Prin ochii lui Tăticuț (Episodul 1)

Inspirat de obiceiul unui cunoscut jurnalist, o să caut să scriu și eu un jurnal de tată. Pentru că rubrica este săptămânală, iar ideea mea venit acum, voi reproduce din memorie ce s-a petrecut notabil în săptămâna precedentă.

Așa că pot povesti că ne-am mutat temporar de la casă la apartament, din pricina unor renovări ale vecinilor de jos. Copiii au fost bucuroși, mai ales că nu era prima dată când înnoptau la apartament. Singurul element care nu se cunoaște este când exact ne vom întoarce. Totul s-ar putea să dureze două săptămâni.

Elementul de noutate este că după ce luni au plâns, neștiind unde a dispărut Roxana, tocmai când să plecăm la grădiniță, de marți, tânăra mămică și-a intrat în rol și i-a dus singură cu mașina, fără să fie nevoie s-o asist. Este o premieră, doar ea și copii. După câteva sugestii anxioase, mi-am dat seama că se va descurca și că nu e cazul să fac pe sfătosul.

Luni au plâns cu niște lacrimi cât pumnul, dar marți au întrebat de mine. Ce mai…ne-am descurcat.

Mă gândeam așa, totuși, noi adulții câte le cerem copiilor. Și câte prostii și lucruri greșite facem noi. Mă refer acum la modul general, nu la ceva anume.

Un alt eveniment notabil care s-a petrecut la grădiniță, a fost pe 6 martie, de Ziua Mămicilor. Vlăduț mi-a vorbit cu mult înainte despre pregătirile care se fac. Mi-a spus că se lucrează la o felicitare, se învață cântecele. Apoi mi-a mai divulgat câte ceva și Miruna. Dintre ei doi, deși e mai mică, ea este cea mai vorbăreață pe tema grădiniței. La Vlad trebuie să depui un mic efort ca să-l descoși. Nu sunt admise întrebările banale și reproșurile. Așa că mai bine începi cu: și, ce ați visat azi? Iar acest lucru le asigură confort căci le dă posibilitatea să spună ce vor, nu ce ar trebui sau ce am aștepta noi. De acolo mai poți construi. Poți îndrăzni să întrebi cu cine le place să se joace mai mult, iar ei îți vor răspunde la fel, de fiecare dată: cu Vladimir și cu Eva.

Vlăduț se autointitulează Vladimir. E amuzant că le spune asta chiar și altor persoane care, vrând să socializeze cu el, îl întreabă cum se numește.

Miruna, la rândul ei,  zice că se numește Eva, dar mai rar și mai cu jumătate de gură. Vlăduț este mult mai hotărât ca ea. Uneori mai zice că-l cheamă Chadi (citit Șadi). Asta, probabil, pentru că s-a înțeles bine cu un coleg pe care îl cheamă așa. Iar eu, într-o zi în care ne-am dus până la Ferma Animalelor, l-am întrebat dacă nu i-ar plăcea mai mult să-l cheme Șadimir. S-a arătat încântat.

                                                                                                                      8.03 2024