Pe Elisabeta (cu excepția primei foto) și trotinetele (care sunt pe Victoriei)

19 noiembrie 2019

image

image

image

image

image

image

image

image

Linia de contur

16 noiembrie 2019

image

Daniel Cristea-Enache a lansat ieri Linia de contur, în Sala de Consiliu a Uniunii Scriitorilor din România. 🚀

2018, Colocviul Romanului Românesc

8 noiembrie 2019

image

Octombrie 2018. Colocviul Romanului Românesc, Alba Iulia. Eu, al doilea din stânga, jos. Foto: Ziarul Unirea

Turnul cu ceas de pe strada Silvestru

8 noiembrie 2019

image

image

image

image

image

Oportunistul Tudose

5 noiembrie 2019

Recunosc, azi am căutat în agendă să văd dacă n-am numărul de telefon al slugoiului Mihai Tudose. Simțeam o poftă acută să-l bag în mă-sa de securist-slugoi, semianalfabet, bădăran și țopârlan, ajuns din accidentul accidentelor istoriei prim-ministru al României. Ce a ajuns și funcția de prim-ministru, astfel încât a ajuns să o ocupe și licheaua de maidan brăilean, oportunistul oportuniștilor, Mihai Tudose. De câte ori vreau să fac un pas spre fenomenul politic, pentru a face ceva cu țara asta, își dă în stambă caracterială câte un oportunist de teapa lui Tudose acesta, care găurea fotoliile anticamerelor șefilor sereiști, indiferent care erau ei, cu curul lui slab și osos de oportunist.
Auzi? Ponta îl face europarlamentar și îl recuperează politic, după ce Dragnea și Codrin Ștefănescu au spălat cu el pe jos, încât lașul și-a dat demisia din prim-ministru cum au mârâit un pic la el. Apoi face cerere să i se retragă doctoratul de la Academia SRI, după ce implora să fie angajat acolo, că deh, dacă vin vremuri grele și rămâne pămpălăul de port fără păpică, pentru că el de la 30 de ani e tot parlamentar și nu știe să facă altceva.
Incredibil, după ce tot Ponta îl făcuse ministru al economiei în 2012, acum sare la binefăcătorul lui și vrea să-i ia gâtul. Urât specimen ești Tudose, atât la propriu, cât și la figurat. Urât tată ai avut, cum se zice în popor. O singură circumstanță atenuantă ai, pe care ți-a îngăduit-o Ponta, fără să știe că tu chiar ești securist pe bune și doar ți-ai făcut datoria față de șefii tăi actuali, de acolo, indiferent care sunt ei. Ba chiar față de unul care a fost mare și tare, ai o afinitate specială, că îți vinde și ție dar și altora iluzia că va reveni. Când zboară porcul va mai reveni, îți spun eu, oportunistule , lipsit de caracter, care datorită lui Ponta te vei lăfăi cu 8000 de euro pe lună (timp de 5 ani!!!) și azi ai îndrăznit să-i ceri demisa, cu zeflemeaua care te caracterizează și cu care îți acoperi lacunele culturale și caracteriale. Cât ai fost prim-ministru (!!!) am auzit numai „bă-uri” și „mă-uri” încât Dragnea mi se părea de nivel Oxford în exprimare. Aviz și altor securiști, acest pamflet pe care i-l dedic lui Tudose. Pot fi mai creativ de atât.

Acest text despre Mihai Tudose este un pamflet.
El nu este așa cum spun eu în text. Ci…mult mai altfel.
(Pamfletul s-a născut după ce am avut uluirea să-l văd pe Tudose cerând demisia lui Ponta. Realmente m-a inspirat.)

Sunt femei care inspiră un fel de literatură

4 noiembrie 2019

Noul roman al lui Flaviu George Predescu, Perechea dragoste, perechea moarte (Editura Rao, București, 2018), imortalizează un eveniment de tristă amintire, tragedia de la Colectiv din 30 octombrie 2015, care a marcat viețile a sute de oameni, victime și familiile lor, dar totodată a șocat o țară întreagă. În cheie literară, amintirile unei astfel de experiențe glisează pe axa trecut-prezent devenirea unui tânăr ce și-a pierdut iubita în tragicul incendiu. Implicațiile de ordin socio-politic transgresează esteticul, lăsând la iveală atât cât trebuie pentru a contura o viziune de ansamblu asupra societății românești în perpetuă tranziție și metamorfoză. Dozarea adevărului istoric și detaliile de culise ale vieții politice autohtone din perioada postdecembristă aruncă o lumină difuză asupra unui sistem juridico-administrativ definit de iresponsabilitate, nepotism, slăbit de tarele profunde ale celor care îl guvernează. Dincolo de perdeaua onorabilității și a bunelor intenții, un eveniment nefericit de asemenea anvergură dezvăluie fața coruptă și relațiile dubioase ale decidenților politici.

Ca și în volumele precedente, Flaviu George Predescu dovedește interes pentru fresca societății bucureștene, insistând pe detaliul de ordin moral, afectiv, psihologic. Relațiile interumane constituie, de asemenea, o constantă tematică a prozei sale, punând în evidență comportamente și psihisme generate de trăiri și experiențe definitorii. Indiferent de tipul scrierilor (poezie, eseu, roman), autorul atacă cele două mari teme – iubirea și moartea – în surprinzătoarele lor manifestări. În plus, elementul biografic sau de natură culturală joacă un rol determinant, căci în buclele textului își fac adeseori loc istorii de viață, preponderent din lumea literară, care, în lapidaritatea lor, surprind aspecte de interes din viața unor personalități cunoscute. Aceste incursiuni în trecut cu picanteriile și pitorescul lor colorează proza lui Flaviu George Predescu, deschizând-o postmodern spre realitățile incontestabile, spre desolemnizarea discursului cu narativitate sporită.

Bagajul cultural oferă abordării epice un substrat complementar care surprinde formele realului în toată diversitatea lor, fără menajamente (nici măcar de limbaj), fără pudice distorsionări sau stilizări. În această ramă generală de semnificații se înscriu volumele sale, multe în raport cu vârsta frumoasă a autorului care a început cu poezie – Răsfoindu-mi adolescența (2005), Despre cer, iubire și rouă (2006), Aurul n-are trecere în rai (2009), Moartea prematură a unei veri (2010), Sisifica resemnare (2011) – pentru a diversifica apoi: Chezășie pentru libertate (eseuri, 2012), Secretul secretelor (poezie, 2013), Poetul merge mai departe. Eseuri despre iubire (2013), Obsesia gesturilor (poezie, 2014) și, recent, Softul Ge (2016), roman-parabolă, o distopie politică fundamentată pe clasica temă a puterii.

Romanul Perechea dragoste, perechea moarte începe tranșant: ,,Mi-am pus capăt zilelor și nu știu dacă este un lucru bun sau rău.” Rămas fără iubită după nefericitul incendiu ce a mistuit un club din București, protagonistul reanalizează, într-o altă grilă acum, întâmplări recente care l-au apropiat de oamenii din jurul său, de așa-zișii prieteni, de Roberta, fata fără de care e greu să-și găsesacă rostul. Personaj absent, Roberta este mai prezentă ca niciodată în gândurile și în amintirea prietenului său. Aglomerația urbană, copacii, anotimpurile, cântecele fredonate, toate îi decorează la nesfârșit chipul ființei dragi. Din acest moment, firul epic parcurge un ocol retrospectiv, cu semnificative popasuri alături de profesorul Cristoph Georgescu (,,absolvent de Sorbona și om cu multă experiență practică în relația cu oamenii”), dimpreună cu anturajul său, dar și alături de Amalia (Amy), o femeie frumoasă din Brașov, ale cărei scenarii rămân doar parțial elucidate.

Discursul confesiv al personajului-narator pătrunde în cele mai adânci cute ale sincerității, iar formula narativă îmbracă pe alocuri haina lirismului reflexiv: ,,Roberta mi-a fost totul, pâinea și vinul, răsăritul, dulcele, chiar și tensiunea interioară. Mi-a fost prietenă, iubită, haină de vreme rea, o doamnă la braț, copil năzdrăvan și poznaș, confident, pricepută parteneră de hermeneutică și toate astea numai în doi ani. Nici doi… aproape doi.” Dacă Roberta rămâne sub protecția amintirilor, în schimb iubitul ei se dez-văluie pas cu pas din flash-urile trecutului, din gesturi și din atitudini care contracarează modul comun de a răspunde la provocări. Experiența morții îi deschide pupila înțelegerii în profunzime a spectacolului cotidian. Mai mult, mesajele primite la ,,Sâmburele speranței” coagulează fărâme de suferință, tonificând nevoia de acceptare a fragilității vieții. Constatarea finală a eroului este că: ,,Oamenii sunt mereu în perechi, așa cum dragostea și moartea sunt și ele perechi ale oamenilor și în timp ce viața, suprema pereche, curge conținând și alte perechi, cealaltă pereche, moartea, le pune capăt la toate.”

Acest silogism elucidează expresiv titlul ales, punctând și eterna căutare a adevărului crud, netrucat, numai că ,,adevărul e un proces lung”, el poate fi descoperit cu răbdare, cu insitență și credință dincolo de evidențe. Scăpat din ,,cuibul de viespi” al destinului, tânărul constată că tentativa eșuată a sinuciderii reprezenta o gestică nedreaptă atât față de sine, cât și față de amintirea Robertei, deoarece ,,opusul dragostei e nimicul, nu moartea.” Iertarea și accesul la o dimensiune nouă, cea  spirituală, însoțită de nădejdea în Dumnezeul salvator, conturează o cale pe care eroul lui Flaviu George Predescu pășește cu încredere. Mărturia lui merită toată atenția noastră!

 

 

Monica Grosu                                                Discobolul

Serie nouă, anul XXII

Nr. 256-257-258

aprilie-mai-iunie 2019

image

4 ani de la #colectiv

30 octombrie 2019

Azi se împlinesc 4 ani de la incendiul care a avut loc la Colectiv. Am un sentiment aparte, pentru că între august 2017 – aprilie 2018, m-am mobilizat și am putut scrie Perechea dragoste, perechea moarte. De ce am acest sentiment? Tocmai pentru că mintea are reflexul uitării. Chiar și eu, care m-am aplecat destul de serios asupra detaliilor, constat că am uitat foarte multe lucruri importante legate de dramaticul eveniment.
S-ar putea ca unor oameni din zilele noastre, care citesc romanul, să li se pară banale sau inutile părțile non-ficționale și să zică „știm, știam”.  Cu cât va trece timpul, mințile noastre vor îngropa tot mai multe amănunte: câte secunde a ars focul, câți tineri au murit, câți metri pătrați avea localul, în ce lună a anului eram, ce muzică se asculta, pe unde era clubul, ce era la modă în acel an sau faptul că un tânăr s-a sinucis, îndurerat de pierderea iubitei etc.
Dar cartea va sta acolo, cuminte, pregătită să spună o poveste. Ficțiunea (povestea) va îmbrăca detaliile anului 2015 și va duce mai departe amintirea sau poate chiar o formă de adevăr literar. #colectiv

Mr. Costică, la Piața Gorjului

30 octombrie 2019

image

image

Tu la o cafea cu mine (2013)

29 octombrie 2019

image

Tu la o cafea cu mine,
Peste ani
Cu-atâtea amintiri ţinute-n viaţă
Din nimic…

La ora când pe buze zaţul-l vei simţi
Şi va mai fi puţin…

Linia de contur, Daniel Cristea-Enache

28 octombrie 2019

image

image

image

image

Am avut plăcuta surpriză să descopăr că Linia de contur, cea mai recentă carte a lui Daniel Cristea-Enache, se încheie cu cronicile sale din România literară, făcute romanele mele: Softul GE și  Perechea dragoste, perechea moarte. Îi mulțumesc și îi sunt recunoscător. Felicitări pentru carte, Daniel, abia aștept lansarea!
Aș vrea să spun ceva despre loc. Viața fiecărui om e o poveste. De multe ori am prins ultimul loc sau am fost ultimul pe listă sau ultimul care a vorbit. Iată, acum, cartea în care sunt atâtea nume mari se încheie cu mine. Ce să mai zic… sunt cele mai importante 7 pagini din cariera mea literară!