Cum moare din punct de vedere tehnic o prietenie sau despre drumul bărbatului spre castrare psihologică

20 ianuarie 2019

Prieteniile nu mor la propriu, ele sunt suprimate ca niște revoluții ale solidarității, când după zeci de încercări de înăbușire soft, cu apropouri, ele sunt răpuse de pretextul lipsei de timp și de amnezie. Așa că…erau odată trei prieteni de nedespărțit pe care i-au ucis timpul și amnezia. Amnezia s-a așternut ușor, ușor, ca un strat de zăpadă în iarna prieteniei lor. Amnezia este o boală a Mileniului 3, cu efecte serioase. Se spune că ea face să se uite tot ce a fost bine și să se țină minte ce n-a fost ok, de parcă într-o prietenie sau într-o relație interumană, oricare ar fi ea, poate fi totul perfect. Chiar și aceasta este o prejudecată majoră, să crezi că se poate păstra o relație fără involuntare conflicte (încărcări de sarcină emoțională) din care în mod normal, după consumarea nervilor, ar trebui să se extragă partea benefică, adică a învățămintelor și a lucrurilor care pot fi schimbate în bine. În prietenie, privit cu ochii iubirii, conflictul din bună credință ar putea fi un prilej de a îmbunătăți lucruri și de a le face să funcționeze –șansă, reînnoirea relației, întocmai cum în Creștinism botezul devine un ciclic simbol al înnoirii, când omul lasă în urmă haina păcatului și o îmbrăcă pe cea nouă, a speranței. Atunci care dintre luptele pentru putere din interiorul diferitelor relații duce la disoluția prieteniilor?

Mulți bărbați care intră într-o relație încep să se distanțeze de prietenii lor pentru că într-o formă sau alta nu li se mai permite să-și continue prieteniile. Li se arată ceasul, copilul, orarul, „liniuța” de interzis, dar pe verticală, precum și alte simboluri cu uriașă putere în conștiința lor, astfel încât pentru bărbatul aflat în drum spre castrare conjugală – „Labradorul amical” cu care ai împărțit mâncarea și lacrimile o jumătate de viață, devine o potaie care oricum trebuia scoasă din viața ta, căci nu mai aveai când s-o plimbi.  Deci a păstra o prietenie „long term” este un lucru dificil, întrucât ești lovit asimetric în ouă. Este una dintre consemnabilele situații de viață în care ovulul dă un șut în bărbăție spermatozoidului.

Deși aproape toți bărbații adoră prietenia, cei mai mulți renunță la practicarea ei după ce se însoară, au copil sau intră într-o relație. Prieteniile mari au de suferit cel mai mult. Prieteniile mici, cu discuții mici și cu aspirații mici, rezistă și sunt folosite drept argument chiar de către consoartele celor încătușați – căci iată, Gigel are totuși prieteni, cu care se vede de două ori pe an și ăia nu se supără.  Poți să le contrazici? Realitatea e însă alta și o știu cu toții: atât ea, cât și prietenul cu bilă la picior, cât și cel care este scos din prietenie în mod tehnic, prin privarea de procedura prieteniei – adică nu i se mai alocă buget (timpul e bugetul prieteniei).

Când un prieten te scoate tehnic din prietenie, după ce ani de zile ți-a stat pe la uși, implorându-te să-i dai sau să-i menții o șansă și mai ales sens, el este și laș și ticălos în același timp. Laș pentru că n-are curajul să-ți spună cu bărbăție care sunt factorii care au dus la schimbarea abordării lui, iar ticălos pentru că uită sau se preface că uită faptul că i-ai fost alături și că și tu ești unul dintre cei care pe lângă familia de origine, l-ai ajutat să fie omul care e astăzi. El transformă totul într-o relație de tip „bancar”. Dacă tu ai îndrăzni să ridic problema schimbării lui de comportament, nu va recunoaște că de fapt face lucruri în detrimentul prieteniei și te va trata ca pe un client, va scoate din sertar „acțiuni” și va spune că de-a lungul timpului, în trecutul vostru, beneficiile au fost reciproce. Va mima surprinderea față de cele ce aude și apoi va argumenta perfect antrenat (semn că știa bine ce face) că n-are timp, că prioritățile s-au schimbat, că suferă din cauza lipsei de timp.

De fapt îți reproduce într-o formă mai umanizată discursul consoartei lui, care l-a acaparat totalmente și decisiv atunci când i-a acaparat întreaga viață învățându-l care sunt „prioritățile lui”. I-a dat cu tigaia responsabilității în cap, punându-l în mod nedrept să aleagă între iubirea față de propriul copil (sau ea) și bruma de timp alocată prieteniilor anterioare ei, de la era ei încolo.  Psihologic privind, este o ticăloșie fără seamăn, cu atât mai mult că familia actuală a prietenului și prieteniile lui mai vechi n-ar fi trebuit să fie antagonice, ci complementare, cuprinse în viața lui prezentă. Mai grav este faptul că „spălarea pe creier” care se produce face în așa fel încât chiar și victima (prietenul) începe să creadă că „așa e, n-am timp”. Ori aici e buba și probabil partea frumoasă a vieții (prin faptul că e mereu surprinzătoare) când cineva a indus în eroare  sentimentele unor oameni prin faptul că vor avea o prietenie trainică, alocând cu generozitatea timp construirii acelei relații și apoi, când opțiunile se schimbă, prietenia este considerată de rang inferior, sacrificabilă din punctul de vedere al timpului și chiar anulată din perspectiva amintirilor și a solidarității.

Acestea sunt prieteniile care mor pe la prefixul 3 al vieții. Prieteniile care sunt făcute mai târziu pot muri la fel de ușor. Nu înseamnă că sunt făcute cu o înțelepciune mai mare, ci cu interese mai clare. De departe cele mai sincere și mai trainice prieteni sunt cele făcute la vârste cu prefixul 1.  Acestea din școala generală și din liceu sunt sortite să se înstrăineze fizic pentru că după „generală” sau liceu oamenii o iau în direcții diferite. Aceste prietenii conservă în ele un aport uriaș de sinceritate și de implicit, de empatie și de memorie a amintirilor cu impact plăcut. Ele nu sunt la fel de consistente ca prieteniile ulterioare sau mai degrabă complexe, ca acelea care le urmează, dar asta nu le știrbește din sinceritate și bună credință, monede de zece mii de ori mai valoroase decât resursele și situațiile care vin ulterior să întregească peisajul prieteniei. Se întâmplă adesea ca tocmai dispariția resurselor și a situațiilor care au fost proptelele prieteniilor mai mature să devină cauza morții lor. Sunt și ele tot niște forme tehnice de moarte.

Tragicomic este și faptul că relațiile de cuplu în care partenerii de cuplu își „omoară” prietenii anteriori și se izolează, sunt sortite să moară tot tehnic sau chiar fizic, cu mult înainte de vreme. Reprimarea și conformismul, lipsa împrospătării sufletului și a minții cu hrana prieteniei și a relațiilor sociale fiind predictori siguri ai osificării și apoi a morții vieții de cuplu.

„Toate pleacă de la cap” spun deopotrivă și bătrânii înțelepți și cei mai mari învățați într-ale medicinei, așa că „infarctul”, „impotența timpurie”, „accidentele cerebrale” și alte tipuri de tulburări au de multe ori la bază auto-izolarea socială și reprimarea jocului și a exercițiului sincerității cu alții și cu noi înșine. Aceste abordări sunt întreținute de propaganda disperatelor izolaționiste ca fiind o rușine publică. Deci, cumva e rușinos sau nu e corect să fii sincer sau să ai prieteni dacă ai responsabilități de familie. Cam asta este filozofia unor cucoane care și-au castrat psihologic bărbații. După toate astea rămâne:  „Săracu’ o fost om de treabă…”

Trăiți-vă, bă, viața…

 

București, 13 ianuarie 2019

 

Reclame

Obsesia gesturilor, 2014

18 ianuarie 2019

image

La Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” București

13 ianuarie 2019

image

image

image

image

image

image

image

Psihologie pozitivă

5 ianuarie 2019

Persoanele optimiste riscă mai puțin să moară de infarct decât pesimiștii
– Femeile care se fotografiază cu zâmbete naturale la vârsta de 18 ani, fac parte din grupul persoanelor care divorțează mai puține decât ceel cu zâmbete false.
– Emoția pozitivă reduce unele prejudecăți rasiale. De exemplu dacă petreci timp pozitiv cu reprezentanții altor rase, chipurile lor îți vor rămâne în memorie și rasismul se va reduce considerabil.
– Căutarea sensului și implicarea sunt predictori ai satisfacției vieții mai mult decât căutarea plăcerii.
– Externalitățile ( vreme, bani, sănătate, căsătorie, religie, puse împreună nu reprezintă mai mult de 15% din variația satisfacției de viață)
– Autodisciplina este un predictor de două ori mai bun decât un test de IQ, în liceu.
– Adolescenții fericiți vor câștiga un venit cu mult mai substanțial, cu 15 ani mai târziu decât adolescenții mai puțin fericiți – echivalând veniturile, notele și alți factori evidebți.
– Felul în care oamenii sărbătoresc evenimentele bune care i se întâmplă soțului/ soției este un predictor mai bun al felului în care va evalua „iubirea” lor și implicarea decât felul în care te comporți atunci când i se întâmplă ceva rău.
– Oamenii trăiesc mai mult flux (flow) la locul de muncă decât la domiciliu

Martin E.P. Seligman
(Educația pozitivă: psihologia pozitivă și intervențiile în clasă)
Traducere de subsemnatul.

La Biserica Răzvan

4 ianuarie 2019

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

1 ianuarie 2019

4 ianuarie 2019

image

image

image

image

image

image

image

De sărbători….

27 decembrie 2018

1997-2018

24 decembrie 2018

image

image

Cele 6 paradoxuri ale socialismului

23 decembrie 2018

Nu există șomaj, dar nimeni nu lucrează;

Nimeni nu lucrează, dar planul se depășește;

Planul se depășește, dar magazinele sunt goale;

Magazinele sunt goale, dar toti au frigiderele pline;

Toti au frigiderele pline, dar toti sunt nemulțumiți;

Toti sunt nemulțumiți, dar, la alegeri, guvernul obtine 99,99% din voturi.

Din O istorie sinceră a poporului român – Florin Constantiniu

Conduși de consoarte

23 decembrie 2018

„Elena Ceaușescu i-a făcut lui Nicolae Ceaușescu un rău mai mare decât toți opozanții și disidenții luați la un loc: a proiectat asupra lui ostilitatea, apoi ura îndreptată asupra ei și l-a discreditat, creându-i imaginea unui bărbat subordonat soției sale”
Florin Constantiniu – O istorie sinceră a poporului român, Ed. Universul Enciclopedic Gold

Și vine întrebările mele: e bine, ca bărbat, să te lași condus de nevastă? Există nivel social la care să nu fie întâlnit acest fenomen? Cum te poți apăra de dominația psihologică a consoartei? Care sunt factorii care duc acolo? Cât șantaj există în cupluri? etc…
Pun dominația femeii asupra bărbatului în oglindă cu violența domestică (a bărbatului față de femeie). E cam același drac, doar că dominația femeii se petrece mai soft. Te lasă fără viață socială treptat și apoi nu doar că îți ia libertatea dar îți ia și demnitatea și stima de sine (bine, se poate și să nu le fi avut dinainte…) și ajungi să crezi că așa îți dorești tu…