stăm de vorbă cu noi înşine


Amânăm vindecarea


Iar sufletul nu va amâna să strige ajutor


Oftând…


 


18. 12. 2009


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Nepoţii fără bunici


 


Noi suntem, probabil,


Noi, tinerii de azi


Prima generaţie


care nu vom apuca să fim bunici


Ce greu s-a născut şi aşa


Ultima generaţie de bunici


Cea a părinţilor noştri


Noroc cu fraţii mai mari


Dar noi? Vom fi noi bunici?


Sau vom avea nepoţi


Orfani de dragostea unică de bunic?


 


19. 12. 2009


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Moartea unui porumbel


                                                                                    Unui bun prieten


 


A murit un porumbel


Pe pervazul ferestrei mele


Cu aripile larg deschise


Cu ochii larg deschişi


În decembrie, pe zăpada amară


Porumbel de gheaţă


Porumbel de vară


 


Ultimul lui zbor


A însemnat mai mult ca viaţa


multor oameni cu lanţuri


La mâini şi picioare


Aripă nouă de lună


Aripă aspră de soare


 


A murit un porumbel ca un gând


Albastru, ca o urmă de cerneală pe o stea


Libertatea n-am s-o dau nimănui


Voi muri mai bine zburând


Îngheţând, protestând, pentru ea


 


21.12. 2009


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Aşteptări reciproce


 


Probabil că soarele va topi gheaţa


Probabil că lumina va învia ghiocei


Probabil că noi frunze se vor naşte


Iar freamătul serilor de vară le va mângâia


Probabil că toamna le va răpune


Cum a făcut şi anul trecut


Dar totuşi au trăit o vară…


Au fost parte a unei minuni fragile,


făcută din apă, rouă şi petale


Probabil…


Probabil îmi vei spune,


Cândva, îmi vei spune,


Că mă iubeşti…


 


25.12. 2009


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Anotimpuri în doi


 


Ne-am întâlnit, cireşele erau coapte


M-am îndrăgostit, plutea miros de afine


Am suferit când via era plină


Am reînceput să sper, când culegeau gutui


Şi mi s-a spus, fără să mă aştept, adio


Când rădăcini de păpădie căutau


Am râs din nou când totul era alb


Părea un început de pagină


Pe care m-am iluzionat


Că o vom scrie împreună


Şi am murit într-un final


Când totul, ca un rai, era în floare


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Motive de trăit


 


Cât mai există pe lume


Omul deosebit


care mi-a schimbat viaţa,


Prietenie curată,


Biblioteci deschise


O ceaşcă fierbinte cu cafea,


Cât mai există ea,


Ascunsă sau la vedere


Şi încă se mai fabrică cerneală,


Am pentru ce trăi.


Căci prichindeii din cărucioare


Pe care tocmai acum îi văd


Au nevoie de repere


Şi n-au cum să le găsească


În tăcere indiferentă


Sau în aşteptare 


 


 


decembrie 2009


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Concesie


 


Uneori, ca lumea să poată merge înainte


Trebuie să ne lăsăm minţiţi


Să luăm lucrurile aşa cum sunt


Pentru ca spectacolul să poată fi jucat


Fără întrerupere…


 


27 decembrie 2009


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Moral


 


Moral ar fi să uiţi


Dar moral ar fi şi să nu mă bag


N-ar fi însă moral


Să mă prefac că nu văd


Sau să te faci că uiţi…


 


decembrie 2009


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Amintirile tale


 


N-am cum să mă apăr


De amintirile tale


Decât înecându-mă în cerneală


Şi adormind pe caiete, pe cărţi…


Zâmbind când îmi va veni să plâng


Tăcând când aş simţi să vorbesc


Ne-ntrebând


Dacă îmi va veni să întreb


Omorându-mi curiozitatea


Şi ignorând uneori logica


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Când vei avea nevoie


 


Va primi cel care


Va ştii să primească


Cel care merită,


Va primi tocmai


Pentru că va ştii să aprecieze


Descrierea acestei lumi


Altfel decât pare ea


La prima vedere


Va primi în definitiv


Fără să fie agresat


Cu metafore


Va primi la timpul potrivit


Şi când va avea nevoie


 


 


decembrie 2009


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Pătura de zăpadă


                                                                                      În amintirea prietenului Cristian Botean


 


Pătura lui Cristi, de zăpadă


Strălucea astăzi în soarele palid


Pătura de flori colorate


Va fi mângâiată cu rouă


La primăvară


Pătura de Petunii va aduce


Alinare la vară


Pătura de fân copt


Va ofta la toamnă


Pătura de zăpadă curată,


Ca sufletul lui Cristi,


Strălucea azi în soarele trist…


 


28.12.2009


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Fiori în iubire


 


Cu răni ne lasă iubirea,


Cu multe răni


Care trec greu, ca anii


Şi ca amintirile


 


Uşor apare iubirea


Ca un fulg, cu insomnii


Nu ştii cât va ţine


Şi se agaţă de orice motiv


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Temeri


 


Fireşte că mai am temeri


Şi cred că o să mai am


Pentru mult timp de acum înainte


Temeri numai de mine ştiute


Temeri despre care mi-e greu să vorbesc


Pentru a nu părea ridicol


Sau pentru a nu mă arăta prea mult


Temeri în plan personal


Mi-e teamă de răzgândiri


De neuitare


De sentimente care nu se schimbă


Mi-e teamă de slăbiciune


Şi neputinţă


Adorm cu temerile mele


 


29 decembrie 2009


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Dragoste şi calcule


 


Unde există dragoste curată


Apare şi viaţa


Unde există parteneriate


Sunt foarte multe calcule


Şi un rece


„Încă nu acum!”


 


decembrie 2009


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Scoţia


 


(Sfârşitul lui februarie,


începutul lui martie 2009)


 


Noaptea dintre iarnă şi primăvară


Am străbătut-o în drum spre Scoţia


Scoţia. Numai lacuri şi castele


Mai frumos decât îmi imaginam


Scoţia, cu gândurile mele


Care luptau să-mi ducă sufletul


Din iarnă înspre primăvară


În jurul meu era viaţă


Iar eu, în tăcerea mea


Îmi făceam curaj să dau ochii


Cu propriul suflet


Pe care nu mai aveam ce să-l mint


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Dragoste


 


Se face întuneric


Lumânările se vor stinge pe rând


Cărţile vor adormi


Una câte una


Biblioteca le ţine în braţe


Eu te ţin în braţe


Lumânările vor adormi în curând


Tu îmi vei adormi în braţe


 


4.01. 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Boiştea


                                   lui Vali Mitocaru


 


Pământ,zăpadă şi fum


Dealuri, munţi şi idei


Viaţa în clepsidra înceată


Moldova cu obrazul curat


Şi sufletul rănit


Oamenii Moldovei au puterea


Să fie neschimbaţi


În aerul rece


Al istoriei


 


Boiştea, Neamţ


 


31 decembrie 2009


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Nu de la sine


 


Unele lucruri nu se vor rezolva de la sine


Va fi nevoie să îngrijim, să semănăm


Dar înainte de toate,


Să smulgem buruienile amare


 


Unele lucruri, în mod sigur


Nu se vor rezolva de la sine


 


9 ianuarie 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


O spusă


 


Pădurea nouă scoate aburi pe nas


Durerile mele în urmă le las


Sunt frunze uscate, pe jos căzute


Sunt gânduri şi griji, numai de mine ştiute


 


Soarele a fost ascuns după nori


Razele calde, caută flori


Eu te-am căutat cândva cu iubirea


Tu mă cauţi tardiv cu privirea


 


Oamenii ne vin şi ne pleacă din viaţă


Aş vrea să îmi fie din nou dimineaţă


Dar regulii lumii, tăcut mă supun


 Şi nu mai revin, odată alungat pe alt drum


 


 


27 iunie 2010, Căciulata


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


La aproape 29 de ani


 


Aveam aproape 29 de ani


Şi iubeam


Simţeam că trăiesc


Eram curat în gânduri


Aveam planuri, dorinţe


Unele se împlineau, altele nu


Dar n-aveam cum


Să mă supăr pe viaţă


Ce ştiam sigur era


Că la aproape 29 de ani


Iubeam…


 


30.01. 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Voi muri greu


 


Văzând cât de mult mă doare


Când cineva drag mă face să sufăr


Sunt convins că voi muri greu


Chinuindu-mă.


 Încerc din răsputeri să mă prefac


Dar nu pot să uit


Dorul, durerea, dragul


Şi mă zvârcolesc în noaptea sufletului


Mă plimb dintr-un capăt în celălalt


Al inimii


Obosind şi căutând leac


Doamne, ce greu voi muri…


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Recompense


 


Sunt judecat greşit


Aripi de fluture arse nedrept


Aripi de suflet smulse din piept


N-am ce mai căuta aici


Dacă mereu la fel am să păţesc


M-am săturat să sufăr


De fiecare dată când iubesc


 


Te las de mână


Plec acum…


Mai am de suferit


Se pare că iubirii am să-i dau


Din scrierile mele înmiit


 


31.01. 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Noi doi în „război”


 


Azi decid în şedinţa unui for interior


Dacă mă voi mai întrista


Camera Sufletului spune că „da”


Camera Superioară a Minţii că „ba”


 


O ceartă cu scântei se iscă în forul interior


Un sentiment cu biroul în inimă


Trimite ca prin fax trupului meu


Câte-un fior


 


Deşi sunt un stat pacifist


În Constituţia căruia


sunt scrise poezii despre noi


Purtătorul tău de cuvânt – Gura


Cu buzele strânse îmi declară război


 


Noroc cu miniştrii tăi albaştri de externe,


Care nu mă mint niciodată,


Îmi fac semn să stau liniştit


Că nu eşti un stat în război, ci o fată


 


30.01. 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Repere


 


Când eram în Scoţia


Pe malul Loch Lomond


Deja trecusem prin supărările


Din finalul anului precedent


Deja văzusem lucruri


Pe care nu-mi imaginam


Că le voi vedea


Deja gustasem din nopţi


De singurătate


Şi ştiam cum sunt


Dimineţile amare


Şi cu toate astea, de atunci,


Deşi a trecut doar un an


Am mai trăit atâtea…


 


5 februarie 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Prejudecăţi „justificate”


 


Ştiam că eşti un om aparte


Mă mândream cu tine


Adormeam cu tine


Îmi făceai viaţa mai senină


Îmi aduceai speranţa


Mă făceai să uit


Mă făceai să râd


Vindecai, încurajai…


Dar conform principiilor


Conform conformului


Conform unor planuri


Făcute de alţii pentru mine


Pe care mi le-am asumat


Am ales…


Căutarea în incertitudine


 


23 februarie 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Tablourile Londrei


 


Cu câtă lumină din ochi


Se hrănesc tablourile Londrei


Cu câtă uimire


Cu cât aer adus de afară


Tablourile Londrei care văd lumina


Doar prin ochii celor


Veniţi să le stea alături


Infinitele tablouri ale Londrei


 


23 februarie 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


După – amiază la Praga


 


O după – amiază senină


pe străzile Pragăi


Intimele străzi,


Vegheate de castel


Paşii noştri


Speranţele ascunse


Iubirea noastră precaută


Iubirea noastră matură


Iubirea ta necurajoasă


Trădată de gesturi calde


Toate îmi încălzeau inima


 


23 februarie 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Frici


 


Fricile mele mă găsesc uşor


Nu mă pot ascunde de ele


Şi au legătură în mod special


Cu sufletul meu


Nu ştiu dacă sufletul


 a izvorât din ele


Sau invers


Poate sunt două lucruri


Total diferite


Dar ştiu sigur că


în unele momente


Despre care


mi-e greu să vorbesc


Fricile mele reci


Apar nechemate


 


23 februarie 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Vin spre voi


 


Vin spre voi, vin la masă


Să nu  puneţi ceva


Anume pentru mine,


Ci o fărâmă în plus.


Vin curat, aşa cum mă ştiţi


Vin să vă văd


Vin să păşesc pe locurile


Unde păşeam


Când eram atât de neatins


De tot ce înseamnă sufletul meu azi


 


27 februarie 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Întunecate dimineţi de ianuarie


 


Ianuarie a trecut urât şi greu pentru mine


Aproape la nimic nu m-am putut concentra


Am fost măcinat de frici şi incertitudini


M-am luptat cu himere


Din trecutul altora


Şi m-am luptat cu stări de neconceput


Simţind că pierd


Ştiind că am dreptate


Neputând însă argumenta


Neputându-mă apăra


Aflând ce n-aş fi vrut să aflu


Văzând şi lacrimi şi neputinţă


Asistând la drame


Pentru care nu eram vinovat


Dar pentru care sufeream enorm


Cel mai tare mă durea însă


Când nu mi se recunoşteau trăirile


Când trebuia să mă lupt, să conving


Că eram un om cu trăiri


 


La asta mă gândeam în nopţile


Când mă aşezam în pat


Cu lacrimi în ochi


Când mă trezeam cu ei neuscaţi


În întunecatele dimineţi de ianuarie


 


1 martie 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Descriere


 


Toţi au linişte şi stabilitate


Numai mie prin inimă vântul îmi bate


Şi rostogoleşte hârtii mototolite


Scrise cu litere reci, cătrănite


 


16 februarie 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Arcade ale tristeţii


 


Ce greu îmi va fi mâine


La fel de greu marţi


Miercuri mă voi trezi oftând


Joi îmi va fi pustiu


Ce supărat voi fi vineri


Iar sâmbătă şi duminică


Pentru mine vor fi


Adevărate arcade


Ale tristeţii


 


3 martie 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Episod


 


Trăiesc drama de a nu mi se vorbi


Cea mai rece pedeapsă din lume


Cu toate că în mine se găseşte


un fel aparte de a iubi


Iar dragostea, răspunsul nu-mi va spune


 


Dimineţile care odată îmi păreau un dar


Le resimt înţepându-mă în suflet şi-n minte


Captiv în amar, răpus de dor


Supravieţuind oarecum prin cuvinte


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Descriere


 


Sufăr astăzi din dragoste


Plătesc, într-un fel, un preţ


Din punctul meu de vedere, nedrept


Răspunsuri şi veşti de la ea


În fiecare secundă aştept


 


Îmi bate inima căutând alinare


Captivă o simt, în trupu-mi de gheaţă


Cu mâinile sloi şi vorbele stinse


Îmi caut motive să mă bucur viaţă


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Gânduri spre tine


 


Punctul meu de vedere


Va rămâne păstrat într-o carte


Depinde de tine dacă îl vei căuta


În paginile tipărite


Iubirea mea se va păstra


 


Cu gândurile îndreptate-nspre pervazuri


La care îmi imaginez că te vei arăta


Rămân fidel nevoii de-a iubi


Tot ce înseamnă fiinţa ta


 


13 martie 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Vara responsabilă


 


Ce îmi vei aduce vară?


Cu nopţile tale şi briza ta


Ce îmi vei cere să-ţi dau?


Şi ce îmi vei lua?


 


Ce situaţii îmi vei pune la cale?


La cine va trebui să renunţ?


Pe cine să iau lângă mine?


Ce anume din tot ce vei face?


Va veni ca un dar pentru mine


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Opţiune


 


Putem avea o lume a noastră


Cu personaje şi final fericit


Stând într-un fotoliu


O vom savura


Închizând-o apoi


Şi punând-o la loc în raft


Până a doua zi.


Însă afară, în suflet


În lipsă sau în prezenţă,


Se zbate nervos, mârşav


Sau tandră


O lume reală, a orgoliilor


Şi a concretului


 


27 martie 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Căutări


 


Fugim de singurătate


Ca de o noapte ceţoasă şi rece


Copii ai dimineţilor albastre


Cărora le e sete de lumina


Pură şi nouă, căzută din astre


 


Fugim de-ntuneric şi de tăcere


Şi e firesc să o facem


Pentru a putea continua


Căutăm libertate dar şi mângâiere


Alegând a ierta


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Auto definiţie


 


Sunt suma unor experienţe


Sunt suma unor sentimente


Sunt suma unor gânduri


Sunt suma unor decizii


Sunt suma unor idei


Sunt suma unor vorbe


Sunt suma unor lacrimi


Sunt suma unor dezamăgiri


Sunt suma unor speranţe


Sunt suma oamenilor întâlniţi


Sunt suma oamenilor


de care m-am despărţit


 


31 martie 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Începuturi şi sfârşituri


 


Începuturi şi sfârşituri


Totul e început şi sfârşit


Vin momente care par a fi finalul


Apoi altele de început


Viaţa e cuprinsă


Între multe începuturi


Şi sfârşituri


 


martie 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Un parc din Oxford


 


Era un parc în Oxford


Unde mergeam să mă adun


Unde mă pierdeam cu privirea


Unde îmi rătăceam gândurile


Unde culegeam idei


Unde reîncepeam să sper…


 


Era un parc în Oxford


Cu flori galbene şi tăcere


Un parc în care


Cu gândul mă mai ascund


Uneori…


 


8 aprilie 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Căutând lumină


 


Caut lumină în inimi


Şi-n ochi


Oferind la rându-mi lumină


Mulţumind pentru tot ce e viaţa


Înclinându-mă în faţa


oricărei raze de soare


 


Caut lumină în boabe de struguri


Şi-n suflete caut lumină


Mângâietoare


 


Caut un rost


Caut acea făclie


ţinută de lună pe palme


Caut lumină în tot ce poate fi


Sau nu luminat


 


 


24 aprilie 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Bucureştiul ca o faleză


 


Ieri seară am trăit un lucru


Pentru care mi-a părut rău


Că am certat deseori Bucureştiul


Şi pentru acest lucru


Şi merită că am locuit un timp


În Capitală


Puf şi aer, ca pe o faleză


Prin părul trecătorilor


Se plimba o briză rece


Şi puful împrăştiat care


Se rostogolea


Pe drum, pe la Capşa


Pe Victoriei…


Puf de mai


Bucureştiul era o faleză


 


6 mai 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Dor de Ardeal


 


Mi-e dor de Ardeal


Şi de mirosul pământului


Proaspăt plouat


De picăturile curate


Care se ţin de frunze


Sau de raze de soare


Ador grădinile Ardealului în mai


Şi pomii de spumă


Iubesc această scrisoare a verii


Respir maiul cu enigma lui


În care se ascunde începutul


În fiecare fir de iarbă


 


9 mai 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Iluzii


 


Nevindecată de tristeţe


Mereu cu gândurile în trecut


Cu spaima-n suflet, rătăcind


Printre iluzii


Captivă unor comparaţii


Căzând apoi în realităţi prea reci


Auto învinovăţindu-te injust


Lovind cu pricini prea uşor.


 


Mi-ai tot vorbit de dulce


Care dulce?


Mi-ai povestit de soare


Care soare?


Când acuzaţii reci şi dezrădăcinate


Primeam aproape după fiecare împăcare.


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Negociind albastrul cerului


 


Ne negociem prietenia


Ne negociem iubirea


Ne negociem spusele


 Negociem ceea ce vrem să auzim


Negociem ceea ce vrem să vedem


Negociem ceea ce nu vrem să ştim


Negociem trecutul din noi


Negociem imaginea celor cu care trăim


Negociem imaginea noastră


Ne negociem capacitatea


De a îndura


Negociem tot ce înseamnă timp


Ne negociem libertatea


Şi cât vrem să vedem


Din albastrul pur al cerului


Negociem de teamă


Că am putea pierde


Ceva care poate


Nici nu ne trebuie


 


mai 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Căutări


Iubesc posesia


Dar le urăsc pe posesive


 


Cel mai mare aliat al posesivelor


Este frica ce se găseşte în bărbat


Dacă nu se iveşte


Multe dintre ele o generează


Iar atunci vor începe să spere


(După zeci de eşecuri)


Că sunt pe cale


Să-l găsească


Pe cel cu care


În sfârşit se „potrivesc”


Care, temându-se


Şi de ele, dar şi de singurătate


Le va lăsa senzaţia


Că asta simite să facă


Şi se va arunca


În vâltoarea supuşeniei


Meschine şi nedrepte


Poate pe viaţă…


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Mai şi iunie la Bucureşti


 


Iubesc serile de mai şi de iunie


Imediat după o furtună


Chiar şi la Bucureşti,


În mai şi iunie natura câştigă,


Dă din coate şi apoi


Explodează cu muguri şi petale albe


Cu verde şi miros de iarbă


În mai şi iunie


Chiar şi grăbiţii bucureşteni


Încetinesc pasul


Cu o fracţiune de secundă


Pe care o pun în contul verii…


 


12 mai 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Rugăminţi


 


Caut dragoste


Şi tu n-ai să-mi oferi


Te trag de guler şi îţi spun


„Dă-mi dragoste!”


Plâng singur şi-mi spun


„Nu vrea să-mi dea dragoste!”


Dar tu de fapt, n-ai de unde să-mi oferi


Deşi poate ai fi vrut


Îţi scriu să-mi dai dragoste


Dar tu, se pare că n-ai de unde


Să îmi oferi


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Prin poarta cerului


 


Am murit pe bucăţi


Strigam la tine să nu mai loveşti


Dar parcă n-auzeai nimic


Te rugam să te opreşti


Nu mai da, voi muri…


 


Şi-am murit pe bucăţi,


A spus sufletul meu,


Într-o dimineaţă de mai


În care, privind în sus,


Prin poarta cerului


Se vedeau livezile de cireşi


ale raiului


 


mai 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Semnificaţie


 


Probabil, ai făcut un mare bine


 pentru amândoi


Probabil, ai avut motive serioase


Să nu te mai uiţi înapoi


Probabil, plecând ai salvat prietenia


A două suflete ce s-au ştiut aprecia


Probabil, că tot ce mi-ai spus


Vroia să însemne de fapt altceva…


 


30 mai 2010, Căciulata


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Nu-mi răspundeam


 


Aveam nevoie de mine


Deşi m-am strigat atâţia ani


Nu mi-am răspuns


Nu vroiam să mă aud


Eram ocupat cu „ea” sau cu „ea”


Dar tocmai mie nu-mi răspundeam


Vocea mea interioară mă implora


Să îmi răspund


Eu aveam nevoie de mine


Dar eu, dedicat total altor „eu-uri”


Căutam să le vindec


Rănit fiind


Îmi căutam vinovăţii imaginare


Şi abia într-un final


M-am auzit


Aproape că era


Prea târziu…


 


1 iunie 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Căutări


 


 


Orbecăim în căutare de iubire


Iubim de fapt


Sperând într-o schimbare


Vrem să vedem cu orice preţ, ce nu există


Plătind nedrept cu aşteptare


 


18 mai 2010,


Cluj – Napoca


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Bucla vieţilor noastre


 


Firul vieţilor noastre a făcut o buclă


Şi totuşi încă m-ai mai putea


 întoarce din drum


Încă mai am tresăriri


Când ceva mi se spune


Încă mai tind să cred că poate fi


Un semn de dor, de la tine


 


Firul vieţilor noastre


E încă legat


Descâlcindu-l, nu ştiu


dacă ar fi mai bine,


Ce ştiu sigur însă, acum


Cu un simplu gest, mai putea aduce


Înapoi lângă tine


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Noapte bună iubire


Ne întâlnim şi ne purtăm oficial


Mai avem câteva lucruri să ne dăm


Ba tu o carte, ba eu un ruj


Ascundem pozele fine


În care zâmbim fericiţi


Nu se aruncă nimic la coşul de gunoi


Deşi nu ni-e uşor să mai păstrăm


 tot ce are legătură cu noi


 


Tu ai mai avea ceva de reproşat


Eu la rândul meu ceva de explicat


Clepsidra întâlnirii noastre curge pe tăcute


Şi doare, dându-ne un sentiment ciudat


 


Te ating uşor pe mâna fragilă


Ai tendinţa să te retragi oarecum contrariată


Realizezi însă că o fac natural


Şi-mi faci “concesia” să te laşi mângâiată


 


Vorbind de părinţi şi de fraţi


Ne răspundem că sunt bine şi se gândesc,


ai fiecăruia, la amândoi


Şi că se întreabă resemnaţi şi trişti


Cum de nu ne-am înţeles tocmai noi?


 


O să fie bine, îmi spui


Şi te uiţi la mine cu mult drag


Da, o să fie, îţi confirm


Deşi ar mai rămâne loc totuşi


 pentru un „dar…”


Cazi într-un fel de tristeţe


Cad într-un zâmbet amar


 


În final facem exact la fel


Ce-am făcut, formal, la prima întâlnire


Ne evităm gurile şi căutăm obrajii


Noapte bună iubire, bună dimineaţa amintire!


 


 


 


 


 


Stări normale


 


Sunt stări normale,


Stări normale


Nu te speria, altul le-a trăit,


Le-a trăit deja


Sunt stări normale,


Stări normale


Fireşti pentru un om,


Cu suflet de petale


Sunt stări normale,


Pentru un om cu lacrimi


Clare de rouă


Şi suflet alb de petale


 


13 iulie 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Suflet vorbind


 


O parte din mine s-a scurs în pământ


O parte din mine e în eşarfa ta


O parte din mine a rămas


În grădina părinţilor tăi


O parte din mine te va mai căuta


O parte din mine


Încă mai poate ierta…


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Sufletul meu


 


Din sufletul meu


Tu ai ajuns să primeşti


Felia cea mai mică


Fugi. Scapă acum,


O să fi dezamăgită


Sufletul meu a fost uriaş


Dar înaintea ta


Alte inimi au luat


feliile cele mai mari


Şi nu ştiu ce au făcut cu ele


Singurul lucru pe care ţi-l pot spune


Este să fugi cât mai repede


Fie n-o să-ţi ajungă


Fie mă laşi fără suflet


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Întrebări


 


Alergăm pierduţi printr-un vers


Căutând ce nici nu ştiu


dacă se mai găseşte


Mă întreb din noianul de spuse,


Cine pe cine răneşte?


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Bunicii de flori


Tuturor bunicilor din lume


 


Aşa-s bunicii, mai cad la pat


Cad într-un somn adânc


Cad sub iarbă şi cruci, în pământ


Sau cad în cer, deasupra de stele şi nori


Cad bolnavi, bunicii de flori


 


Bunicii se îmbolnăvesc de dor


Au mii de zâmbete păstrate pentru bătrâneţe


Şi vor să le ofere tuturor


Tămăduind amărăciune şi tristeţe


 


Cad la pat bunicii şi tac


Se simt vinovaţi fără să fi greşit


Şubred se stinge între noi şi ei


Pasul tăcut spre infinit


 


6 iulie 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Experienţă


 


Diferenţa dintre mine şi „mine”,


Cel de ieri şi cel din secunda asta,


Este că cel de acum


Se aşteaptă la lucruri


Pe care până ieri,


când unele similare


S-au întâmplat,


Nu se aştepta.


Nu e mult, dar pentru suflet


E o gură de oxigen


 


12 iunie 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Întrebări


 


Ţi-am scris astăzi trei rânduri


Nici nu ştiu dacă aştept răspuns


Nici nu ştiu ce mi-ai putea răspunde


Orele în care ne vorbeam s-au scurs


Poate vara alte ore ascunde


 


Dacă nu, voi merge mai departe


Nemaicăutând să înţeleg


Nici de ce ne-am despărţit plângând


Nici de ce ne mai purtăm în gând


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Indicii că rămâi fără respect de sine


 


Oare mai zic bine ce zic?


Oare fac bine că tac?


Ce i-ar fi plăcut să zic acum?


Ce i-ar fi plăcut să fac?


Cum ar fi trebuit să reacţionez?


Oare este mulţumită de mine?


O fi bine să-i propun asta?


Nu era mai bine să aştept?


Cred că puteam să fiu mai ferm…


Poate ar fi trebuit să fiu mai blând…


Poate se mai schimbă…


Poate eu trebuie să mă schimb…


Mă bucur că nu mă sună,


Îmi lasă libertate


Oare nu mă ignoră?


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Omul care ştie căuta bucurie


                                      Mamei mele


 


 


Omul care se ştie bucura de viaţă


Se bucură şi de sunetul din depărtare al


 unei locomotive


Şi de oamenii care trec pe stradă


Se bucură şi de o lingură de supă


Şi de mirosul de iarbă


Se bucură şi de râsul din suflet al cuiva


 


Omul care ştie să se bucure de viaţă


Se va trezi într-o grădină cu Petunii


În fiecare dimineaţă


Căci în sufletul lui va fi veşnic vară


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Noi doi post-război


 


Grelele costuri de după război


Calculate în lacrimi şi nopţi nedormite


Câteva poze trăite în doi


Călcate-n picioare, mototolite


 


În Consiliul tău de Stat s-a decis


Că tu ai fost „agresată” cu multă iertare


La mine în suflet, Parlamentul


În şedinţă solemnă a votat împăcare


 


Tu vrei sânge cu orice preţ


N-am să-ţi mai dau, nici să vreau


Vin înspre tine, cu paşi hotărâţi


Mai am un sărut, înapoi să îmi iau


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Resemnare


 


Cel mai curat lucru din lume


Cred că mi-a fost


Bucuria pe care o simţeam


Când primeam un semn de la tine


 


Cea mai dură pedeapsă


Cred că ţi-a fost


Propria-mi resemnare


 


Cred că, într-un fel,


M-am vindecat cu resemnarea


Ştiu cât de mult te-a surprins


Resemnarea…


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Despărţiţi


 


Nu o mai am.


Am citit în ochii ei regret


Nu ne mai avem reciproc


Şi totuşi ne vedem în gesturi


Întruchipaţi de oameni trecători


O văd în mersul şic al unei fete


Mă vede şi mă simte


Într-un buchet de flori


 


Cu toate astea suntem despărţiţi


Şi despărţiţi vom fi până ce marea


Nisipul rece va dezvălui


Uitarea şi tăcerea ne vor cuceri


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Cuvinte noi


 


Se nasc noi cuvinte


Unde vor mai locui?


Căci cuvintele sunt nemuritoare


În pântecele stiloului meu


E loc de viaţă veşnică, nu de uitare


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Cum ne-ai lăsat


 


Cu ochii ascunşi în litere


Gândul fuge din mine o clipă


Departe de vieţi şi poveşti


Mi se face pe neanunţate dor de tine


Oare acum unde eşti?


 


A trecut atât de puţin


De când îmi luai mâna şi-o sărutai


Privindu-mă în ochi


Buzele arămii, pe mâna-mi rece


Clipe în şir ţineai


 


A trecut atât de puţin


Că multe lucruri nici nu le-am mişcat


De cum erau, când tu le-ai aşezat


Eu şi câteva cărţi


Suntem cum ne-ai lăsat


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Dulce şi amar


 


A fost ceva care-a transcens firescul între noi


Un fel de teamă, de singurătate în doi


O căutare nejustificat de rece


Ce mi-a adus toată durerea care azi


Refuză încăpăţânată să mai plece


 


Au fost prea multe ploi în miez de vară


Şi vară îi spun tinereţii de cleştar


În ochii-ţi a rămas regret şi teamă


În inima-mi, un fel de dulce şi amar


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Amintirile cheaguri


 


Cheaguri ies din mine amintirile


Cheaguri, cheaguri


Şi nu mi-e uşor


Dar o iau ca pe o vindecare


Cheaguri, amintirile mele


Ca un pat de spital îmi e patul


Pe care până ieri


În mărturia „cele mi bune cafele”


Citeam Borges


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Despre felul poeziilor


 


Sunt poezii pe care le poţi salva cu titlul


Sunt poezii pe care le poţi salva cu sinceritate


Sunt poezii pe care le poţi salva dedicându-le


Sunt poezii pe care le poţi slava nepublicându-le


Sunt poezii pe care le poţi salva modificând un cuvânt


Dar sunt pierdute definitiv acele poezii


Care au fost puse să mintă


 


8 iulie 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Calea tăcerii


 


Aleg uşor, uşor calea tăcerii


Ca o poiană tăiată în două


 de-un râu, e tăcerea


În tăcere nu mai pot greşi


Tăcând, mă pot ascunde uşor


În gândul meu, pot urî sau iubi


 


Dacă voi tăcea mă voi salva


De judecata spuselor


Sau de regretul rostitelor cuvinte


Condamnabil voi rămâne pentru tăcere


Curat, pentru aducere aminte


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Mediere


 


Dacă o asculţi pe ea


Vei spune că sunt un gheţar


Care n-a iubit deloc


Dacă mă asculţi pe mine


Îmi vei plânge de milă


Şi te vei întreba de ce


N-am fugit mai repede.


Dacă însă, ni te furişezi


În suflete


La mine vei descoperi


Cel puţin, bune intenţii


Iar la ea, un catastif


Care are ca motto:


„N-o să ne înţelegem!”


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Paşii tăi


 


Urmele paşilor tăi uşori


Le-am căutat prin Cluj


Se transformaseră în flori, în culori


Lacrimile tuturor celor care iubesc


Se găsesc ascunse în ploi


 


Gândurile lor parcă


Sunt norii negrii de odinioară


Plânsul mocnit al cuiva ce-a iubit


E un sunet trist de vioară


 


Urmele paşilor tăi


Au călcat uşor prin viaţa cuiva


Strivind culoare şi iubire


Poate fără să ştie, fără să vrea…


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Amintire amară


 


Toamna lui 2004. Încă mai miroseam a flori putrede


De la teatrul jucat în vară.


Încă mai auzeam în surdină rugăminţi


Care încercau să-mi împiedice prihana


Încă mai aveam în buzunare


fire de nisip liber de Dobrogea


Şi încă mai simţeam pe gât fiorul unor săruturi


Octombrie – Singurătate.


Noiembrie – Nostalgie, aşteptare.


Am ieşit şi am telefonat de la un „public”


Am ascultat şi am închis.


În primăvară avusesem toate cuvintele ei


În aceea toamnă mă mulţumeam doar cu unul


Nici acela al meu


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Potrivire


 


Vin de undeva.


Şi în sfârşit mă aşteaptă o „ea”


Nu o mimoză cu gura amară


Nu o figură tristă de ceară


Ci o zână cu petale colorate


Şoptindu-mi zâmbind:


Normalitate


 


Încă nu pot crede


Am fost plecat zile în şir


De ce nu-mi cauţi nod în papură?


De ce nu-mi cauţi nod în fir?


 


Dacă lucrurile vor continua la fel


Şi nu m-ar mira să se întâmple aşa


Voi lua petalele cu tot cu zână


Şi le voi pune grijuliu în glastra mea


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Mie mai…


 


Mie mai dulce


Mie mai sete


Mie mai fierbinte


Mie mai nerăbdător


Mie mai lună


Mie mai discret


Mie mai soare


Mie mai stăruitor


Mie mai concret


Mie mai pătimaş


Mie mai, mie mai…


De tine, mie mai


Mie mai infinit dor


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Cerul Clujului


 


Cerul albastru de la Cluj, de azi


Îmi arată că la Cluj poate fi soare


La Cluj a fost soare mereu


Norii de pe cerul Clujului, în mai


Erau de fapt din sufletul meu


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Dare de seamă


 


Plec din viaţă ca de la un examen


Predau coala aproape albă şi râd


N-am ce să scriu


N-am ce să spun


N-am ce să vă las


Plec şi închid discret uşa


Iar pe hol, numai eu ştiu


Ce o să găsesc


Mi se va judeca foaia aproape albă


Dar alb e şi sufletul meu


N-am scris aproape nimic


Am predat aşa cum am primit


Am primit şi totuşi înzecit am predat


 


26 iulie 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Nevinovat


 


Fără vină, fără nicio vină


În cămaşă albă m-am plimbat


 Printre flori, în grădină


Aşteptând un semn de la soare


Câteva frânturi de lumină


 


Nu mai credeam în nimic


Când razele au căzut peste mine


Alunecând fără să mă prevină


M-au găsit uimit, suspinând


Desculţ, printre flori, în grădină


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Trăitele cuvintele


 


Mă storci de cuvinte fără milă


Nu ştii că literele sunt


făcute din sânge şi dor


Le rup din mine


Cuvintele şi fostele trăiri


Vorbesc şi mă dor


 


Vrei propoziţii, cărţi vrei de fapt


Dar nu ţii cont, ce cost uriaş


Poartă în pântecele lor frazele


Lacrimi pe obraz,


Ce se usucă, sunt cuvintele


Când soarele-şi arată razele


 


Astrul meu ai fost tu până ieri


Şi-ţi consfinţeam iubirea-n jurăminte


De acum e noapte în cărţi şi în caiete


Dorm trăitele cuvinte


 


6 iulie 2010


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


Simţăminte


 


 


Va trebui să scriu chiar dacă ar fi


Să nu mai pot vedea,


Chiar de ar trebui să-mi smulg


Din piept durerea inimii,


Şi tot de a adus cu ea


Încerc să fug scriind,


dar nu să mint


Încerc să spun cumva


Ca-ntr-o poveste, tot ce simt


 


 


 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: